ostrețe dex - definiţie, sinonime, conjugare
OSTRÉŢ, ostreţe, s.n. Fiecare dintre şipcile din care se fac garduri sau diferite îngrădituri; vergea de fier; zăbrea; p. ext. îngrăditură, gard. ♦ Spec. Împletitură, leasă, gard de nuiele sau de trestie, aşezat în apă de-a curmezişul unui râu sau al unei bălţi spre a opri trecerea peştilor şi a uşura prinderea lor; îngrăditură de nuiele fixată în apă pentru închiderea şi păstrarea peştilor vii. – Din bg. ostreţ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OSTRÉŢ ~e n. 1) Vergea dintr-un gard. 2) Gard din vergele. 3) Gard de nuiele sau de trestie care se aşază de-a curmezişul unei ape pentru a opri trecerea peştilor şi a uşura prinderea lor. /<bulg. ostreţ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

OSTRÉŢ, ostreţe, s.n. Şipcă folosită la facerea gardurilor; îngrăditură de şipci, de zăbrele sau de pari; gard.
(Dicţionarul limbii române contemporane)

ostréţ (ostréţe), s.n. – 1. Par, ţăruş, leaţ. – 2. Împletitură, leasă, gard de nuiele. – 3. Îngrăditură pentru prins peşte într-un rîu. 4. Ochi de plasă. – Var. ostreaţă. Sl. ostru „cu vîrf ascuţit” (Philippide, Principii, 63; Cihac, II, 232), cu suf. -, cf. bg. ostrec „tăiş, crestătură”, sb. ostrica „tăietură”, pol. ostrz „tăietură”.
(Dicţionarul etimologic român)

ostréţ s. n., pl. ostréţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
OSTRÉŢ s. (PESCUIT) (pop.) coteţ, horeţ, juvelnic, (reg.) mandră, zăton.
(Dicţionar de sinonime)

OSTRÉŢ s. v. cocleţ, gratie, leasă, leaţ, şipcă, zăbrea.
(Dicţionar de sinonime)

OSTRÉŢE s. pl. v. cocleţi, plasa iţelor.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: os ost ostr ostre ostret

Cuvinte se termină cu literele: te ete rete trete strete