pâs dex - definiţie, sinonime, conjugare
PAS3, (1) paşi, s.m., (II) pasuri, s.n. I. S.m. 1. Fiecare dintre mişcările alternative pe care le fac picioarele în mers obişnuit; p. ext. distanţă astfel parcursă: p. gener. distanţă mică. ♢ Loc. adv. Pas cu pas = a) încetul cu încetul, treptat; b) mereu, neîncetat. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mişcare; pretutindeni, necontenit. Nici (un) pas = deloc, nicidecum. ♢ Expr. (A face) primul pas = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) iniţiativa. A avea (sau a da cuiva) pas (să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduinţa să facă ceva. A face un pas greşit = a) a se poticni în mers; b) a săvârşi o greşeală. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depăşit (în mers, în acţiuni, în realizări). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos. Se aud paşi. ♦ Fig. Stadiu, etapă. ♦ Fig. Înaintare, propăşire, progres. ♦ Fig. Acţiune, act, faptă; hotărâre. 2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, călcătură. ♢ Pas alergător = mers în fugă. Pas de front (sau de defilare) = mers ostăşesc de paradă, cu cadenţă bine marcată. Pas de marş (sau de voie, de manevră) = mers ostăşesc obişnuit, fără efortul de a păşi energic. ♢ Loc. adv. În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obişnuit; fără să fugă. ♢ Expr. A ţine pasul = a) a păstra cadenţa, ritmul de mers cu cineva; b) a se menţine la acelaşi nivel cu cineva sau cu ceva. A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeaşi cadenţă (cu cineva). (Rar) A se ţine de pasul cuiva = a urmări pe cineva. (Rar) A da pas = a se grăbi. A-şi iuţi pasul = a-şi mări viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Mişcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans. 3. Unitate de măsură de lungime egală cu distanţa dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obişnuit; p. ext. distanţă reprezentată de această unitate de măsură. 4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălţămintei în mers. ♢ Expr. (Înv.) A călca (sau a urma, a merge) pe paşii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. 5. (Biol.; în sintagma) Pas genetic = distanţă creată între unul dintre părinţii şi unul dintre copiii lui, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătăţeşte datorită meiozei. II. S.n. 1. Distanţă între două elemente alăturate identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcţia în care se repetă elementele. ♢ Pas de filet sau pasul filetului = distanţa dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. ♦ Distanţă dintre doi dinţi consecutivi ai unei roţi dinţate. 2. (Înv. şi reg.) Unealtă de lemn asemănătoare cu un compas, folosită în dulgherie, dogărie etc. – Lat. passus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÂŞ1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care redă zgomotul uşor produs de paşii cuiva, de mersul în vârful picioarelor etc. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÂŞ2 interj. v. piş1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÂŞ3 s.m. v. pârş.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÂS interj. v. pis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PAS2, pasuri, s.n. 1. Drum, loc îngust şi mai coborât, de-a lungul unei văi, între munţi sau dealuri, prin care se trece dintr-o parte în alta; trecătoare. 2. (Înv.) Paşaport. – Din germ. Pass, fr. pas.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PĂS, păsuri, s.n. Durere (sufletească) greu de suportat; suferinţă, chin; necaz, supărare; grijă; împrejurare dificilă, impas. *. Loc. adv. Fără păs = nepăsător; indiferent. – Lat. pensum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PĂSA2, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. (Înv.) A merge, a se duce. 2. (Pop. şi fam., cu valoare de îndemn sau de avertisment) Încearcă să..., îndrăzneşte de..., caută de... – Din lat. *passare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simţi nelinişte, a se îngrijora. 2. (Înv. şi pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simţi greutatea unui lucru sau a unei situaţii, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PAS4 subst. Substanţă medicamentoasă antibiotică, cu aspect de pulbere albă, puţin solubilă în apă, folosită în tratamentul tuberculozei. – Din fr. P.A.S. (formă abreviată din acide para-aminosalicylique).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PAS1 interj. Cuvânt folosit de un jucător de cărţi pentru a arăta că nu vrea sau nu poate să deschidă jocul, să participe la joc (în turul respectiv). – Din fr. [je] passe.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PAS3 paşi m. 1) Mişcare pe care o fac picioarele în timpul mersului. ♢ La tot ~ul (sau la fiecare ~) a) peste tot; b) la orice mişcare. Pas cu ~ puţin câte puţin; treptat. A nu da nici un ~ înapoi a nu ceda nimic. A face un ~ greşit a comite o greşeală. A face primul ~ (sau primii paşi) a fi la început de cale; a-şi face debutul. 2) Distanţa dintre picioare când se face o mişcare deplină cu piciorul înainte, înapoi sau în lături. ♢ La un ~ foarte aproape; în preajmă. 3) Unitate de măsură a lungimii egală cu o asemenea distanţă. 4) Mod de a merge; fel de a umbla; mers; umblet. ♢ ~ alergător mers în fugă. La ~ fără grabă. ~ de vals mişcare ritmică a picioarelor specifică valsului. A-şi lungi (sau a-şi grăbi, a-şi iuţi) ~ul a merge mai repede; a se grăbi. A-şi încetini ~ul a merge mai încet. A ţine ~ul (cu cineva sau cu ceva) a) a păstra ritmul mersului (cu cineva); b) a fi la nivel (cu cineva sau cu ceva). A merge (sau a fi) în ~ cu vremea a corespunde cerinţelor vremii. 5) Zgomot produs de cineva în timpul mersului. Se aud paşi. 6) Urmă lăsată de picior în timpul mersului. Paşi de copil. 7) Acţiune întreprinsă în direcţia soluţionării unei probleme. 8) fig. Etapă în desfăşurarea unui proces sau a unui fenomen. Revenirea la tradiţii constituie un ~ înainte în dezvoltarea culturii naţionale. /<lat. passus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PÂŞ interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a imita zgomotul produs de mersul uşor sau în vârful picioarelor). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PAS2 ~uri n. Cale naturală de trecere între doi munţi sau între două şiruri muntoase; trecătoare; defileu. /<germ. Pass, fr. pas
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PAS4 ~uri n. (la roata dinţată) Distanţa dintre doi dinţi alăturaţi. /<lat. passus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PĂS ~uri n. Durere sufletească apăsătoare. ♢ Fără ~ fără griji; nepăsător; indiferent. /<lat. pensum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A PĂSÁ1 pers. 3 pásă intranz. (de obicei în construcţii negative sau interogative) A fi cuprins de grijă; a se nelinişti; a se îngrijora. /<lat. pensare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A PĂSÁ2 pers. 3 pásă intranz. înv. A se deplasa, părăsind locul iniţial; a pleca; a se duce. ♢ Pasă! pleacă! du-te! mergi! /<lat. passare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PAS1 interj. (se foloseşte de către un jucător de cărţi, când acesta renunţă să participe la joc). /<fr. [je]passe
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

