oxigenului
OXIGÉN s.n. Element chimic gazos, incolor, inodor, insipid, care reprezintă o cincime din aerul atmosferic, fiind indispensabil în procesul respiraţiei şi al arderii, şi care, în combinaţie cu hidrogenul, formează apa. – Din fr. oxygène.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OXIGÉN n. Gaz incolor, inodor şi insipid, care intră în componenţa aerului (fiind indispensabil respiraţiei şi arderii) şi are diferite întrebuinţări (în industrie, în tehnică, în medicină etc.). /<fr. oxygene
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
OXIGÉN s.n. Corp simplu, gazos, inodor şi incolor, care se găseşte în proporţie de aproximativ o cincime în atmosferă. [< fr. oxygène, cf. gr. oxys – acid, gennan – a naşte].
(Dicţionar de neologisme)
OXIGÉN s. n. element chimic gazos, inodor, incolor şi insipid, indispensabil respiraţiei şi arderii, o cincime din aerul atmosferic. (< fr. oxygène)
(Marele dicţionar de neologisme)
oxigén s. n., simb. O
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OXIGÉN n. Gaz incolor, inodor şi insipid, care intră în componenţa aerului (fiind indispensabil respiraţiei şi arderii) şi are diferite întrebuinţări (în industrie, în tehnică, în medicină etc.). /<fr. oxygene
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
OXIGÉN s. n. element chimic gazos, inodor, incolor şi insipid, indispensabil respiraţiei şi arderii, o cincime din aerul atmosferic. (< fr. oxygène)
(Marele dicţionar de neologisme)
oxigén s. n., simb. O
(Dicţionar ortografic al limbii române)