panică

PÁNICĂ s.f. Senzaţie de spaimă violentă de care este cuprinsă subit (şi adesea fără temei) o persoană sau o colectivitate. ♢ Expr. A intra în panică = a se nelinişti, a se alarma, a se speria (foarte tare). – Din ngr. panikós, fr. panique, it. panico, germ. Panik.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÁNI//CĂ ~ci f. Spaimă subită şi violentă (fără temei), care cuprinde o persoană sau o colectivitate. ♢ A intra în ~ a se alarma. [G.-D. panicii] /<ngr. panikós, fr. panique, germ. Panik
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PÁNICĂ s.f. Spaimă, frică mare, subită, adesea fără temei; teroare. [Gen. -cii. / < fr. panique, cf. it. panico, gr. panikos < Pan – zeul care producea groază călătorilor].
(Dicţionar de neologisme)

PÁNICĂ s. f. spaimă mare, subită, adesea fără temei. (< fr. panique, lat. panicus, gr. panikos)
(Marele dicţionar de neologisme)

PANICÁ vb. I. tr. (fam.) a înnebuni, a scoate din minţi, a îngrozi. II. refl. a-şi pierde capul. (< fr. paniquer)
(Marele dicţionar de neologisme)

pánică s. f., g.-d. art. pánicii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

panicá vb., ind. prez. 1 sg. panichéz, 3 sg. şi pl. panicheáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pánic adj. m., pl. pánici; f. sg. pánică, pl. pánice
(Dicţionar ortografic al limbii române)