păcănire

PĂCĂNÍ, păcănesc, vb. IV. Intranz. A produce un zgomot scurt, repetat şi sacadat; a ţăcăni, a pocni. – Pac¹ + suf. -ăni.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PĂCĂNÍRE, păcăniri, s.f. Acţiunea de a păcăni şi rezultatul ei; zgomot scurt, repetat şi sacadat; păcănit, păcănitură, păcăneală. – V. păcăni.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

păcăní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pacănésc, imperf. 3 sg. păcăneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pacăneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

păcăníre s. f., g.-d. art. păcănírii; pl. păcăníri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
PĂCĂNÍ vb. a pârâi, a răpăi, a ţăcăni, (rar fig.) a toca. (Mitraliera ~ fără întrerupere.)
(Dicţionar de sinonime)

PĂCĂNÍRE s. v. păcănit.
(Dicţionar de sinonime)