pană dex - definiţie, sinonime, conjugare
PÁNĂ1, pene, s.f. I. 1. Fiecare dintre formaţiile epidermice cornoase care acoperă corpul păsărilor, servind la protecţia lui şi la zbor, compusă dintr-un cotor pe care sunt aşezate simetric, de-o parte şi de alta, fire (pufoase). ♢ Expr. Uşor în pene = îmbrăcat subţire, sumar; p. ext. prost îmbrăcat, zdrenţăros. Smuls de pene = ruşinat, umilit. A lua (pe cineva) în (sau prin) pene = a certa, a mustra (pe cineva). ♢ Compuse: pana-zburătorului = plantă erbacee cu frunze păroase, şi cu flori mari, violete sau albe, fără miros (Lunaria annua); pana-gâştei = specie de muşchi cu tulpina dreaptă, cu ramuri arcuite şi inegale, formând tufe mari, verzi sau gălbui (Hylocomium triquetrum). ♦ Smoc de pene1 (I 1) sau aripă care serveşte la diverse scopuri practice gospodăreşti. 2. (La pl.) Pene1 (I 1) de pasăre sau fire pufoase desprinse de pe cotoarele acestora, care servesc la umplerea pernelor, a saltelelor etc.; p. ext. aşternut (moale) de pat (cu pene), fulgi etc.). 3. Pană1 (I 1) de gâscă, ascuţită şi despicată la vârf, întrebuinţată altădată ca instrument de scris cu cerneală; p. gener. toc de scris, condei; ceea ce serveşte la scris. ♦ Fig. Scriere, scris; stil, fel de a scrie al unui scriitor; arta de a scrie; p. ext. scriitor. 4. Dispozitiv făcut din cotor de pană1 (I 1), care serveşte să ţină cârligul undiţei la adâncimea dorită. 5. Podoabă din pene1 (I 1), care se poartă la pălărie, în păr etc. ♦ (Pop.) Podoabă pentru pălărie făcută din flori (naturale sau artificiale); p. restr. floare. 6. (În sintagma) Categorie pană = categorie în care intră boxerii între 54 şi 57 kg, luptătorii între 57 şi 63 kg etc. II. 1. Piesă de lemn sau de metal (de forma unei prisme), întrebuinţată la despicarea lemnelor, la detaşarea unor bucăţi dintr-un material, la fixarea sau la înţepenirea unor piese, la asamblarea sau la solidarizarea unor organe de maşini, a unor elemente de construcţie etc. ♦ (Tipogr.) Piesă care se intercalează între matriţele de linotip, pentru a le spaţia. ♦ Felioară de slănină cu care se împănează carnea ce urmează să fie friptă. 2. Partea ciocanului, opusă capului, prelungită şi subţiată spre vârf. ♦ Partea lată, plată a unor obiecte, instrumente etc.; lamă. 3. Beţişor cu care se strânge frânghia ferăstrăului pentru a întinde pânza; cordar. 4. (În sintagma) Pana căpăstrului sau pană de căpăstru = ştreang sau curea cu care se priponeşte calul. 5. Parte a cârmei unei nave, care poate fi rotită în jurul unui ax vertical şi asupra căreia se exercită presiunea apei când se schimbă direcţia de mişcare a navei. 6. Placă mică de os, de celuloid etc. cu care se ating coardele la unele instrumente muzicale. ♦ Ancie (la un instrument muzical de suflat). 7. (În sintagma) Pană de somn = carnea de la pântece sau de la coada somnului. [Var.: (înv. şi reg.) peánă s.f.] – Lat. pinna.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÁNĂ2, pene, s.f. 1. Oprire accidentală a funcţionării unei maşini, a unui mecanism, a unui vehicul. ♢ Expr. (Fam.) A fi (sau a rămâne) în pană = a nu putea continua o activitate, a duce lipsă de ceva; a rămâne fără bani. 2. Situaţie în care se află o navă cu vele care are vânt din faţă şi nu poate înainta. – Din fr. panne.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PẤNĂ conj., prep. A. Conj. I. (Introduce propoziţii circumstanţiale de timp). 1. (Stabileşte un raport de posterioritate, precizând limita până la care se îndeplineşte acţiunea din regentă) Greu le-a fost până şi-au fă rost de cărţi. 2. (Urmat de o negaţie, stabileşte un raport de anterioritate) Mai înainte ca..., mai înainte de... ♦ (În locuţiuni, urmat de o negaţie) Până când. Până ce. 3. Atâta timp cât..., câtă vreme..., cât... ♢ (În locuţiuni) Până când. Până ce. II. (Introduce propoziţii circumstanţiale de loc; arată limita, hotarul în spaţiu) A mers până unde nu ajunsese nimeni. B. Prep. (Împreună cu adverbe şi cu alte prepoziţii formează adverbe compuse, locuţiuni, prepoziţii). I. (Introduce un complement circumstanţial de timp) Până mâine dimineaţă să termini lucrarea. ♢ (În prepoziţii compuse) Până la. Până în. (Corelativ) Din zori şi până-n seară. ♢ Loc. conj. Până când. Până ce. ♢ Loc. adv. Până la urmă = în cele din urmă. Până una-alta = pentru moment, deocamdată. II. (Introduce un complement circumstanţial de loc; urmat de adverbe) Merg pe jos până acasă. ♢ Loc. adv. De colo până colo = din loc în loc, în multe locuri. De sus până jos sau de jos până sus = în întregime, tot. ♢ (În prepoziţii compuse) Până la. Până în. III. (Introduce un complement circumstanţial de mod; în prepoziţii compuse) S-a înduioşat până la lacrimi. ♢ (În locuţiuni) Până acolo = în asemenea măsură, în asemenea grad. Până şi = chiar şi. – Lat. paene-ad.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÁN//Ă1 péne f. 1) (la păsări) Formaţie cornoasă alcătuită dintr-un cotor tubular, pe care este aşezat simetric fire subţiri şi pufoase şi care are funcţie protectoare şi de realizare a zborului. ♢ A se umfla în pene a se îngâmfa. 2) la pl. Fulgi smulşi de pe aceste formaţii şi folosiţi pentru umplutul pernelor şi a perinelor. 3) înv. Unealtă de scris cu cerneală constând dintr-o astfel de formaţie cornoasă (în special de gâscă), ascuţită şi despicată la vârf. 4) fig. Arta de a scrie. 5) Simbol al muncii scriitoriceşti. ♢ A lăsa (sau a părăsi) ~a a înceta să mai scrie. [G.-D. penei] /<lat. pinna
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PÁN//Ă2 péne f. 1) tehn. Piesă (de lemn, metal etc.) de forma unei prisme triunghiulare, folosită la detaşarea sau fixarea unor obiecte. ♢ ~a căpăstrului frânghie sau curea legată de căpăstru care serveşte la priponirea calului. 2) Beţişor cu care se strânge frânghia ferăstrăului, întinzându-i pânza; cordar. 3) Placă mică (de celuloid) cu care se pun în vibraţie coardele unor instrumente muzicale (chitară, balalaică etc.); plectru. 4) Lamă elastică (de metal sau de lemn), folosită la unele instrumente de suflat, pentru a produce un anumit fel de sunete; ancie. 5) Bucată de slănină care se introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în legume (în vederea preparării). [G.-D. penei] /<lat. pinna
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PÁNĂ3 péne f. Oprire accidentală a funcţionării unui mecanism sau a unui autovehicul (din cauza unei defecţiuni sau a lipsei de combustibil). ~ de motor.A fi (sau a rămâne) în ~ a) a fi oprit dintr-o activitate printr-o piedică; b) a rămâne fără bani. [G.-D. penei] /<fr. panne
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PÂNĂ1 prep. 1) (exprimă un raport spaţial, indicând limita finală de extindere în spaţiu) Până acolo.De sus până jos (sau de jos până sus) absolut tot; în întregime. 2) (exprimă un raport temporal, indicând limita în timp) Până diseară. 3) (intrând în componenţa prepoziţiilor compuse, exprimă un raport spaţial, temporal sau modal) Până dinspre. Până drept. Până după. Până la. Până lângă. Până pe. Până pe după. Până pe la. Până pe lângă. Până peste. Până printre. Până pe sub. Până spre. Până în. Până înspre. Până între.Până la urmă în cele din urmă. Până una-alta deocamdată. /<lat. paene-ad
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PÂNĂ2 conj. 1) (exprimă un raport temporal, indicând limita finală a desfăşurării unei acţiuni din propoziţia regentă).Până când atâta timp; câtă vreme. 2) (exprimă un raport spaţial, indicând limita în spaţiu a desfăşurării unei acţiuni). /<lat. paene-ad
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

