papa dex - definiţie, sinonime, conjugare
PÁPĂ1 s.f. 1. (În graiul copiilor sau al maturilor care vorbesc cu copiii) Mâncare. ♢ Compus: (reg.) papa-găini = păpădie. 2. (Reg.) Omletă (din ouă). – Lat. pappa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÁPĂ2, papi, s.m. Capul Bisericii catolice (şi al statului Vatican). – Din lat., sl. papa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PAPÁ s.m. sg. (Franţuzism) 1. Tată. 2. (Rar) Termen familiar folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) un bărbat mai în vârstă. – Din fr. papa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ♢ Compus: papă-lapte s.m. invar. = persoană lipsită de energie, de iniţiativă; om bleg, nătăfleţ. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÁPĂ1 f. (în limbajul copiilor mici sau al maturilor când vorbesc cu copiii mici) Ceea ce se mănâncă; mâncare. /<lat. pappa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PÁP//Ă2 ~i m. Şef suprem al bisericii catolice şi al Vaticanului. [G.-D. papei] /<lat., sl. pappa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PAPÁ m. rar (şi cuvânt de adresare a copiilor către tată) Bărbat în raport cu copiii săi; tată. /<fr. papa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A PĂPÁ pap tranz. fam. 1) (alimente) A introduce în gură, mestecând şi înghiţind; a mânca. ♢ Papă-lapte calificativ depreciativ, atribuit unei persoane molâi, lipsite de vlagă şi de iniţiativă. 2) fig. (bani, avere etc.) A cheltui în mod nechibzuit; a toca; a irosi. /<lat. pappare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

pápă, s.f. – 1. Mîncare în limbajul infantil. – 2. Terci, păsat. – Mr. papă. Creaţie expresivă, care eventual, ar putea proveni direct din lat. pappa (Puşcariu 1258; Candrea-Dens., 1321; REW 6214; Puşcariu, Lr., 281), unde este, de asemenea, formaţie expresivă, sau s-ar fi format în interiorul rom. – Der. păpa, vb. (a mînca; a irosi, a toca averea), pe care Puşcariu 1257 şi Candrea-Dens., 1322 îl raportează la lat. pappare, cf. gal., port. papar; papălapte, s.m. (nătăfleţ, găgăuţă); păpălău, s.m. (curcubeţică, Physalis Alkekengi), care se mai cheamă şi papele, s.f. pl., în Mold. (după Tiktin, care-l urmează pe Cihac, II, 520, legat de mag. páponya, din pap „cură”, dificil din punct de vedere fonetic); papalungă, s.f. (Trans., păpădie, Taraxacum officinale); papanaş, s.m. (Mold., preparat culinar din aluat şi brînză); paparadă, s.f. (Trans., ouă la capac); păpăludă, s.f. (pasăre, Caprimulgus europaeus); păpărugă (var. păpăruie, păpăruză, papăluză), s.f. (Trans., buburuză, Coccinella septempunctata), cf. buburuză; papătot, s.m. (mîncău); papacioc, s.n. (Mold., păhărel de ţuică), comp cu cioc „plisc” (după Scriban, în legătură cu rus. popoika „exces de mîncare”, der. care nu pare posibilă); papaciocar, s.m. (leneş, haimana); papaciufă, s.f. (Munt., matracucă), comp. cu ciuf (după Scriban, în legătură cu alb. patačuftë „chiftea”, soluţie improbabilă); papainog, s.n. (minciună, bagatelă; cataligă; stîlp, pilon), pe care Tiktin îl leagă de slov., rut. panoga „lîngă picioare”, dificil din punct de vedere semantic; papalete, s.m. (Munt., marionetă, fantoşă); Pepelea, s.m. (personaj mitic care reprezintă un fel de păcălitor comic cu aspect nevinovat), cf. fr. patelin şi Păcală (după părerea de nesusţinut a lui Cihac, acest nume ar proveni din sl. pepelu „cenuşă”). – Cf. paparudă, păpuşe, parpalec.
(Dicţionarul etimologic român)

pápă s.m. – Şeful bisericii romano-catolice. Lat. pappa (sec. XVII). – Der. papistaş, s.m. (catolic), din mag. pápistas (Cihac, II, 520; Gáldi, Dict., 152), cf. ngr. παπιστης, bg. papištaš; papal, adj., din fr. papal; papalitate, s.f., format după fr. papauté; papistăşi, vb. refl. (a trece la catolicism); papiştăşie, s.f. (catolicism); papistăşesc, adj. (catolic).
(Dicţionarul etimologic român)

PÁPĂ s.m. Şeful bisericii romano-catolice (şi al statului Vatican). [< lat. papa, cf. it. papa < gr. papas – părinte].
(Dicţionar de neologisme)

PAPÁ s.m. (Fam.) Tată. [< fr. papa].
(Dicţionar de neologisme)

PÁPĂ s. m. şeful bisericii romano-catolice (şi al statului Vatican). (< lat. papa)
(Marele dicţionar de neologisme)

PAPÁ s. m. (fam.) tată. (< fr. papa)
(Marele dicţionar de neologisme)

pápă-lápte s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pápă (mâncare) s. f., g.-d. art. pápei
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pápă (bis.) s. m., g.-d. art. pápei; pl. papi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pápă-tót s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pápa-găínii s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

papá s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

păpá vb., ind. prez. 1 sg. pap, 3 sg. şi pl. pápă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pápă s.f. sg. (înv. şi reg.) 1. mâncare pentru copii mici făcută din lapte şi griş; mâncare. 2. mâncare îngroşată cu făină sau mălai. 3. omletă. 4. mâncare ciobănească din caş şi urdă, prăjite împreună. 5. mălai cu apă pentru puii mici de găină. 6. lăptişor-de-matcă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
PAPA-GĂÍNII s. v. păpădie.
(Dicţionar de sinonime)

PÁPĂ s. (BIS.) pontiful roman, pontiful Romei, sfântul părinte, suveranul pontif.
(Dicţionar de sinonime)

PÁPĂ s. v. aliment, hrană, jumări, mâncare, omletă.
(Dicţionar de sinonime)

PAPÁ s. v. părinte, tată.
(Dicţionar de sinonime)

PĂPÁ vb. v. arunca, azvârli, cheltui, irosi, împrăştia, mânca, prăpădi, risipi, zvârli.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: pa pap

Cuvinte se termină cu literele: pa apa