os dex - definiţie, sinonime, conjugare
PER OS adv. (Med.) Per oral. – Expr lat.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OS, oase, s.n. 1. Element de bază al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură, solidă şi rezistentă, de culoare albă. ♢ Os mort = umflătură a unui os (de obicei a oaselor de la picioarele de dinapoi ale calului) provenită dintr-o lovitură, dintr-un efort sau transmisă pe cale ereditară. ♢ Expr. A(-i) ajunge (cuiva) cuţitul la os = a nu mai putea îndura un rău; a-şi pierde răbdarea. A băga (sau a-i intra cuiva) frica (sau spaima etc.) în oase = a (se) speria, a (se) îngrozi. A fi numai piele şi oase sau a-i număra oasele = a fi foarte slab. A(-i) trece (cuiva) os prin os = a fi extrem de obosit. Până la (sau în) oase sau până la (sau în) măduva oaselor = în tot corpul; foarte mult, adânc. A-i rupe (sau a-i muia cuiva) oasele = a bate foarte tare pe cineva. A-i rămâne (sau a-i putrezi) oasele (pe undeva) = a muri departe de casă, prin locuri străine. A căpăta (sau a avea, a dobândi etc.) un os de ros = a obţine (sau a avea) un avantaj, un profit. ♦ Os (1) sau material cornos prelucrat, întrebuinţat la fabricarea unor obiecte, în industrie, în arte decorative etc. 2. Fig. (La pl.) Trup; fiinţă, făptură. 3. Fig. Neam, familie, viţă. ♢ Expr. (A fi) din os sfânt (sau din oase sfinte, din os de domn sau domnesc) = (a fi) din neam domnesc, din familie domnitoare. 4. Compus: osul-iepurelui = plantă cu miros greu, cu flori trandafirii îngrămădite la vârful ramurilor spinoase (Ononis spinosa). – Lat. ossum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OS oáse n. (la om şi la animalele vertebrate) 1) Ţesut organic dur şi rezistent, de culoare albă, din interiorul corpului; parte constitutivă a scheletului. ♢ A-şi lăsa (sau a-i rămâne, a-i putrezi) oasele pe undeva a muri pe meleaguri străine. A băga (sau a-i intra) frica în oase a speria sau a fi speriat foarte tare. A(-i) rupe (sau a(-i) frânge, a(-i) muia) cuiva oasele a-l bate foarte tare pe cineva. A(-i) ajunge cuiva cuţitul la ~ a nu mai putea răbda o stare de lucruri. Până la (sau în) oase sau până la (sau în) măduva oaselor cu desăvârşire; complet. În carne şi oase în persoană. A căpăta (sau a dobândi, a avea etc.) un ~ de ros a căpăta o favoare însemnată. A avea oase în burtă a se apleca anevoie. ~ mort afecţiune a oaselor de la picioarele calului, cauzată, de regulă, de o lovitură. ~ul-iepurelui plantă erbacee cu tulpină erectă, foarte ramificată, spinoasă, cu frunze eliptice, zimţate şi cu flori mici, trandafirii, dispuse în vârful ramurilor. 2) Ma-terie primă obţinută din acest ţesut organic. Nasturi de ~. 3) fig. Neam din care se trage cineva; sânge. ♢ (A fi) din ~ sfânt (sau din oase sfinte, din ~ domnesc (sau de domn) (a fi) de viţă nobilă. /<lat. ossum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

os (oáse), s.n. – 1. Ciolan. – 2. (Olt., Banat) Sîmbure, sămînţă. – 3. Neam, viţă, familie. – 4. (Pl.) Oseminte, schelet, resturi de mort. – Mr., istr. os, megl. uos. Lat. ossum (Puşcariu 1226; Candrea-Dens., 1290; REW 6114), cf. vegl. vuas, it., port. osso, prov., fr., cat. os, sp. hueso. – Der. osamă, s.f. (Banat, oseminte), din lat. ossamen (Candrea); osi, vb. (rar, a osifica, a petrifica, a durifica); osiac, s.m. (Olt., ramură uscată), pe care Tiktin îl leagă poate greşit, de osie; osos, adj. (ciolănos), poate formaţie neol. (după Puşcariu 1229, direct din lat. ossuosus). Der. neol. osatură, s.f. (schelet, armătură), din fr. ossature; osifica, vb., din fr. ossifier; oseminte, s.n. pl., din fr. ossements (der. din lat. ossamenta, cf. Puşcariu 1227; Pascu, Beiträge, 22 şi Scriban nu pare posibilă).
(Dicţionarul etimologic român)

PER OS loc. adv. Peroral. [< lat. per os].
(Dicţionar de neologisme)

-ÓS, -OÁSĂ suf. 1. formează numeroase adjective de la o bază nominală sau verbală. 2. „oxiacid mai puţin oxigenat”, „sare metalică (pentru valenţă foarte mică)”. (< fr. -eux, -euse, engl. -ose, cf. lat. osum)
(Marele dicţionar de neologisme)

a băga carnea la salam şi oasele la nasturi expr. (intl.) a comite un asasinat. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

iárba-ósului s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ósul-iépurelui (bot.) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

os s. n., pl. oáse
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
IARBA-ÓSULUI s. v. mălăoi.
(Dicţionar de sinonime)

OSUL-IÉPURELUI s. v. pojarniţă, sunătoare.
(Dicţionar de sinonime)

OS MÓRT s. v. eparven, exostoză, spavan.
(Dicţionar de sinonime)

OS s. 1. ciolan, (prin Mold.) bodolan, (prin Bucov.) boldan, (prin Maram.) ciont. (I-a dat câinelui un ~.) 2. (ANAT.) os coxal v. os iliac; os de sepie v. sepion; os hioid = os hioidian; os hioidian v. os hioid; os iliac = os coxal; os molar v. zigomă; os sternal v. stern; os zigomatic v. zigomă. 3. (BOT.) osul-iepurelui = a) (Ononis spinosa) (reg.) dârmotin, sălăşitoare, sălăştioară, asudul-calului, sudoarea-calului; b) (Ononis arvensis) (reg.) sălăşitoare, sălăştioară; c) (Ononis hircina) (reg.) sălăşitoare; d) (Ononis repens) (pop.) sudoarea-calului, (reg.) sudoarea capului.
(Dicţionar de sinonime)

OSUL CĂLCÂIULUI s. v. calcaneu.
(Dicţionar de sinonime)

OSUL GENÚNCHIULUI s. v. rotulă.
(Dicţionar de sinonime)

OSUL SPINĂRII s. v. coloană vertebrală, şira spinării.
(Dicţionar de sinonime)

OSUL CRÚCII s. v. sacrum.
(Dicţionar de sinonime)