panțir dex - definiţie, sinonime, conjugare

panțir

PANŢÍR, panţiri, s.m. Mercenar dintr-un corp de oaste (călare) din trecut, însărcinat mai ales cu paza graniţelor, cu transmiterea ştirilor şi cu aducerea la îndeplinire a unor porunci ale autorităţilor; p. gener. (pop.) ostaş. [Var.: panţấr s.m.] – Din pol. pancerz, scr. pancir.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PANŢÍR ~i m. înv. Soldat călare dintr-o unitate militară, însărcinat cu paza frontierei şi cu transmiterea ştirilor oficiale. /<pol. pancerz, sb. pancir
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

panţír (panţíri), s.m. – Dragon; platoşă. – Var. panţîr, panţur. Germ. Panzer „cuirasă”, prin intermediul sl. pansyrŭ (Miklosich, Lexicon, 554; Cihac, II, 242), cf. pol. pancerz, rus. pancyr, sb. pancijer. Mold., sec. XVII, înv. – Der. panţiresc, adj. (de dragoni); panţarolă, s.f. (un anumit joc de cărţi), din pol. pancerola < it. panzeruola (Candrea).
(Dicţionarul etimologic român)

panţír s. m., pl. panţíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

panţír, panţíri, s.m. (înv.) 1. ostaş îmbrăcat în zale. 2. (la pl.) corp de călărime în Moldova. 3. platoşă, cuirasă. 4. disc mic de metal lucitor folosit ca ornament la îmbrăcămintea de damă; paietă, fluture.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)


Cuvinte care încep cu literele: pa pan pant panti

Cuvinte se termină cu literele: ir tir ntir antir