PÁNTĂ, pante, s.f. 1. Porţiune de teren cu suprafaţa înclinată faţă de planul orizontal, care formează de obicei versantul unei forme de relief; povârniş, coastă. ♢ Loc. adv. şi adj. În pantă = înclinat, pieziş. ♢ Expr. A cădea (sau a aluneca) pe panta... (sau pe o pantă...) = a) a se lăsa prins, antrenat de...; b) a se îndrepta către..., a duce către... 2. Unghi ascuţit format de o dreaptă sau de un plan cu dreapta sau cu planul orizontal; tangenta trigonometrică a acestui unghi; înclinare faţă de orizontală. – Din fr. pente.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PÁNT//Ă ~e f. 1) Porţiune de teren cu suprafaţa înclinată; povârniş; coastă; versant. ♢ A aluneca (sau a cădea) pe o ~ a se lăsa atras. 2) fig. Tendinţă spre viaţa uşoară şi spre rău. 3) mat. Unghi ascuţit format de o dreaptă sau de un plan cu o dreaptă sau cu un plan orizontal; declivitate. 4) Tangentă trigonometrică a acestui unghi. /<fr. pante
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
pántă (pánte), s.f. – Clină, coastă. Fr. pente.
(Dicţionarul etimologic român)
pántă (pánte), s.f. – Bandă de fier. Săs. pant, e dubletul lui bandă.
(Dicţionarul etimologic român)
PÁNTĂ s.f. 1. Înclinare, coastă, povârniş al unui teren, al unei suprafeţe; porţiune din traseul unei şosele pe care vehiculele circulă coborând. 2. (Mat.) Unghi format de o dreaptă cu o orizontală sau cu un plan orizontal; tangentă trigonometrică la acest unghi. [< fr. pente < pendre – a atârna].
(Dicţionar de neologisme)
PÁNTĂ s. f. 1. înclinare, povârniş al unui teren, al unei suprafeţe; declivitate. 2. (mat.) unghi format de o dreaptă sau de un plan cu o dreaptă sau cu un plan orizontal. o ă unei drepte = tangentă trigonometrică a unghiului făcut de o dreaptă cu axa absciselor. (< fr. pente)
(Marele dicţionar de neologisme)
pántă s. f., pl. pánte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pánţă, pánţe, s.f. (reg.) veston de pânză cu care de îmbracă minerii.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
PÁNTĂ s. (GEOGR.) clină, coastă, coborâş, costişă, muchie, povârniş, pripor, repeziş, scoborâş, versant, (rar) prăvălac, prăvăliş, (înv. şi reg.) piază, scapăt, (reg.) pieptan, pieptar, piezişea, povârghie, prăval, prăvălitură, răpăguş, (prin Munt.) aplecuş, (înv.) bair, povârnitură, (fig.) şold. (~ a unui deal.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PÁNT//Ă ~e f. 1) Porţiune de teren cu suprafaţa înclinată; povârniş; coastă; versant. ♢ A aluneca (sau a cădea) pe o ~ a se lăsa atras. 2) fig. Tendinţă spre viaţa uşoară şi spre rău. 3) mat. Unghi ascuţit format de o dreaptă sau de un plan cu o dreaptă sau cu un plan orizontal; declivitate. 4) Tangentă trigonometrică a acestui unghi. /<fr. pante
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
pántă (pánte), s.f. – Bandă de fier. Săs. pant, e dubletul lui bandă.
(Dicţionarul etimologic român)
PÁNTĂ s.f. 1. Înclinare, coastă, povârniş al unui teren, al unei suprafeţe; porţiune din traseul unei şosele pe care vehiculele circulă coborând. 2. (Mat.) Unghi format de o dreaptă cu o orizontală sau cu un plan orizontal; tangentă trigonometrică la acest unghi. [< fr. pente < pendre – a atârna].
(Dicţionar de neologisme)
PÁNTĂ s. f. 1. înclinare, povârniş al unui teren, al unei suprafeţe; declivitate. 2. (mat.) unghi format de o dreaptă sau de un plan cu o dreaptă sau cu un plan orizontal. o ă unei drepte = tangentă trigonometrică a unghiului făcut de o dreaptă cu axa absciselor. (< fr. pente)
(Marele dicţionar de neologisme)
pántă s. f., pl. pánte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pánţă, pánţe, s.f. (reg.) veston de pânză cu care de îmbracă minerii.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
PÁNTĂ s. (GEOGR.) clină, coastă, coborâş, costişă, muchie, povârniş, pripor, repeziş, scoborâş, versant, (rar) prăvălac, prăvăliş, (înv. şi reg.) piază, scapăt, (reg.) pieptan, pieptar, piezişea, povârghie, prăval, prăvălitură, răpăguş, (prin Munt.) aplecuş, (înv.) bair, povârnitură, (fig.) şold. (~ a unui deal.)
(Dicţionar de sinonime)