pas (páşi), s.m. – 1. Distanţa dintre piciorul din faţă şi cel din spate în mers. – 2. Posibilitate, mijloc de a obţine ceva. Lat. passus (Puşcariu 1276; Candrea-Dens., 1345; REW 6271), cf. it., port. passo, fr., prov., cat. pas, sp. paso, alb. pas (Philippide, II, 650). – Der. păsa, vb. (înv., a merge), probabil direct din lat. passare (Puşcariu 1278; Candrea-Dens., 1346), cf. it. passare, prov., sp. pasar, fr. passer, port. passar, azi doar în expresia pas(ă) de „în nici un fel, în nici un chip”, cf. fr. pas negativ; păsui, vb. (a da răgaz, a amîna); păsuială, s.f. (aşteptare, amînare); păşi, vb. (a face paşi, a merge; a avansa, a progresa); propăşi, vb. (a progresa), format după lat. progredi; propăşire, s.f. (progres); propăşitor, adj. (progresiv); depăşi, vb. (a trece, a exceda), după fr. dèpasser. Der. neol. pas, s.n. (trecătoare), din fr. pas; pasă, s.f., din fr. passe; pasaj, s.n., din fr. passage; pasa, vb., din fr. passer; pasager (var. pasajer), s.m.; paspoal, s.n., din fr. passe-poil; paşaport, s.n., din fr. passeport, cf. mr. pasaporte (‹ it.), ngr. πασαπόρτο, tc. pasaport (ş nu e clar; influenţa rus. pášport nu e sigură, avînd în vedere accentul); paşaportar, s.m. (supus străin); paşuş, s.n. (Trans., Olt., înv., paşaport), din mag. passzus (Gáldi, Dict., 150). – Cf. răspas.
(Dicţionarul etimologic român)

