paște dex - definiţie, sinonime, conjugare
PÁSTĂ, paste, s.f. Materie densă cu aspect omogen, rezultată de obicei din măcinarea unor substanţe şi din amestecul lor (cu un lichid) până la obţinerea consistenţei dorite. ♢ Pastă de dinţi = preparat farmaceutic întrebuinţat la spălarea dinţilor. Paste făinoase = produse alimentare, de diferite forme şi dimensiuni, obţinute prin uscarea unui aluat nedospit din făină de grâu. ♦ Culoare (folosită în pictură) de obicei preparată cu ulei. ♦ Lac de unghii cu aspect omogen. – Din ngr. pásta, germ. Pasta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÁŞTE2 s.n. v. paşti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PAŞTE1, pasc, vb. III. 1. Intranz. şi tranz. (Despre vite; la pers. 3). A se hrăni rupând cu gura iarbă, plante etc. ♦ Tranz. Fig. A întreţine, a cultiva, a dezvolta stări sufleteşti etc. 2. Tranz. (Despre oameni) A păzi animalele care pasc (1), a duce la păşune; a păstori, a păşuna. ♢ Expr. (Fam.) Ce paşti aici? se spune ca mustrare celui care nu şi-a făcut datoria, care nu a fost atent, nu a fost vigilent. A paşte muştele (sau vântul, bobocii) = a pierde vremea fără rost. A-l paşte (pe cineva) gândul = a fi preocupat de ceva. A paşte pe cineva = a urmări pe cineva, pândind momentul potrivit pentru a-i face un rău. N-am păscut porcii (sau gâştele, bobocii etc.) împreună, se spune pentru a-i atrage cuiva atenţia că-şi permite prea multe. ♢ Compus: paşte-vânt s.m. invar. = om fără căpătâi, pierde-vară. 3. Tranz. (Despre primejdii, moarte, noroc) A urmări cu perseverenţă, a ameninţa dintr-un moment în altul sau a favoriza pe neaşteptate; a pândi. ♢ Expr. Să nu te pască păcatul să... = să nu cumva să..., nu care cumva să... A-l paşte pe cineva moartea (sau păcatul, primejdia) = a-l ameninţa pe cineva moartea (sau păcatul, primejdia). – Lat. pascere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÁST//Ă ~e f. Produs dens omogen, obţinut de obicei din substanţe măcinate (prin diverse metode tehnologice). ~ de roşii. ~ cosmetică. ~ ceramică. [G.-D. pastei] /<ngr. pásta, germ. Pasta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A PÁŞTE pasc 1. tranz. 1) (iarbă sau alte plante) A mânca rupând cu gura direct de unde creşte. 2) (vitele) A supraveghea în timpul păscutului; a păşuna; a păstori. ♢ ~ pe cineva a urmări pe cineva, pentru a-i face un rău. 3) (despre nenorociri, primejdii) A ameninţa ca o fatalitate. ♢ A-l ~ norocul (pe cineva) a-l urmări norocul (pe cineva). 2. intranz. (despre animale erbivore) A mânca iarbă (sau alte plante), rupând cu gura direct de pe teren; a păşuna. /<lat. pascere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

pástă (páste), s.f. – 1. Materie vîscoasă, aluat, cocă. – 2. (Mold.) Plăcintă. It. pasta, prin intermediul ngr. πάστα. – Der. pastea, s.f. (prăjitură dulce), din ngr. παστέλλι (Scriban); păstos, adj. (ca pasta); pastel, s.n. (culoare pentru pictură; pictură cu această culoare; poezie descriptivă), din fr. pastel, ultimul sens e datorat titlului unui volum de poezii de Alecsandri; pastelist, s.m.; pastilă, s.f., din fr. pastille, germ. Pastille (rus. pastila, Sanzewitsch 207, este puţin probabil); paştet, s.n. (pateu) din fr. paté (› pateu, s.n.), prin intermediul germ. Pastele, rus. pastet (Tiktin).
(Dicţionarul etimologic român)

Páşte (-ti), s.m. – Sărbătoare Învierii. – Mr. Paşte, Paşti, megl. Paştu, Paşti, istr. Pǫştę. Lat. Paschae (Puşcariu 1283; Candrea-Dens., 1352; REW 6264), cf. it., cat. pasqua, logud. paska, prov. pasca, fr. pâques, port. pascoa, alb. paskë, ngr. πάσχα. Rezultatul normal, Paşte, a fost considerat ca un pl. f., de unde sing. n. Paşte şi de aici pl. Paşti. – Der. păşticar, s.m. (Trans., persoană care dă de pomană în biserică, în ziua de Paşte); păştiţă, s.f. (anemonă, Anemone ranunculoides).
(Dicţionarul etimologic român)

páşte (pásc, păscút), vb. – 1. A păşuna. – 2. A păzi vitele la păscut. – 3. (Rar) A hrăni, a alimenta. – 4. A păstori o turmă de credincioşi. – 5. A ameninţa, a pîndi, a urmări. – Mr. pascu, păscut, paştire, megl. pascu, păscut. Lat. pascĕre (Puşcariu 1282; Candrea-Dens., 1353; REW 6263), cf. vegl. puoskro, it. pascere, logud. paskere, prov. paiser, cat. paixer, sp. pacer, port. pascer. După Şeineanu, Semasiol., 69, ultimul sens s-ar datora unei influenţe ebraice, ipoteză inutilă, dat fiind că, din punct de vedere al păstorului, a paşte animalele nu înseamnă altceva decît „a aştepta supraveghind”. Der. păscare, s.f. (păscut; păşune; loc în care se aşteaptă şi se prinde mingea, în anumite jocuri), după păscut, ca nascare din născut (Tiktin); păscut, s.n. (păşunat); păscătoare, s.f. (Bucov., păşune); păscui, vb. (a presimţi, a bănui), din vb. paşte 5. – Cf. păstor, păşune.
(Dicţionarul etimologic român)

PÁSTĂ s. f. 1. preparat de substanţe diferite, de consistenţă semilichidă. 2. (pict.) culoare preparată cu ulei. 3. ĕ făinoase = produse alimentare, obţinute prin uscarea unui aluat nedospit. (< ngr., it. pasta, germ. Pasta, Paste)
(Marele dicţionar de neologisme)

pástă s. f., g.-d. art. pástei; pl. páste
(Dicţionar ortografic al limbii române)

floárea-Páştelui/floárea-Páştilor s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

páşte-vânt s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

páşte vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pasc, 1 pl. páştem
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PAŞTELE-CÁILOR s. v. traista-ciobanului.
(Dicţionar de sinonime)

FLOAREA-PÁŞTELUI s. v. dediţel.
(Dicţionar de sinonime)

PÂINEA-PÁŞTELUI s. v. dediţei-galbeni, floarea-paştelui, floarea-paştilor, floarea-păsărilor, floarea-vântului-galbenă, găinuşă, gălbenele, păştiţă.
(Dicţionar de sinonime)

PAŞTELE-MÍC s. v. mătcălău.
(Dicţionar de sinonime)

PÁŞTE vb. 1. a păşuna. (Vitele ~ pe izlaz.) 2. a păstori, a păşuna, (înv. şi reg.) a păcurări. (Gheorghe ~ vitele.)
(Dicţionar de sinonime)

PÁŞTE vb. v. ameninţa, pândi.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: pa pas past

Cuvinte se termină cu literele: te ste aste