pătulire dex - definiţie, sinonime, conjugare
PĂTULÍ, pătulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca în picioare (culcând la pământ); p. ext. a turti, a strivi, a presa. ♦ Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pământ. – Din pătul1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PĂTULÍRE, pătuliri, s.f. (Pop.) Acţiunea de a (se) pătuli şi rezultatul ei. – V. pătuli.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PĂTÚLI ~e n. 1) Poliţă din scânduri sau nuiele, situată la o înălţime nu prea mare într-un adăpost pentru păsările de curte. 2) Construcţie din scânduri bătute rar sau împletite din nuiele, ridicată deasupra solului, în care se păstrează ştiuleţii de porumb; sâsâiac; porumbar; leasă; coşar. 3) v. PĂTUIAC. 4) Platformă din scânduri sau nuiele, fixată pe pari (sau într-un copac), care serveşte drept punct de observaţie. 5) rar Ramă din scânduri aşezată pe sol (cu un strat de gunoi) şi acoperită cu un material transparent (de obicei sticlă), în care creşte răsadul; răsadniţă. /<lat. patubulum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A PĂTUL//Í ~ésc tranz. pop. A face să se pătulească; a poligni; a pologi. /Din pătul
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE PĂTUL//Í pers. 3 se ~éşte intranz. (despre cereale, iarbă etc.) A se apleca la pământ luând o poziţie aproape orizontală (din cauza vântului sau a ploii); a se poligni; a se pologi; a se culca. /Din pătul
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

pătulí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pătulésc, imperf. 3 sg. pătuleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pătuleáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pătulíre s. f., g.-d. art. pătulírii; pl. pătulíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: pa pat patu patul patuli

Cuvinte se termină cu literele: re ire lire ulire tulire