panacee

PANACÉE s.f. v. panaceu.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PANACÉU, panacee, s.n. Medicament despre care se credea odinioară că vindecă orice boală. [Var.: (înv.) panacée s.f.] – Din lat. panacea, fr. panacée.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PANACÉ//U ~e n. 1) (la alchimişti) Medicament considerat atotvindecător. 2) fig. Remediu contra tuturor relelor; soluţie salvatoare în orice situaţie. /<lat. panacea, fr. panacée
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PANACÉU s.n. Nume dat odinioară unor medicamente despre care se credea că ar putea să vindece orice boală; leac, remediu universal. [Pron. -ceu. / < fr. panacée, cf. gr. panakeia < pas – tot, akos – medicament],
(Dicţionar de neologisme)

PANACÉU s. n. medicament despre care se credea că ar putea să vindece orice boală; leac, remediu universal. (< fr. panacée, lat. panacea, gr. panakeia)
(Marele dicţionar de neologisme)

panacéu s. n., art. panacéul; pl. panacée
(Dicţionar ortografic al limbii române)