ostreț

OSTRÉŢ, ostreţe, s.n. Fiecare dintre şipcile din care se fac garduri sau diferite îngrădituri; vergea de fier; zăbrea; p. ext. îngrăditură, gard. ♦ Spec. Împletitură, leasă, gard de nuiele sau de trestie, aşezat în apă de-a curmezişul unui râu sau al unei bălţi spre a opri trecerea peştilor şi a uşura prinderea lor; îngrăditură de nuiele fixată în apă pentru închiderea şi păstrarea peştilor vii. – Din bg. ostreţ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OSTRÉŢ ~e n. 1) Vergea dintr-un gard. 2) Gard din vergele. 3) Gard de nuiele sau de trestie care se aşază de-a curmezişul unei ape pentru a opri trecerea peştilor şi a uşura prinderea lor. /<bulg. ostreţ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

OSTRÉŢ, ostreţe, s.n. Şipcă folosită la facerea gardurilor; îngrăditură de şipci, de zăbrele sau de pari; gard.
(Dicţionarul limbii române contemporane)

ostréţ (ostréţe), s.n. – 1. Par, ţăruş, leaţ. – 2. Împletitură, leasă, gard de nuiele. – 3. Îngrăditură pentru prins peşte într-un rîu. 4. Ochi de plasă. – Var. ostreaţă. Sl. ostru „cu vîrf ascuţit” (Philippide, Principii, 63; Cihac, II, 232), cu suf. -eţ, cf. bg. ostrec „tăiş, crestătură”, sb. ostrica „tăietură”, pol. ostrz „tăietură”.
(Dicţionarul etimologic român)

ostréţ s. n., pl. ostréţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
OSTRÉŢ s. (PESCUIT) (pop.) coteţ, horeţ, juvelnic, (reg.) mandră, zăton.
(Dicţionar de sinonime)

OSTRÉŢ s. v. cocleţ, gratie, leasă, leaţ, şipcă, zăbrea.
(Dicţionar de sinonime)