păgân dex - definiţie, sinonime, conjugare
PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creştini celor care sunt de altă religie decât cea creştină sau care nu are nici o religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. Adj. Care aparţine unei religii politeiste sau cultului civilizaţiei antice greco-romane sau care se referă la antichitatea greco-romană; p. restr. turcesc. 3. S.m. şi f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creştine); eretic. 4. S.m. şi f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. 5. Adj. Pătimaş, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PĂGÂN ~i m. 1) Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru. 2) (în concepţia credincioşilor creştini) Persoană de altă credinţă. 3) Persoană care nu ţine nici de o credinţă. 4) Om rău la suflet. /<lat. paganus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

păgîn (-ni), s.m. – Necredincios. – Mr. pîngîn, megl. păngǫn. Lat. paganus (Diez, I, 300; Puşcariu 1244; Candrea-Dens., 1308; REW 6141), cf. alb. pëgërë (Philippide, II, 649), it., sp. pagano, prov., cat. pagá, fr. païen, port. pagao. Pentru semantism, cf. J. Zeiller, Paganus, Fribourg 1917. Uzul adj. este înv. E dubletul lui pogîn (var. pogan), adj. (păgîn; ticălos) din sl. poganu (bg., sb., slov., ceh., pol., rus. pogan), care, la rîndul lui, provine din lat. (E oarecum posibil ca sl. să provină din rom., căci un intermediar mgr. trebuie exclus, cf. Miklosich, Etym. Wb., 254 şi Vasmer, Gr., 119). Cuvînt rom. nu poate proveni din sl. (cum pretindeau Miklosich, Slaw. Elem., 36 şi Cihac, II, 237). Der. păgînitate, s.f. (păgînism; ticăloşie); păgînaţie, s.f. (înv., păgînism); păgînesc, adj. (de păgîn); păgîneşte, adv. (ca păgînii); păgîni, vb. refl. (a îmbrăţişa păgînismul); păgînie, s.f. (stare de păgîn); păgînime, s.f. (adunătură de păgîni); păgînism, s.f. (credinţă păgînă); împăgîna, vb. refl. (a îmbrăţişa păgînismul). Cf. pîngări.
(Dicţionarul etimologic român)

păgân s. m., adj. m., pl. păgâni; f. sg. păgână, g.-d. art. păgânei, pl. păgâne
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PĂGÂN adj. v. turcesc.
(Dicţionar de sinonime)

PĂGÂN adj., s. (BIS.) 1. adj., s. idolatru, politeist, (înv.) idoloslugaş, idoloslujebnic. (Popoarele ~ antice.) 2. adj. păgânesc. (Credinţe ~.) 3. adj. necredincios, (înv. şi reg.) pogan, (înv.) agarinesc, proclet, viclean. (Persoane creştine şi persoane ~.) 4. s. necredincios, (înv.) agarean, viclean. (Un ~ hulit de creştini.)
(Dicţionar de sinonime)

PĂGÂN adj., s. v. turc.
(Dicţionar de sinonime)

PĂGÂN s. v. mahomedan, musulman.
(Dicţionar de sinonime)

PĂGÂN s., adj. v. ateu, eretic, liber-cugetător, necredincios, schismatic.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Păgâncreştin
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: pa pag paga

Cuvinte se termină cu literele: an gan agan