OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. şi refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influenţă vătămătoare; a corupe, a perverti. – Din sl. otraviti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OTRĂVÍT2-Ă, otrăviţi, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Căruia i s-a dat sau care a luat otravă (1); care s-a intoxicat sau care s-a omorât cu otravă. 2. Care conţine otravă (1); în care s-a pus otravă; otrăvitor, veninos. 3. Fig. Supărat, amărât, înveninat. – V. otrăvi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OTRĂVIT1 s.n. (Rar) Otrăvire. – V. otrăvi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A OTRĂV//Í ~ésc tranz. 1) (fiinţe) A ucide cu otravă. 2) A face să se otrăvească. 3) (substanţe, produse alimentare sau agricole etc.) A trata cu otravă. ♢ ~ sufletul a învenina. 4) fig. (persoane, mai ales, din rândurile tineretului) A supune unei influenţe dăunătoare (făcând să încalce normele de conduită morală). [Sil. -tră-] /<sl. otraviti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE OTRĂV//Í mă ~ésc intranz. fam. A-şi supune (involuntar) organismul acţiunii unei intoxicaţii; a se intoxica. [Sil. -tră-] /<sl. otraviti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
otrăví vb. (sil. -tră-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 sg. şi pl. otrăveáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
otrăvít s. n. (sil. -tri-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
OTRĂVÍ vb. 1. a (se) învenina, (pop.) a (se) venina, a (se) verenoşa, (înv. şi reg.) a (se) topsica, (înv.) a (se) adăpa. (Muşcătura unui şarpe l-a ~.) 2. a (se) intoxica. (S-a ~ cu o substanţă chimică.)
(Dicţionar de sinonime)
OTRĂVÍT adj. 1. înveninat, (înv. şi reg.) topsicat. (Om ~ în urma muşcăturii unui şarpe.) 2. into-xicat. (Om ~ într-un mediu nociv.)
(Dicţionar de sinonime)
OTRĂVÍT s. intoxicare, intoxicaţie, otrăvire.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OTRĂVÍT2-Ă, otrăviţi, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Căruia i s-a dat sau care a luat otravă (1); care s-a intoxicat sau care s-a omorât cu otravă. 2. Care conţine otravă (1); în care s-a pus otravă; otrăvitor, veninos. 3. Fig. Supărat, amărât, înveninat. – V. otrăvi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A OTRĂV//Í ~ésc tranz. 1) (fiinţe) A ucide cu otravă. 2) A face să se otrăvească. 3) (substanţe, produse alimentare sau agricole etc.) A trata cu otravă. ♢ ~ sufletul a învenina. 4) fig. (persoane, mai ales, din rândurile tineretului) A supune unei influenţe dăunătoare (făcând să încalce normele de conduită morală). [Sil. -tră-] /<sl. otraviti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE OTRĂV//Í mă ~ésc intranz. fam. A-şi supune (involuntar) organismul acţiunii unei intoxicaţii; a se intoxica. [Sil. -tră-] /<sl. otraviti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
otrăví vb. (sil. -tră-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 sg. şi pl. otrăveáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
otrăvít s. n. (sil. -tri-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
OTRĂVÍ vb. 1. a (se) învenina, (pop.) a (se) venina, a (se) verenoşa, (înv. şi reg.) a (se) topsica, (înv.) a (se) adăpa. (Muşcătura unui şarpe l-a ~.) 2. a (se) intoxica. (S-a ~ cu o substanţă chimică.)
(Dicţionar de sinonime)
OTRĂVÍT adj. 1. înveninat, (înv. şi reg.) topsicat. (Om ~ în urma muşcăturii unui şarpe.) 2. into-xicat. (Om ~ într-un mediu nociv.)
(Dicţionar de sinonime)
OTRĂVÍT s. intoxicare, intoxicaţie, otrăvire.
(Dicţionar de sinonime)