pánă (péne), s.f. – 1. Formaţie epidermică de consistenţă cornoasă care acoperă corpul păsărilor. – 2. Penuş, instrument de scris din pană (1). – 3. Pănuşă de porumb. – 4. (Trans.) Bucheţel. – 5. Căpăstru. – 6. Ic, grindei. – 7. Şină de roată, opritoare. – 8. Slănină pentru împănat carnea. – 9. Partea abdominală a somnului. – 10. (Maram.) Marginea pălăriei. – Mr., megl. peană, istr. pęnę. Lat. pinna (Puşcariu ZRPh., XXVIII, 682; Puşcariu 1252; Candrea-Dens., 1315; REW 6514), cf. alb. pëndë, it. penna, prov., port. pena, fr. penne. Forma normală, peană, este înv. Der. peniş, s.n. (penaj); peniţă, s.f. (pană mică); împenat, adj. (cu pene); pănuşe, s.f. (fiecare dintre foile care înfăşoară ştiuletele de porumb; peritoneu, burtă, pentru ultimul său sens cf. pană 9 se explică semantic drept „parte care acoperă organele interne”, după cum foaia acoperă ştiuletele); pănuş, s.n. (Banat, burtă); pănuşiţă, s.f. (plantă, Stipa capillata), probabil formaţie artificială după germ. Federgrass; împăna, vb. (a da penele; a împodobi cu pene; a orna, a împodobi, a se găti; a bate pene; a băga bucăţelele de slănină în carne; a umple, a îndopa) pe care Candrea-Dens., 1316 şi DAR îl reduce la lat. *impinnāre; împănuşa, vb. (a face pănuşi); penal (var. penar), s.n. (cutiuţă cu ustensile de scris), din lat. Pennal (Candrea); panaş, s.n. (mănunchi de pene), din fr. panache; penişoară, s.f. (ciupercă, Agaricus cinnamomeus). – Din rom. provine bg. pana „puf” (Capidan, Raporturile, 223).
(Dicţionarul etimologic român)

