pături dex - definiţie, sinonime, conjugare
PAT1, paturi, s.n. 1. Mobilă de lemn sau de metal, prevăzută de obicei cu somieră sau cu saltea; p. ext. mobila împreună cu lenjeria, cu aşternutul respectiv; aşternut, culcuş: crivat. ♢ Expr. A face patul = a) a pune aşternutul pe pat pentru dormit; b) a strânge aşternutul de pe pat. A strânge patul = a strânge, a aduna aşternutul în care s-a dormit. A cădea bolnav la pat = a se îmbolnăvi (grav). A fi pe patul de moarte (sau pe patul morţii) = a fi pe punctul de a muri, a fi în agonie, în comă. A muri în patul său = a muri în casa sa, a nu muri între străini. A boli în pat = a zăcea greu bolnav. A părăsi patul = a se face sănătos după o boală grea; a se restabili. 2. (Pop.) Targă, năsălie. 3. (Pop.) Răsadniţă. 4. Parte a unei instalaţii sau a unui sistem tehnic cu faţa superioară plană şi aproximativ orizontală, pe care se reazemă (şi alunecă) materiale sau anumite părţi ale instalaţiei sau ale sistemului tehnic. 5. Partea de lemn a puştii (sau a pistolului), pe care sunt fixate mecanismul şi ţeava şi care serveşte la imobilizarea armei în poziţia dorită în timpul tragerii. ♦ (Sport) Planşetă de pe care se execută trageri la tir. 6. Strat de material, orizontal sau înclinat, cu faţa superioară aproximativ plană, pe care se reazemă de obicei alte materiale. ♢ Pat de cale ferată = strat de balast pe care se aşază traversele de cale ferată. ♦ Partea mai joasă a unui teren. a unei depresiuni. 7. Strat din ceva. 8. Albie, matcă. – Din ngr. pátos „drum bătut”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PAT2, paturi, s.n. (La jocul de şah) Situaţie în care un jucător, fără a fi în poziţie de şah, nu mai poate face nici o mişcare şi este obligat să înceteze jocul, partida declarându-se remiză. – Din fr. pat.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PẮTURĂ, pături, s.f. 1. Bucată dreptunghiulară dintr-o ţesătură (deasă şi groasă) de lână, de fire sintetice, de bumbac, care serveşte mai ales la învelit. 2. Strat dintr-o substanţă, dintr-o materie (care acoperă ceva în mod uniform); fiecare dintre straturile suprapuse care alcătuiesc un tot. ♦ (Geol.) Strat. ♦ (Reg.) Foaie de aluat. 3. Fig. Categorie, treaptă sau grup social; p. ext. oamenii care alcătuiesc o asemenea categorie, treaptă sau grup social. – Lat *pittula (diminutiv de la pitta).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PĂTURÍ, păturesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A împături. – Din pătură.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PAT1 ~uri n. 1) Mobilă formată dintr-o suprafaţă orizontală fixată pe patru picioare, având, de obicei, două rezemătoare laterale, care serveşte omului pentru dormit sau pentru a sta culcat. ~ cu somieră. ~ cu saltea.~ pliant pat uşor şi pliabil din pânză (de cort), montată pe un schelet metalic. Fotoliu ~ fotoliu care se poate întinde pentru a fi folosit ca pat. A sta la ~ a fi (grav) bolnav. A fi pe ~ul de moarte (sau morţii) v. MOARTE. ~ul lui Procust măsură în care cineva încearcă să potrivească ceva cu forţa. 2) Aşternut sau tot ce se aşterne pentru culcat; culcuş. ~ din paie. ~ moale.A face (sau a aşterne) ~ul a pregăti aşternutul pentru culcare. A strânge ~ul a aduna aşternutul. 3) rar Targă pe care sunt purtate sicriile; năsălie. 4) Strat de material pe care se aşază alte materiale. ~ de beton.~ de cale ferată strat de balast pe care se aşază traversele unei căi ferate. 5) Element al unui dispozitiv, al unei maşini sau al unui sistem tehnic pe care se reazemă, alunecă sau se rostogolesc alte elemente ale acestora. ~ de strung. 6) Partea de lemn a armei pe care sunt fixate ţeava şi mecanismul; stratul puştii. /<ngr. pátos
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PAT2 n. (la jocul de şah) Situaţie când unul dintre jucători, având celelalte piese blocate, nu-şi poate deplasa regele fără a-l pune în poziţie de şah. /<fr. pat
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PẮTUR//Ă ~i f. 1) Învelitoare dintr-o ţesătură groasă (de lână, de bumbac, de păr etc.). 2) Material întins aproximativ uniform pe o suprafaţă sau între două suprafeţe; strat. ♢ ~ socială totalitate a membrilor unei societăţi caracterizaţi prin anumite trăsături comune. [G.-D. păturii] /<lat. pittula
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

