pan

PAN¹- Element de compunere care înseamnă „tot”, „întreg” şi care serveşte la formarea unor substantive şi a unor adjective. – Din fr., ngr. pan-.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PAN², pani, s.m. Denumire dată (în evul mediu) nobililor polonezi sau, p. gener., marilor boieri români; persoană care purta acest titlu. – Din pol. pan.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÂN prep. v. prin.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PAN ~i m. Feudal polonez. /<pol. pan
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

pan (páni), s.m. – Nobil, magnat, domn (ca formulă de adresare). Pol. pan (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 205); titlu de reverenţă, înv. – Cf. moţpan.
(Dicţionarul etimologic român)

PAN- Element prim de compunere savantă, însemnând „tot”, „întreg”. [< fr., it. pan-, cf. gr. pas, pantos].
(Dicţionar de neologisme)

PAN-/PANT(O)-/PAM-/PASI- elem. „tot, întreg”, „universal”. (< fr. pan-, pant/o/-, pam-, pasi-, cf. gr. pas, pantos)
(Marele dicţionar de neologisme)

pan s. m., pl. pani
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
PAN s. magnat. (Un ~ polonez.)
(Dicţionar de sinonime)