păduche dex - definiţie, sinonime, conjugare
PĂDÚCHE, păduchi, s.m. 1. Nume generic dat mai multor specii de insecte parazite care trăiesc pe corpul oamenilor şi al unor animale (Pediculus). ♦ Epitet dat unui om care nu munceşte şi trăieşte din munca altuia; parazit. 2. Nume dat unor insecte parazite care trăiesc pe frunzele, ramurile sau tulpinile plantelor, hrănindu-se pe seama acestora. 3. Compus: păduche-de-lemn = ploşniţă. – Lat. peduculus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PĂDUCHEÁ, păduchez, vb. I. Tranz. şi refl. (Pop.) A îndepărta păduchii (1) din păr, de pe corp sau de pe haine; a (se) despăduchea. [Var.: păduchí vb. IV] – Din păduche.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PĂDÚCH//E ~i m. 1) Insectă parazită hematofagă, de talie mică, care trăieşte, de obicei, pe corpul omului şi al altor fiinţe. 2) Insectă parazită de diferite mărimi, care atacă unele plante sugându-le seva. ♢ ~-de-lemn insectă parazită nocturnă, hematofagă, de talie mică, cu corp plat de culoare roşiatică, cu miros neplăcut; ploşniţă. /<lat. peduculus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A PĂDUCH//EÁ ~éz tranz. (capul, corpul, hainele) A curăţa de păduchi. /Din păduche
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

pădúche (pădúchi), s.m. – Insectă parazită (Pediculus capitis). – Mr., megl. piducl’u, istr. peducl’u. Lat. peduculus (Puşcariu 1240; Candrea-Dens., 1302; REW 6361), pe care Petronius îl folosea deja în forma peduclus; cf. vegl. pedoklo, it. pidocchio, prov. pezolh, fr. pou, cat. poll, sp. piojo, port. piolho. – Der. păducherie, s.f. (mulţime de păduchi); păducherniţă, s.f. (colţul-babei, Tribulus terrestris; plantă contra păduchilor, Lepidium ruderale); păduchia, vb. (a se căuta de păduchi), pe care Puşcariu 1241 îl duce pînă la lat. peduculare, este probabil un der. interior; păduchios, adj. (cu păduchi), mr. piducl’os derivă, după Puşcariu 1242, din lat. peduculosus. – Cf. păducel.
(Dicţionarul etimologic român)

pădúche s. m., pl. pădúchi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pădúche-de-lémn s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pădúchele-cálului s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

păducheá vb., ind. prez. 1 sg. păduchéz, 3 sg. păduchează, 1 pl. păduchém; conj. prez. 3 sg. şi pl. păduchéze; ger. păduchínd
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PĂDUCHE-DE-CÁL s. v. coropişniţă.
(Dicţionar de sinonime)

PĂDUCHII-PÓPII s. pl. v. spânz.
(Dicţionar de sinonime)

PĂDUCHELE-CÁLULUI s. v. colţul-babei.
(Dicţionar de sinonime)

PĂDÚCHE s. (ENTOM.) 1. (Pediculus capitis) (prin Munt.) mişcoce, (prin Ban. şi Transilv.) mişcoi, (prin Transilv.) mişcotei (pl.), (prin Mold.) nicoreţ. 2. (Phthirus pubis) (pop.) lat. 3. (Pediculus vituli) (reg.) hâră 4. păduche-de-lemn v. ploşniţă; păduche-de-pene-şi-de-păr (Mallophaga) = pădu-che-malofag; păduche-malofag v. păduche-de-pe-ne-şi-de-păr; păduchi-ţestoşi (Coccinea) = coccide (pl).
(Dicţionar de sinonime)

PĂDÚCHE s. v. căpuşă.
(Dicţionar de sinonime)

PĂDUCHE-DE-PERÉTE s. v. păduche-de-lemn, ploşniţă.
(Dicţionar de sinonime)

PĂDUCHI-DE-ŢIGÁN s. pl. v. dentiţă.
(Dicţionar de sinonime)

PĂDUCHELE-ELEFÁNTULUI s. v. colţul-babei.
(Dicţionar de sinonime)

PĂDUCHEÁ vb. a (se) despăduchea, (Munt.) a (se) purica.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: pa pad padu paduc paduch

Cuvinte se termină cu literele: he che uche duche aduche