pat (páturi), s.n. – 1. Strat, bază, sol. – 2. Mobilă de dormit; aşternut. – 3. Partea de lemn a puştii sau a tunului. – Mr., megl. pat. Lat. pactum, din pangĕre „a stabili”, cf. it. patto „aşternut de paie”, pattume „pat”, impatto „aşternut pentru vite”, impattare „a aşterne la vite” (H. Meyer, Vox Rom., X, 73-86; cf. REW 6138a). Rezultatul normal, *papt, trebuie să fi pierdut un p, prin disimilare, ca în botez, sau prin încrucişare cu gr. πάτος „fund”, „strat de adîncime”, cf. gr. πάτος „drum pietruit” (Meyer, Alb. St., IV, 73; Candrea-Dens., 1356; Tiktin; Philippide, II, 726; Capidan, 217; Graur, BL, V, 73; Rohlfs, ZRPh., LXVII, 300), cf. sb. pàtos „laviţă” şi de asemeni sb., cr. pät „sul de căpătîi”, ven. pato, pe care Vasmer, Gr., 112, îl reduce totuşi la gr. πατερόν „căpătîi la pat”(pentru relaţia semantică a lui „căpătîi” cu „pat”, cf. fr. sommier, traversin). În realitate, atît etimonul lat., cît şi cel gr. par să constituie în sine explicaţii suficiente pentru rom. Pentru ideea de „pat” derivată din cea de „a întinde”, cf. plapumă, plocat. Următoarele ipoteze nu par să aibă rezultat: din mag. pad „bancă” (Cihac, II, 723); din dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 112); din lat. pătu(u)m, în loc de pătŭlum (Tagliavini, Studi rum., III, 86); din lat. *păvatum în loc de pavitum (Candrea, Éléments, 10; Pascu, Beiträge, 19; Pascu, Lat. Elem., 276). Der. supat, adv. (dedesubtul patului), în loc de sub pat; pătui, vb. (a tortura); pătuc (var. pătulean, pătucel, pătuiac), s.n. (pătuţ); pătuiag, s.n. (pătul), dim. al lui pătui; pătul, s.n. (construcţie rudimentară fixată pe pari; un fel de placă de lemn aşezată într-un copac pentru paznici sau pentru păsări de curte; un fel de podeţ aşezat în mijlocul apei pe care stă pescarul; grînar, hambar), din pătui (Byck-Graur, BL, I, 23; cf. Tiktin) sau mai probabil formaţie regresivă de la pătuleţ (pat mic); pătuli, vb. (a depozita bucatele în hambar), pe care Scriban îl pune în legătură în mod echivoc cu sl. potuliti „a rîndui”; pătulaş, s.n. (porumbar aşezat între crengile unui copac); pataşcă, s.f. (targă, năsălie), cu suf. sl. -aşcă (relaţie propusă de Cihac, II, 248, cu rus. tačka, sau de Tiktin cu fr. patache, este dubioasă). – Cf. pătură. – Din rom. provine bg. pat (Capidan, Raporturile, 224).
(Dicţionarul etimologic român)

