pândar

PÂNDÁR, pândari, s.m. Persoană care păzeşte o pădure, o vie, o holdă etc.; paznic, jitar. ♦ (Mit.; pop.) Strajă, santinelă. ♦ Militar din artileria antiaeriană, însărcinat cu supravegherea spaţiului aerian. – Din sl. pondarĩ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÂNDÁR ~i m. Paznic de câmp (la semănături, vii, livezi, etc.). /<sl. pondari
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

pândár s. m., pl. pândári
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pândár, pândári, s.m. (pop.) 1. paznic al terenurilor cultivate ale statului; pândaş, jitar, meregiu, pârgar. 2. paznic de pădure; pădurar. 3. santinelă, strajă. 4. (înv.) spion.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

---

Sinonime:
PÂNDÁR s. (înv. şi reg.) pândaş, (reg.) pârgar, (Ban. şi Transilv.) gornic, (Mold. şi Transilv.) jitar, (prin Dobr.) meregiu, (înv.) pânditor. (~ la vie.)
(Dicţionar de sinonime)

PÂNDÁR s. v. pază, santinelă, strajă, veghe.
(Dicţionar de sinonime)