pînă prep. – 1. Exprimă ideea de limită în timp sau în spaţiu. – 2. (Conj.) Cîtă vreme, atîta timp cît. – Var. pănă. Mr. pînc(ă), megl. pănă, pon, istr. pire, pir. Probabil din lat. paene(ad), cf. Cipariu, Gram., 39; Puşcariu 1319; Tiktin; REW 6669, dar der. nu este clară. Etimonul lat. *pro ad (Creţu 355) este improbabil. Se foloseşte împreună cu alte prep. (pînă la, pînă spre, pînă în etc.), cînd nu este înaintea unui adv. Cu rol de conj. se foloseşte şi în combinaţie pînă ce, pînă cînd, pînă unde. Cf. Moser 439.
(Dicţionarul etimologic român)

PÁNĂ s.f. 1. Oprire accidentală a funcţionării unei maşini, a unui autovehicul, determinată de defectarea unei piese, de lipsa combustibilului etc. ♢ A rămâne în pană = a fi împiedicat într-o activitate, a se găsi într-o situaţie (materială) jenantă; a nu avea bani. 2. (Mar.) Orientare a velelor unei nave cu pânze astfel încât să se opună vântului şi să rămână pe loc; oprire a unei corăbii. [Pl. pane, pene. / < fr. panne].
(Dicţionar de neologisme)

PANÁ vb. I. tr. A trece prin făină, ou şi pesmet, brânza, carnea, legumele şi a le prăji în grăsime; a pregăti (un aliment) pane. [< fr. paner].
(Dicţionar de neologisme)

PÁNĂ s. f. 1. nefuncţionare accidentală a unei maşini, a unui autovehicul. ♦ a rămâne în ~ = a fi împiedicat într-o activitate, a se găsi într-o situaţie (materială) jenantă. 2. poziţie a unei nave cu pânze care nu înaintează, având velele orientate invers, astfel încât efectul vântului se anulează. 3. grindă longitudinală rezemată pe elementele transversale de rezistenţă ale acoperişului. (< fr. panne)
(Marele dicţionar de neologisme)

PANÁ vb. tr. a trece prin făină, ou şi pesmet caşcavalul, carnea, legumele şi a le prăji în grăsime. (< fr. paner)
(Marele dicţionar de neologisme)

pána-zburătórului s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pánă (de pasăre, de lemn sau metal, de motor) s. f., g.-d. art. pénei; pl. péne
(Dicţionar ortografic al limbii române)

până la prep.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

până conjcţ., prep.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

paná vb., ind. prez. 1 sg. panéz, 3 sg. şi pl. paneáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

păná, pănéz, vb. I (reg.; despre butucii de vie) a schimba, a înlocui.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
PÁNĂ s. 1. v. plectru. 2. v. ancie. 3. v. ic. 4. (TEHN.) măsea. (~ la grindeiul de la piuă.) 5. (MAR.) safran. (~ la cârma unei nave.)
(Dicţionar de sinonime)

PÁNĂ s. v. ascuţiş, bor, cordar, floare, întinzător, lamă, limbă, margine, pănuşă, penel, strună, tăiş.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: pa pan

Cuvinte se termină cu literele: na ana