pas (-suri), s.n. – Compas de dogar sau de zidar. Origine incertă. Tiktin crede că-i vorba de o abreviere a it. compasso sau de sb. pas „centură” sau de ambele în acelaşi timp. Cea de a doua explicaţie este mai probabilă, avînd în vedere pe paşnic, s.n. (compas), din sb. pasnik „compas”. – Der. păsui, vb. (a trasa cercuri).
(Dicţionarul etimologic român)

pîş interj. – Reproduce sunetele mersului silenţios. – Var. pîşa. Creaţie expresivă, cf. fîş, pis, hîş. Relaţie cu păşi „a merge” (Candrea) este improbabilă şi se bazează numai pe încrucişarea ambelor cuvinte în var. pîşi „a merge”. – Der. pîşcîi, vb. (a reproba, a dezaproba, a fluiera), cf. hîşcîi; pîşcîială, s.f. (demonstraţie de dezacord), ambele cuvinte înv., folosite de Dosoftei (sec. XVII) şi pe care Scriban le pune în mod greşit în legătură cu pîrsni; pîşpîi, vb. (a murmura, a şopti); pîşpîială, s.f. (şoaptă); pîşpîitor, adj. (şoptitor; înv., băgăcios, turbulent).
(Dicţionarul etimologic român)

păs (pắsuri), s.n. – Greutate, nelinişte, povară. Lat. pensum „povară” (Puşcariu 1279; Candrea-Dens., 1348; REW 6394), cf. it., sp., port. peso, prov., cat. pes. Semantismul este normal, cf. sp. şi Bogrea, Dacor., IV, 411. – Der. păsa, vb. (a cîntări, a împovăra, a copleşi; a durea, a supăra; a avea importanţă, a îngrijora), direct din lat. pensare (Puşcariu 1277; Candrea-Dens., 1347; REW 6391), cf. it. pesare, prov., sp., port. pesar, fr. peser (pentru ultimul sens, cf. calabr. mi pisa „îmi displace”); nepăsare, s.f. (indiferenţă, apatie); nepăsător, adj. (indiferent, impasibil); pasă-mi-te, adv. (după cîte se vede), formaţie obscură, pe care Candrea o deduce din îmi pasă „mă priveşte”, cu suf. bg. -mi-te, explicaţie aparent insufientă. – Cf. apasa.
(Dicţionarul etimologic român)

PAS1 s.n. Porţiune de lungime constantă care se repetă în lungul sau în latul unui sistem tehnic. ♦ Pas de dinţare = distanţa dintre elementele de acelaşi fel a doi dinţi consecutivi ai unui angrenaj cilindric sau ai unei freze; pas de filet = distanţa dintre două puncte consecutive ale unei spire de filet. [Pl. -suri. / < fr. pas].
(Dicţionar de neologisme)

PAS2 s.n. Drum îngust între munţi; trecătoare. V. defileu. [Pl. -suri. / < germ. Pass, fr. pas].
(Dicţionar de neologisme)

PAS2 s. n. 1. distanţă care separă două spire consecutive ale unei elice sau două filete ale unui şurub, măsurată paralel cu axa de rotaţie. o ~ de dinţare = distanţa cuprinsă între planurile mediane a doi dinţi consecutivi ai unui pinion sau ai unei roţi dinţate. 2. (inform.) operaţie unitară într-o rutină de calculator sau suboperaţie în executarea unei instrucţiuni. 3. (mar.) document personal cu valabilitate temporară dat persoanelor pe timpul escalei; permis de debarcare. 4. ~ genetic = distanţă creată între un părinte şi unul dintre copiii lui, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătăţeşte datorită meiozei. (< fr. pas)
(Marele dicţionar de neologisme)

PAS3 s. n. 1. drum îngust între munţi; trecătoare. 2. şenal navigabil. (< fr. pas, germ. Pass)
(Marele dicţionar de neologisme)

