OSIFICÁ, pers. 3 osifică, vb. I. Refl. (Despre părţile membranoase şi cartilaginoase ale corpului) A se transforma în os, a se întări ca un os, a căpăta consistenţa osului. – După fr. ossifier.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OSIFICÁRE, osificări, s.f. Faptul de a se osifica; osteogeneză, osificaţie. – V. osifica.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A OSIFICÁ osífic tranz. A face să se osifice. /<fr. ossifier
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE OSIFICÁ pers.3 se osífică intranz. 1) A deveni os; a se transforma în ţesut osos. 2) A deveni tare ca un os; a căpăta consistenţă de os. /<fr. ossifier
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
OSIFICÁ vb. I. refl. A se transforma în os; a căpăta structură osoasă. [P.i. 3 osífică. / cf. fr. ossifier].
(Dicţionar de neologisme)
OSIFICÁRE s.f. Acţiunea de a se osifica şi rezultatul ei; osteogeneză; osificaţie. [< osifica].
(Dicţionar de neologisme)
OSIFICÁ vb. refl. a se transforma în os; a căpăta structură osoasă. (după fr. ossifier)
(Marele dicţionar de neologisme)
osificá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. osífică
(Dicţionar ortografic al limbii române)
osificáre s. f., g.-d. art. osificării; pl. osificări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
OSIFICÁRE s. (BIOL.) osificaţie, osteogeneză. (~ unui ţesut.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OSIFICÁRE, osificări, s.f. Faptul de a se osifica; osteogeneză, osificaţie. – V. osifica.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE OSIFICÁ pers.3 se osífică intranz. 1) A deveni os; a se transforma în ţesut osos. 2) A deveni tare ca un os; a căpăta consistenţă de os. /<fr. ossifier
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
OSIFICÁ vb. I. refl. A se transforma în os; a căpăta structură osoasă. [P.i. 3 osífică. / cf. fr. ossifier].
(Dicţionar de neologisme)
OSIFICÁRE s.f. Acţiunea de a se osifica şi rezultatul ei; osteogeneză; osificaţie. [< osifica].
(Dicţionar de neologisme)
OSIFICÁ vb. refl. a se transforma în os; a căpăta structură osoasă. (după fr. ossifier)
(Marele dicţionar de neologisme)
osificá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. osífică
(Dicţionar ortografic al limbii române)
osificáre s. f., g.-d. art. osificării; pl. osificări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
OSIFICÁRE s. (BIOL.) osificaţie, osteogeneză. (~ unui ţesut.)
(Dicţionar de sinonime)