pârî dex - definiţie, sinonime, conjugare
PAR1, pari, s.m. 1. Bucată de lemn lungă şi (relativ) groasă, de obicei ascuţită, folosită mai ales ca element de susţinere, de fixare etc. în diferite construcţii sau ca pârghie, ca ciomag etc. ♢ Loc adv. Cu parul = cu forţa, silit. ♢ Expr. A-i da (cuiva) cu parul în cap = a bate foarte tare (pe cineva); p. ext. a împiedica (pe cineva) să promoveze, să acţioneze etc. Parcă mi-a (sau ţi-a, i-a etc.) dat cu parul în cap, se spune când cineva a primit pe neaşteptate o veste neplăcută. A (i) se apropia funia de par = a) a fi bătrân, aproape de moarte; b) a se apropia un anumit termen (pentru îndeplinirea presantă a ceva); a se apropia deznodământul. 2. Cracă groasă de copac. ♢ Par de oale = prepeleac (pentru vase, oale). – Lat. palus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PAR2, -Ă, pari, -e, adj. (Despre numere întregi, puteri etc.) Divizibil cu numărul doi. – Din lat. par.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÂR1 interj. (Adesea pronunţat cu „r” prelungit) Cuvânt care imită zgomotul sau trosnetul produs de un corp solid care se rupe sau se despică, de arderea lemnelor, de presiunea exercitată asupra zăpezii etc. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÂR2, pâri, s.m (Reg.) Cel care pârăşte; pârâş, reclamant. – Din pârî (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PẤRĂ, pâre, s.f. 1. Plângere făcută împotriva cuiva; reclamaţie. ♦ Acuzaţie, învinuire. 2. Denunţ. 3. Calomnie, defăimare; clevetire, bârfeală. 4. (Înv. şi reg.) Proces, judecată. [Pl. şi: pâri] – Din pârî (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. şi refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparenţa de... ♢ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ♢ Loc. adv. Pare că = parcă1. ♢ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înţelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziţie subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraş. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenţia, a impune. 2. A avea impresia, a-şi închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înşela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÂRÎ́, pârăsc, vb. IV. Tranz. (Folosit şi absol.) 1. A se plânge de faptele cuiva; a reclama. ♦ A acuza, a învinui. ♦ A da pe faţă în mod răutăcios faptele cuiva, adesea exagerând sau minţind; a vorbi de rău; a denunţa. 2. (Înv.) A da pe cineva în judecată, a intenta (cuiva) proces. – Din sl. p(ĩ)rĕti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PAR1 ~i m. 1) Bucată din tulpina sau din ramurile mai groase ale unui copac, ascuţită la un capăt, care se bate în pământ, servind ca element de fixare sau de susţinere. ♢ A i se apropia (sau a i se strânge) funia de (sau la) ~ v. FUNIE. 2) Băţ gros folosit în diferite scopuri (ca pârghie, ciomag etc.). ♢ Cu ~ul în mod forţat; cu de-a sila. /<lat. palus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PAR2 ~ă (~i, ~e) (despre numere întregi) Care este divizibil cu doi. /<lat. par
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PÂR interj. (se foloseşte, prelungit sau repetat, pentru a reda sunetul produs de un corp tare când acesta crapă, se rupe sau se despică). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PÂR//Ă ~e şi ~i f. 1) Informare a unor organe sau persoane în drept despre comiterea unei infracţiuni; denunţ. 2) înv. Proces judiciar. [G.-D. pârei] /v. a pârî
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A PĂREÁ par intranz. 1) A avea aparenţa; a fi în aparenţă; a se arăta. Pari bolnav. 2) v. A SE PĂREA. /<lat. parere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE PĂREÁ pers. 3 se páre intranz. (de regulă, urmat de o propoziţie introdusă prin conjuncţia ) A face impresia; a se crea aparenţa. Mi se pare că plouă. Cum ţi se pare? /<lat. parere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A PÂR//Î ~ăsc tranz. A prezenta ca vinovat de înfăptuirea unor acţiuni reprobabile ţinute în taină, dând în vileag, cu intenţii rele (în faţa unor persoane sau organe oficiale); a denunţa; a declara. /<sl. p[â]rĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

par (pári), s.m. – Băţ, stîlp, nuia. – Mr., megl. par. Lat. pālus (Puşcariu 1260; Candrea-Dens., 1324; REW 6182), cf. alb. palë, it., sp. palo, fr. pieu, cat. pal, port. pao, ngr. παλοῦϰι. – Der. împăra, vb. (a bate pari; a trage în ţeapă; refl., a se lovi, a se înţepa cu un par), pe care Candrea-Dens., 1325; Densusianu, Rom., XXXIII, 70 şi DAR îl derivă direct din lat. impālāre; părui, vb. (a bate pari).
(Dicţionarul etimologic român)

