pădurea dex - definiţie, sinonime, conjugare
PĂDÚRE, păduri, s.f. Întindere mare de teren acoperită de copaci; mulţime densă de copaci crescuţi în stare sălbatică, în care predomină una sau mai multe specii, pe lângă care se mai află arbuşti, plante erbacee, muşchi etc., precum şi diferite specii de animale. ♢ Loc. adj. Din sau de (la) pădure = a) (despre plante şi animale) sălbatice; b) fig. (despre oameni) fără maniere, necioplit, necivilizat. ♢ Expr. Parcă ar fi născut (sau crescut) în pădure, se spune despre o persoană cu o comportare urâtă, lipsită de educaţie. A căra lemne în pădure = a face un lucru inutil. ♦ Fig. (Urmat de determinări) Grămadă mare de obiecte de acelaşi fel (de obicei în poziţie verticală) care acoperă o suprafaţă. – Lat. padule.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PĂDÚR//E ~i f. 1) Mulţime de copaci care acoperă compact o întindere relativ mare de pământ. ~ de salcâmi. ~ de pini. 2) Suprafaţă de teren pe care creşte o astfel de mulţime de copaci. ♢ ~ virgină pădure neexplorată. ~-livadă pădure de copaci şi arbuşti care furnizează material de construcţie şi materie primă pentru industria alimentară. ~-parc masiv silvic din zona verde a unui oraş destinat odihnei oamenilor. De ~ care trăieşte sau creşte în pădure. Din ~ a) sălbatic; b) grosolan; necioplit. A fi crescut în ~ a) a fi needucat; b) a fi înapoiat. A căra lemne în (sau la) ~ a face un lucru inutil. Nu este ~ fără uscături nu există colectivitate fără elemente criticabile în sânul ei. 2) fig. (urmat de determinări) Mulţime omogenă şi compactă de obiecte în poziţie verticală. O ~ de mâini s-au ridicat în clasă. [G.-D. pădurii] /<lat. padule
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PĂDUREÁ, pădurele, s.f. (Rar) Pădurice. – Din pădure + suf. -ea.
(Dicţionarul limbii române moderne)

pădúre (pădúri), s.f. – Teren cu arbori, codru. – Mr. pădure, megl. păduri (toponim). Lat. padulem în loc de paludem (Diez, II, 51; Schuchardt, Vok., I, 29; Puşcariu 1243; Candrea-Dens., 1306; REW 6183), cf. alb. pülj (Philippide, II, 650), tosc. padule, v. sard. padule, v. sp., arag., v. port. paúl (Garcia de Diego, Bol. Acad. Esp., VII, 259; Corominas, III, 695) basc. padura „mlaştină”; cf. P. Aebischer, Homenatje Rubioy Lluch, I, 161-74. Originea anterioară indoeurop. (Lahovary 339) este fantastică. Der. pădurar, s.m. (gornic); pădurărie, s.f. (ocupaţia pădurarului; administraţie silvică); pădurărit, s.n. (ocupaţia pădurarului; impozit pe păduri); păduratic, adj. (păduros, împădurit); pădurean, s.m. (locuitor al pădurii); pădureţ, adj. (de pădure; sălbatic); pădurice, s.f. (pădure mică); păduros, adj. (acoperit cu pădure, împădurit), pe care REW 6183 îl duce pînă la lat. paludosus, fără să fie nevoie; împăduri, vb. (a planta o pădure); despăduri, vb. (a tăia o pădure).
(Dicţionarul etimologic român)

crin de pădúre s. m. + prep. + s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Múma-Pădúrii v. Mama-Pădurii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

râsul-pădúrii (pasăre) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ghébe de pădúre s. f. pl. + prep. + s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cucútă-de-pădúre s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pâinea-pădúrii s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Máma-Pădúrii/Múma-Pădúrii s. pr. f. art., g.-d. Mámei-Pădúrii/Múmei-Pădúrii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

máma-pădúrii (plantă, boală, femeie urâtă şi rea) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pădúre s. f., g.-d. art. pădúrii; pl. pădúri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pădurí, pădurésc, vb. IV (reg.) 1. a tăia lemne din pădure (pentru propria gospodărie). 2. (refl.; despre viţa de vie) a creşte mare şi stufoasă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
BUSUIOC-DE-PĂDÚRE s. v. sovârf.
(Dicţionar de sinonime)

FATA-PĂDÚRII s. v. mama-pădurii.
(Dicţionar de sinonime)

PĂSTRĂV-DE-PĂDÚRE s. v. râşcov.
(Dicţionar de sinonime)

CUCURUZ-DE-PĂDÚRE s. v. mama-pădurii.
(Dicţionar de sinonime)

AI-DE-PĂDÚRE s. v. crin de pădure, rostopască.
(Dicţionar de sinonime)

VIDMA-PĂDÚRII s. v. mama-pădurii.
(Dicţionar de sinonime)

MAMA-PĂDÚRII s. v. barba-popii, năprasnică, sânziene-de-pădure, vinariţă.
(Dicţionar de sinonime)

PÂINEA-PĂDÚRII s. v. râşcov.
(Dicţionar de sinonime)

MĂCRIŞ DE PĂDÚRE s. v. măcriş.
(Dicţionar de sinonime)

MUMA-PĂDÚRII s. v. caloian.
(Dicţionar de sinonime)

MUMA-PĂDÚRILOR s. v. mama-pădurii.
(Dicţionar de sinonime)

PĂDÚRE s. (SILV.) codru, (rar) silvă, (înv.) pădurărie. (Animalele din ~.)
(Dicţionar de sinonime)

SĂLVIE DE PĂDÚRE s. v. coada-vacii, jale.
(Dicţionar de sinonime)

RÂNDUNICĂ-DE-PĂDÚRE s. v. drepnea
(Dicţionar de sinonime)

PORC DE PĂDÚRE s. v. mistreţ, porc mistreţ, porc sălbatic.
(Dicţionar de sinonime)

CARUL-PĂDÚRILOR s. v. arnică, podbal-de-munte.
(Dicţionar de sinonime)

SUSAI-DE-PĂDÚRE s. v. tâlhărea.
(Dicţionar de sinonime)

LUMINĂ-DE-PĂDÚRE s. v. licurici.
(Dicţionar de sinonime)

VÂLVA-PĂDÚRII s. v. mama-pădurii.
(Dicţionar de sinonime)

DEDIŢEI-DE-PĂDÚRE s. pl. v. oiţă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: pa pad padu padur padure

Cuvinte se termină cu literele: ea rea urea durea adurea