PAIÁ, paiele, s.f. Titlu onorific dat, în ierarhia boierească din ţările româneşti, boierilor care nu aveau slujbă de stat; persoană care avea acest titlu. ♢ Expr. (Reg.) A-i da (cuiva) paiele = a măguli, a flata pe cineva; a fi prea îngăduitor, a-i da (cuiva) nas. – Din tc. pāye.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
paiá (paiéle), s.f. – Titlu onorific, care în vechea organizare socială, era legat de o slujbă, dar se acorda nominal, fără exerciţiul efectiv al slujbei corespunzătoare. Tc. (per.) paye (Şeineanu, III, 93). Sec. XVIII, înv.
(Dicţionarul etimologic român)
paiá s. f., art. paiáua, g.-d. art. paiélei; pl. paiéle
(Dicţionar ortografic al limbii române)
paiá2 s.f. (reg.) piatră lată folosită de copii în jocurile lor.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
păí, păiésc, vb. IV (înv. şi reg.) 1. a aduna şi a îndepărta de pe arie paiele rămase de la treierat. 2. a bate grâul pe arie; a îmblăti.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
PAIELE-ŢIGÁNULUI s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
paiá (paiéle), s.f. – Titlu onorific, care în vechea organizare socială, era legat de o slujbă, dar se acorda nominal, fără exerciţiul efectiv al slujbei corespunzătoare. Tc. (per.) paye (Şeineanu, III, 93). Sec. XVIII, înv.
(Dicţionarul etimologic român)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
paiá2 s.f. (reg.) piatră lată folosită de copii în jocurile lor.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
păí, păiésc, vb. IV (înv. şi reg.) 1. a aduna şi a îndepărta de pe arie paiele rămase de la treierat. 2. a bate grâul pe arie; a îmblăti.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
PAIELE-ŢIGÁNULUI s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)