pîr interj. – Imită trosnetul, zgomotul unei lovituri, pocnitura unui lemn uscat etc. Creaţie expresivă, cf. hîr, mîr, bîr, cîr, pîrţ. – Der. pîrîi, vb. (a pocni, a trosni, a arde cu scîntei); pîrîit, s.n. (pocnet, trosnet); pîrîitoare, s.f. (morişcă; specie de lăcustă, Psophus stridulus), cf. cîrîitoare; pîrîitură, s.f. (trosnet); pîrîi, vb. (a trosni, a pocni).
(Dicţionarul etimologic român)

păreá (par, – rút), vb. – A da impresia, a crea iluzia, a avea aerul. – Mr. (am)par, (am)părui, păreare. Lat. pārēre (Puşcariu 1261; Candrea-Dens., 1331; REW 6235), cf. it. parere, prov. parer, v. fr. paroir, sp., port. parecer. – Der. părere, s.f. (opinie, aviz; iluzie, viziune, fantasmă); părelnic, adj. (imaginar, fictiv); parcă (var. ortografică par’că), adv. (s-ar zice, s-ar crede, într-o măsură, cam), în loc de pare că, cf. calabr. parca; dispărea, vb. (a pieri), format după fr. disparaître; dispariţie, s.f. (pieire), din fr. disparation; compărea, vb., după fr. comparaître; comparent, adj. (care compare); comparaţi(un)e, s.f. (prezentare).
(Dicţionarul etimologic român)

pîrî (-rắsc, -ît), vb. – A denunţa, a acuza, a inculpa. Sl. prĕti, prją, priši, „a se certa” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 244), cf. sb., cr. preti „a acuza”, mag. per „ceartă”; trebuie să se pornească de la un sl. *pĭrĕti, cf. tîrî. – Der. pîră, s.f. (acuzaţie, inculpare; delaţiune, denunţ); pîrîş, s.m. (înv., acuzator, turnător, denunţător), cf. mag. peres (Gáldi, Dict., 181); pîrît, s.m. (acuzat); pîrîtor, s.m. (turnător).
(Dicţionarul etimologic român)

PAR adj. (Mat.; despre numere întregi, puteri etc.) Divizibil cu doi. ♦ (Despre funcţii) Care nu-şi schimbă valoarea atunci când argumentul îşi schimbă semnul. [< lat. par].
(Dicţionar de neologisme)

PARI- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „egal”. [< it. pari-, cf. lat. par].
(Dicţionar de neologisme)

PAR1- pref. „prin”. (< fr. par)
(Marele dicţionar de neologisme)

PAR2, -Ă adj. (mat.; despre numere întregi, puteri etc.) divizibil cu 2. ♢ (despre funcţii) care nu-şi schimbă valoarea atunci când argumentul îşi schimbă semnul. (< lat. par)
(Marele dicţionar de neologisme)

-PAR3(Ă) elem. „care naşte, care produce”. (< fr. -pare, cf. lat. parere, a zămisli)
(Marele dicţionar de neologisme)

PARI- elem. „egal”. (< it. pari-, cf. lat. par)
(Marele dicţionar de neologisme)

par adj. m., pl. pari; f. sg. páră, pl. páre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

par s. m., pl. pari
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pâr/pârrr interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pâr s. m., pl. pâri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pâră s. f., g.-d. art. pârei; pl. pâre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

păreá vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém; conj. prez. 3 sg. şi pl. páră; ger. părând; part. părút
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pârî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pârăsc, imperf. 3 sg. pârá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pâráscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

părí, părésc, vb. IV (reg.) 1. (despre pari) a bate, a fixa. 2. (despre fiinţe) a bate cu parul.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
PAR s. 1. prăjină, (pop.) prepeleac, (reg.) beldie, paliţă, pătăchie, prăştinaş, prăştină, rudă, (Olt.) colvă, dârjală, (Transilv.) palţău, (înv.) şiric. (L-a lovit cu un ~.) 2. parmac, (înv. şi pop.) pociumb, (pop.) şarampoi, (reg.) verdete, (Maram.) şaranţ, (Maram., Transilv., Ban. şi Olt.) şteamp, (Olt., Ban. şi Transilv.) ştenap. (~ la un gard.) 3. v. stâlp.
(Dicţionar de sinonime)

PÂRĂ s. v. acţiune, acuzare, acuzaţie, animozitate, bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cauză, ceartă, cleveteală, clevetire, clevetit, conflict, defăimare, denigrare, denunţ, denunţare, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discreditare, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, învinovăţire, învinuire, învrăjbire, judecată, litigiu, neînţelegere, plângere, ponegreală, ponegrire, proces, reclamaţie, şoaptă, vrajbă, zâzanie.
(Dicţionar de sinonime)

PĂREÁ vb. 1. a arăta, a semăna. (~ a fi mai mult o proză versificată.) 2. a crede, a-şi imagina, a-şi închipui, a i se năzări, (înv. şi pop.) a i se năluci. (Ţi s-a ~ numai că l-ai văzut.)
(Dicţionar de sinonime)

PÂRÎ vb. v. denunţa.
(Dicţionar de sinonime)

PÂRÎ vb. v. certa, învrăjbi, judeca, supăra.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Parimpar
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: pa par

Cuvinte se termină cu literele: ri ari