pắtură (-ri), s.f. – 1. Înveliş, strat. – 2. Pled, cergă, cuvertură. – 3. Valtrap, cioltar. – 4. (Trans. de S.) Pliu de ie. – Mr. petur „plăcintă de foi”. Din pat „sol, înveliş”, pl. paturi, de unde s-a refăcut un sing. analogic, în conformitate cu tipul mături-mătură, cf. latură ‹ lat. fagurefagurifag etc. Alte ipoteze nu satisfac: din lat. *pittŭla, dim. de la *pitta „pată”, cf. pată (Candrea, Conv. Lit., XXXVIII, 874; Puşcariu 1287; Candrea-Dens., 1358; REW 6548); din gr. πέταλον „foaie” (Diculescu, Elementele, 471); din lat. *coactile; prin intermediul unei forme *quactula (Giuglea, Dacor., II, 819; cf. REW 2001a). Der. pături (var. împături, (îm)pătura), vb. (a suprapune, a pune strat peste strat; a plia, a dubla), cf. Bogrea, Dacor., IV, 878; păturică, s.f. (covoraş, scîndurică, preş, ştergător). Din rom. sau din mr. trebuie să provină alb. petulë „minciunică”, bg. petura „plăcintă de foi”, ngr. πέτουρον „plăcintă de foi” (Capidan, Raporturile, 225; Candrea-Dens., 1358).
(Dicţionarul etimologic român)

-PAT Element secund de compunere savantă cu semnificaţia „bolnav”. [< fr. -pathe, it. -pato].
(Dicţionar de neologisme)

PAT s.n. Situaţie la jocul de şah, în care un jucător, nemaiputând să deplaseze regele fără a intra în şah, este obligat să înceteze jocul, partida declarându-se remiză. / < fr. pat, it. patta].
(Dicţionar de neologisme)

PAT1 s. n. (şah) situaţie în care un jucător, nemaiputând să deplaseze regele fără a intra în şah, este obligat să înceteze, partida declarându-se remiză. (< fr. pat)
(Marele dicţionar de neologisme)

-PÁT2 elem. pato-.
(Marele dicţionar de neologisme)

fotóliu-pat s. n. [-liu pron. -liu], pl. fotólii-pat
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pat (mobilă, strat, răsadniţă, instalaţie, albie a unei ape) s. n., pl. páturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pat (şah) s. n., pl. páturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pătură s. f., g.-d. art. păturii; pl. pături
(Dicţionar ortografic al limbii române)

păturí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. păturésc, imperf. 3 sg. pătureá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pătureáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

păturí, păturésc, vb. IV (pop.) 1. a împături; a aranja, a potrivi; a îndrepta, a netezi (obiectele de îmbrăcăminte). 2. (refl.) a se aşeza în straturi, a se tasa, a se îndesa. 3. a călca în picioare (culcând la pământ). 4. a apăsa, a bate, a bătători.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
FLOAREA-PÁTULUI s. v. parpian.
(Dicţionar de sinonime)

PAT CÁLD s. v. pătul, răsadniţă.
(Dicţionar de sinonime)

PATUL-VÂNTULUI s. v. mături-de-vrăjitoare.
(Dicţionar de sinonime)

PAT s. 1. (înv. şi reg.) strat, (Mold.) crivat, (înv.) iatac. (S-a întins în ~.) 2. aşternut, culcuş, (înv. şi reg.) sălaş. (Se frământa în ~.) 3. v. strat. 4. (TEHN.) (reg.) reazem, strat, trup. (~ la războiul de ţesut.) 5. v. butuc. 6. (înv. şi reg.) strat, (reg.) condac, mai. (~ al puştii.)
(Dicţionar de sinonime)

PAT s. v. albie, curs, eşafodaj, grindei, matcă, năsălie, schelă, scândură, talpă, vad.
(Dicţionar de sinonime)

PĂTURĂ s. 1. cergă, cuvertură, învelitoare, velinţă, (pop.) plocat, ţol, (reg.) lăicer, ogheal, poneavă, procov, procoviţă, strai, ţoală, (prin Mold. şi Bucov.) prostire, (Transilv.) verincă. (~ de lână pentru pat.) 2. v. strat. 3. categorie, strat, treaptă. (~ socială.)
(Dicţionar de sinonime)

PĂTURĂ s. v. creţ, cută, fald, foaie, godeu, pliseu, pliu.
(Dicţionar de sinonime)

PĂTURÍ vb. v. împături, îndoi, plia, strânge.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A pături ≠ a despături
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: pa pat patu patur

Cuvinte se termină cu literele: ri uri turi aturi