PĂLĂTUÍRE s.f. v. pălătui. [DAR]
(Alte dicţionare)
pălătuí1, pălătuiésc, vb. IV (reg.) 1. a locui într-un palat, ca într-un palat; a trăi din belşug. 2. a locui împreună cu cineva.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
pălătuí2, pălătuiésc, vb. IV (reg.) a vorbi a se sfătui cu cineva; a pune ceva la cale.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
(Alte dicţionare)
pălătuí1, pălătuiésc, vb. IV (reg.) 1. a locui într-un palat, ca într-un palat; a trăi din belşug. 2. a locui împreună cu cineva.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)