paleocen dex - definiţie, sinonime, conjugare

paleocen

PALEOCÉN, -Ă, paleoceni, -e, s.n., adj. 1. S.n. Prima epocă a paleogenului (1), caracterizată prin apariţia unor noi asociaţii de foraminifere şi prin dezvoltarea rapidă a mamiferelor placentare; eocen inferior. 2. Adj. Care aparţine paleocenului (1), privitor la paleocen. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléocène.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PALEOCÉN1 n. Epoca inferioară a paleogenului. [Sil. -le-o-] /<fr. paléocene
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PALEOCÉN2 ~ă (~i, ~e) Care ţine de epoca inferioară a paleogenului; din epoca inferioară a paleogenului. [Sil. -le-o-] /<fr. paléocene
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PALEOCÉN s.n. (Geol.) Prima epocă (serie) a paleogenului. // adj. Care aparţine acestei epoci. [< fr. paléocène, cf. gr. palaios – vechi, kainos – recent].
(Dicţionar de neologisme)

PALEOCÉN, -Ă adj., s. n. (din) prima epocă a paleogenului. (< fr. paléocène)
(Marele dicţionar de neologisme)

paleocén adj. m. (sil. -le-o-), pl. paleocéni; f. sg. paleocénă, pl. paleocéne
(Dicţionar ortografic al limbii române)

paleocén s. n. (sil. -le-o-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: pa pal pale paleo paleoc

Cuvinte se termină cu literele: en cen ocen eocen leocen