pâş

PÂŞ¹ interj. (De obicei repetat) Cuvânt care redă zgomotul uşor produs de paşii cuiva, de mersul în vârful picioarelor etc. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÂŞ² interj. v. piş¹.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÂŞ³ s.m. v. pârş.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÂŞ interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a imita zgomotul produs de mersul uşor sau în vârful picioarelor). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

pîş interj. – Reproduce sunetele mersului silenţios. – Var. pîşa. Creaţie expresivă, cf. fîş, pis, hîş. Relaţie cu păşi „a merge” (Candrea) este improbabilă şi se bazează numai pe încrucişarea ambelor cuvinte în var. pîşi „a merge”. – Der. pîşcîi, vb. (a reproba, a dezaproba, a fluiera), cf. hîşcîi; pîşcîială, s.f. (demonstraţie de dezacord), ambele cuvinte înv., folosite de Dosoftei (sec. XVII) şi pe care Scriban le pune în mod greşit în legătură cu pîrsni; pîşpîi, vb. (a murmura, a şopti); pîşpîială, s.f. (şoaptă); pîşpîitor, adj. (şoptitor; înv., băgăcios, turbulent).
(Dicţionarul etimologic român)

pâş(-pâş) interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pâş¹, pâşi, s.m. (reg.) om tăcut şi rău, care priveşte pe sub sprâncene.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

pâş², pâşi şi pâşuri, s.n., s.m. (reg.) 1. snop (de paie, de grâu, de secarâ). 2. cocean de porumb.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

pâş³, pâşuri, s.n. (reg.) 1. adaos făcut la un dulap care e prea scurt. 2. tip de încheietură la tocurile ferestrelor sau ale uşilor. 3. crestătură ornamentală la piciorul de sus al prispei.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

pâş⁴, pâşuri, s.n. (reg.) unealtă de pescuit formată din nuiele de mesteacăn care alcătuiesc un fel de stavilă mobilă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

---

Sinonime:
PÂŞ s. v. cep.
(Dicţionar de sinonime)