osândire dex - definiţie, sinonime, conjugare
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentinţă judecătorească); a pronunţa o sentinţă de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forţa, a constrânge. – Din sl. osonditi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OSÂNDÍRE, osândiri, s.f. (Pop.) Acţiunea de a osândi şi rezultatul ei; condamnare. ♦ (Înv.) Necaz, suferinţă. ♢ Loc. adj. În osândire = asuprit, urgisit; chinuit. – V. osândi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A OSÂND//Í ~ésc tranz. pop. 1) (persoane vinovate) A pedepsi printr-o hotărâre judecătorească; a supune unei osânde; a condamna. 2) (fapte, spuse reprobabile) A condamna în mod public; a stigmatiza; a blama; a înfiera. 3) (persoane) A face să se osândească. /<sl. osonditi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE OSÂND//Í mă ~ésc intranz. pop. A îndeplini o muncă istovitoare. /<sl. osonditi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

osîndí (osândésc, osândít), vb. – A condamna, a pedepsi. Sl. osęditi, osęždą (Miklosich, Slaw. Elem., 59; Cihac, II, 231; Byhan 231). – Der. osîndă, s.f. (pedeapsă, condamnare); osîndit, s.m. (condamnat).
(Dicţionarul etimologic român)

osândí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. osândeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

osândíre s. f., g.-d. art. osândírii; pl. osândíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
OSÂNDÍ vb. v. condamna.
(Dicţionar de sinonime)

OSÂNDÍ vb. v. blama, condamna, constrânge, dezaproba, forţa, înfiera, obliga, proscrie, reproba, respinge, sili, stigmatiza.
(Dicţionar de sinonime)

OSÂNDÍRE s. v. condamnare.
(Dicţionar de sinonime)

OSÂNDÍRE s. v. blam, blamare, condamnare, dezaprobare, înfierare, neaprobare, reprobare, respingere, stigmatizare.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: os osa osan osand osandi

Cuvinte se termină cu literele: re ire dire ndire andire