pârâre dex - definiţie, sinonime, conjugare
PARÁ4, parez, vb. I. Tranz. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului la duel, la scrimă etc. ♦ P. gener. A reuşi să evite, să facă faţă. – Din fr. parer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HÁRA-PÁRA s.f., adv. (Fam.; în expr.) A face (o) hara-para = a face, a provoca o învălmăşeală, o vânzoleală; a face harcea-parcea. – Formaţie onomatopeică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PARA1- Element de compunere care înseamnă: a) „foarte”, „tare”, „puternic” şi serveşte la formarea unor adjective şi a unor substantive; b) (depr.) „mult”, „prea numeros” şi serveşte la formarea unor substantive folosite la plural. – Din ngr. pará, fr. para-.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PARA2- Element de compunere care înseamnă „apără”, „contra” şi serveşte la formarea unor substantive. – Din fr. para-.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PARÁ3, parale, s.f. 1. Monedă divizionară egală cu a suta parte dintr-un leu vechi; mică monedă turcească de argint care a circulat şi în ţările româneşti; (astăzi) ban de valoare mică. ♢ Expr. A nu avea (nici o) para (chioară) = a nu avea (nici) un ban. Până într-o para sau până la (o) para = până la ultimul ban; exact (din punct de vedere bănesc). Nu face nici o para (chioară sau nici două parale) sau nu face parale = nu are (nici o) valoare, nu e bun (de nimic). A face (pe cineva) de două parale = a certa (aspru) (pe cineva). A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteală pentru ceea ce a făcut. ♦ P. gener. Monedă (metalică). 2. (Fam.; la pl.) Bani; p. ext. avere. ♢ Expr. Parale bune = bani mulţi (Fam.) A face parale = a fi valoros, de preţ. A şti câte parale face cineva = a fi bine lămurit în privinţa caracterului, a meritelor sau a capacităţii cuiva. – Din tc. para.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÂRÎ́, pârăsc, vb. IV. Tranz. (Folosit şi absol.) 1. A se plânge de faptele cuiva; a reclama. ♦ A acuza, a învinui. ♦ A da pe faţă în mod răutăcios faptele cuiva, adesea exagerând sau minţind; a vorbi de rău; a denunţa. 2. (Înv.) A da pe cineva în judecată, a intenta (cuiva) proces. – Din sl. p(ĩ)rĕti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A PAR//Á ~éz tranz. (lovituri ale adversarului la duel, la scrimă etc.) A evita printr-o contralovitură. /<fr. parer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PARÁ ~le f. 1) înv. Monedă măruntă egală cu a suta parte dintr-un leu. 2) înv. Monedă turcească de argint care a circulat şi în Ţara Moldovei. 3) Monedă divizionară iugoslavă egală cu a suta parte dintr-un dinar. 4) Ban de valoare neînsemnată. ♢ Nu face nici o ~ (chioară) sau nu face nici două ~le (sau nici doi bani) nu are nici o valoare; nu costă nimic. A nu avea nici o ~ (sau leţcaie) chioară a nu avea nici un ban. A face pe cineva de două ~le a batjocori tare pe cineva; a face de nimic. 5) la pl. Bani în număr nedeterminat. ♢ Până într-o ~ până la ultimul ban. A lua pe cineva la trei ~le a-i cere cuiva socoteală; a lua din scurt pe cineva. Face ~le e de preţ; nu e lipsit de valoare. [Art. paraua; G.-D. paralei] /<turc. para
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A PÂR//Î ~ăsc tranz. A prezenta ca vinovat de înfăptuirea unor acţiuni reprobabile ţinute în taină, dând în vileag, cu intenţii rele (în faţa unor persoane sau organe oficiale); a denunţa; a declara. /<sl. p[â]rĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PARÁ vb. I. tr. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului. ♦ (P. ext.) A face faţă, a evita. [< fr. parer].
(Dicţionar de neologisme)

PARA- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „în afara, pe lângă”, „contra”. {< fr., it. para-, cf. gr. para – lângă, vecin].
(Dicţionar de neologisme)

PARÁ2 vb. tr. a evita o lovitură a adversarului; ♢ (p.ext.) a face faţă, a evita. (< fr. parer)
(Marele dicţionar de neologisme)

pará vb., ind. prez. 1 sg. paréz, 3 sg. şi pl. pareáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

hára-pára adv., s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pará s. f., art. paráua, g.-d. art. parálei; pl. parále
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pârî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pârăsc, imperf. 3 sg. pârá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pâráscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pârâre, pârâri, s.f. (înv.) 1. judecată, proces. 2. plângere, reclamaţie făcută împotriva cuiva.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
PARÁ vb. v. eschiva.
(Dicţionar de sinonime)

PARÁ s. v. ban.
(Dicţionar de sinonime)

PARÁ s. v. ban, monedă, piesă.
(Dicţionar de sinonime)

PÂRÎ vb. v. denunţa.
(Dicţionar de sinonime)

PÂRÎ vb. v. certa, învrăjbi, judeca, supăra.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: pa par para parar

Cuvinte se termină cu literele: re are rare arare