pălăria dex - definiţie, sinonime, conjugare
PĂLĂRÍE, pălării, s.f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calotă de pâslă, de paie, de pânză etc. (cu boruri). ♢ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) în pălărie = a spune cuiva o vorbă înţepătoare, a da cuiva o veste neaşteptată şi neplăcută. 2. P. anal. Partea superioară, în formă de pălărie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul fiorii-soarelui, în care sunt înfipte seminţele. ♦ Abajur. ♦ Căpăcel de metal de la o lampă cu petrol, cu o deschizătură prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) pălăria-şarpelui = ciupercă otrăvitoare cu pălăria (2) roşie cu pete albe (Amanita muscaria): pălăria-cucului = plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu flori roşii-brune sau violet-închis, folosită ca plantă medicinală (Geranium phaneum). 4. (Geol.; în sintagma) Pălărie de fier = zonă superficială oxidată a unui zăcământ metalifer. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PĂLĂRÍ//E ~i f. 1) Acoperământ pentru cap, format dintr-o calotă cu boruri. ~ de paie.A pocni (sau a plesni) (pe cineva) drept în ~ a-i atinge punctul vulnerabil. 2) Parte componentă a unor obiecte sau a unor plante care are forma unui astfel de acoperământ (aflat pe un suport). ~a ciupercii.~a-şarpelui ciupercă foarte otrăvitoare, având partea superioară roşie cu pete albe; muscariţă. ~ de fier porţiune oxidată, aflată la suprafaţa unui zăcământ de metal. [G.-D. pălăriei] /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

pălăríe (pălăríi), s.f. – Obiect de îmbrăcăminte cu boruri folosit pentru acoperirea capului. Probabil din it. cappelleria (P. Panaitescu, BL, XIII, 155). Celelalte explicaţii sînt nesatisfăcătoare: din rom. păr (Tiktin); din gr. φαλαρίον (Diculescu, Elemente, 470); din lat. pariolum › it. paiuolo „ceaun” (Scriban). – Der. pălărier, s.m. (persoană care confecţionează, repară sau vinde pălării); pălărierie, s.fr. (atelier de pălării). Din rom. provine bg. palarija (Capidan, Raporturile, 223; Bernard 34).
(Dicţionarul etimologic român)

care pălăria? / pielea? / puşca mea? expr. care naiba? (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cine pălăria / pielea / puşca mea? expr. cine naiba? (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

ce pălăria mea! expr. ce naiba! (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

când pălăria / pielea mea? expr. când naiba? (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

pălăríe s. f., art. pălăría, g.-d. art. pălăríei; pl. pălăríi, art. pălăríile
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pălăría-şárpelui s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pălăríe de fier (geol.) s. f. + prep. + s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pălăriá, pers. 3 sg. pălăriáză, vb. I refl. (reg.; despre roata carului) a lua forma unei pălării.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
PĂLĂRÍE s. v. abajur.
(Dicţionar de sinonime)

PĂLĂRÍE s. 1. (Transilv. şi Ban.) clop, (arg.) găină. (Şi-a pus ~ pe cap.) 2. (reg.) plească. (~ la o lampă cu petrol.) 3. (BOT.) căciulă. (~ la ciuperci.) 4. (BOT.) pălăria-cucului (Geranium phaeum) = (reg.) andrişea, pliscariţă, priboi, sovârf, dedânsele; pălăria-şarpelui (Amanita muscaria) = muscariţă.
(Dicţionar de sinonime)

PĂLĂRIA-ŞÁRPELUI s. v. burete-pestriţ, burete-şerpesc.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: pa pal pala palar palari

Cuvinte se termină cu literele: ia ria aria laria alaria