PAS1 interj. (la diferite jocuri de cărţi) cuvânt care arată că un jucător nu vrea sau nu poate să deschidă jocul. o ~ parol = formulă rostită de un jucător care nu vrea sau nu poate să participe la joc în turul respectiv. (< fr. /je/ passe)
(Marele dicţionar de neologisme)

ciocu’ mic şi pasul mare expr. (adol.) taci şi pleacă! (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

PAS DE DEUX s.n. v. adagio (2). (Parte dintr-o) compoziţie muzicală care se cântă într-un tempo lent. ♦ Prima parte lentă, executată de doi solişti, într-un balet clasic („pas de deux”). [DEX \'96]
(Alte dicţionare)

pas (mişcare) s. m., pl. paşi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pâş(-pâş) interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pas (geogr., tehn.) s. n., pl. pásuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

păs s. n., pl. păsuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

păsá (a se îngrijora, a apăsa) vb., ind. prez. 3 sg. pásă; conj. prez. 3 sg. pése
(Dicţionar ortografic al limbii române)

păsá (a se duce) vb., ind. prez. 3 sg. pásă, (du-te, îndrăzneşte) imper. 2 sg. pásă/pas
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pas interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pâş1, pâşi, s.m. (reg.) om tăcut şi rău, care priveşte pe sub sprâncene.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

pâş2, pâşi şi pâşuri, s.n., s.m. (reg.) 1. snop (de paie, de grâu, de secarâ). 2. cocean de porumb.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

pâş3, pâşuri, s.n. (reg.) 1. adaos făcut la un dulap care e prea scurt. 2. tip de încheietură la tocurile ferestrelor sau ale uşilor. 3. crestătură ornamentală la piciorul de sus al prispei.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

pâş4, pâşuri, s.n. (reg.) unealtă de pescuit formată din nuiele de mesteacăn care alcătuiesc un fel de stavilă mobilă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

păs, pắsuri, s.n. (reg.) 1. greutate pentru apăsat brânza sau varza din putină. 2. durere sufletească, suferinţă, chin; necaz, supărare, nemulţumire; grijă, împrejurare dificilă, impas. 3. boală; astmă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

păsá, pers. 3 sg. pásă, vb. I 1. (înv. şi reg.; folosit mai ales la imperativ) a pleca, a se duce; a merge, a umbla; a păşi. 2. a o duce, a-i fi, a-i merge (bine sau rău). 3. (pop. şi fam.) încearcă să ..., caută ... să, îndrăzneşte să ...
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
PAS s. 1. (înv. şi reg.) păşitură. (Are ~ul mare.) 2. v. mers. 3. (TEHN.) (înv. şi reg.) pasnic, (reg.) păşar. (~ul dulgherului.)
(Dicţionar de sinonime)

PAS s. v. act, acţiune, compas, faptă, paşaport, progres.
(Dicţionar de sinonime)

PÂŞ s. v. cep.
(Dicţionar de sinonime)

PAS s. (GEOGR.) strâmtoare, trecătoare, (pop.) plai, strungă, (reg.) obârşie, (înv.) potecă, strâmtură. (~ul Oituz.)
(Dicţionar de sinonime)

PĂS s. 1. necaz, supărare. (Şi-a spus pe îndelete ~ul.) 2. v. chin.
(Dicţionar de sinonime)

PĂS s. v. frământare, grijă, îngrijorare, nelinişte, temere.
(Dicţionar de sinonime)

PĂSÁ vb. 1. a se îngrijora, a se nelinişti, a se sinchisi, (prin Mold.) a bindisi. (Nu-i ~ de nimeni.) 2. a-l interesa, a se sinchisi. (Nu-i ~ de nimic.)
(Dicţionar de sinonime)

PĂSÁ vb. v. apăsa, călca, comprima, duce, merge, păşi, pleca, porni, presa, strânge, umbla.
(Dicţionar de sinonime)

PAS s. (CHIM., FARM.) acid paraaminosalicilic.
(Dicţionar de sinonime)

PASUL-DRÓPIEI s. v. ghimpe, scaiete, scai-ghim-pos.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: pa

Cuvinte se termină cu literele: as