para dex - definiţie, sinonime, conjugare
PAR1, pari, s.m. 1. Bucată de lemn lungă şi (relativ) groasă, de obicei ascuţită, folosită mai ales ca element de susţinere, de fixare etc. în diferite construcţii sau ca pârghie, ca ciomag etc. ♢ Loc adv. Cu parul = cu forţa, silit. ♢ Expr. A-i da (cuiva) cu parul în cap = a bate foarte tare (pe cineva); p. ext. a împiedica (pe cineva) să promoveze, să acţioneze etc. Parcă mi-a (sau ţi-a, i-a etc.) dat cu parul în cap, se spune când cineva a primit pe neaşteptate o veste neplăcută. A (i) se apropia funia de par = a) a fi bătrân, aproape de moarte; b) a se apropia un anumit termen (pentru îndeplinirea presantă a ceva); a se apropia deznodământul. 2. Cracă groasă de copac. ♢ Par de oale = prepeleac (pentru vase, oale). – Lat. palus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PAR2, -Ă, pari, -e, adj. (Despre numere întregi, puteri etc.) Divizibil cu numărul doi. – Din lat. par.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÁRĂ1 s.f. Flacără, văpaie; p. ext. căldură dogoritoare, dogoare. ♢ Loc. adj. De pară = roşu aprins (ca flacăra); arzător, dogoritor. ♢ Expr. A trece (sau a sări) prin foc şi pară = a înfrunta orice primejdie, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A se face foc şi pară (de mânie) = a se supăra, a se mânia foarte tare. Foc şi pară = înfierbântat, îndârjit; supărat, înfuriat. ♦ Fig. Sentiment puternic şi chinuitor; înflăcărare; chin sufletesc, dorinţă chinuitoare. – Din sl. para.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÁRĂ2, pere, s.f. 1. Fructul părului1. *Expr. A-i pica (sau a-i cădea cuiva) para în gură = a obţine ceva fără efort, fără muncă. Nu plăteşte nici o pară putredă, se spune despre cineva sau ceva fără nici o valoare. 2. P. anal. Nume dat unor obiecte, unor piese tehnice etc. în formă de pară2 (1). – Lat. pira.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PẤRĂ, pâre, s.f. 1. Plângere făcută împotriva cuiva; reclamaţie. ♦ Acuzaţie, învinuire. 2. Denunţ. 3. Calomnie, defăimare; clevetire, bârfeală. 4. (Înv. şi reg.) Proces, judecată. [Pl. şi: pâri] – Din pârî (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PARÁ3, parale, s.f. 1. Monedă divizionară egală cu a suta parte dintr-un leu vechi; mică monedă turcească de argint care a circulat şi în ţările româneşti; (astăzi) ban de valoare mică. ♢ Expr. A nu avea (nici o) para (chioară) = a nu avea (nici) un ban. Până într-o para sau până la (o) para = până la ultimul ban; exact (din punct de vedere bănesc). Nu face nici o para (chioară sau nici două parale) sau nu face parale = nu are (nici o) valoare, nu e bun (de nimic). A face (pe cineva) de două parale = a certa (aspru) (pe cineva). A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteală pentru ceea ce a făcut. ♦ P. gener. Monedă (metalică). 2. (Fam.; la pl.) Bani; p. ext. avere. ♢ Expr. Parale bune = bani mulţi (Fam.) A face parale = a fi valoros, de preţ. A şti câte parale face cineva = a fi bine lămurit în privinţa caracterului, a meritelor sau a capacităţii cuiva. – Din tc. para.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HÁRA-PÁRA s.f., adv. (Fam.; în expr.) A face (o) hara-para = a face, a provoca o învălmăşeală, o vânzoleală; a face harcea-parcea. – Formaţie onomatopeică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PARA1- Element de compunere care înseamnă: a) „foarte”, „tare”, „puternic” şi serveşte la formarea unor adjective şi a unor substantive; b) (depr.) „mult”, „prea numeros” şi serveşte la formarea unor substantive folosite la plural. – Din ngr. pará, fr. para-.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PARA2- Element de compunere care înseamnă „apără”, „contra” şi serveşte la formarea unor substantive. – Din fr. para-.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PARÁ4, parez, vb. I. Tranz. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului la duel, la scrimă etc. ♦ P. gener. A reuşi să evite, să facă faţă. – Din fr. parer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. şi refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparenţa de... ♢ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ♢ Loc. adv. Pare că = parcă1. ♢ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înţelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziţie subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraş. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenţia, a impune. 2. A avea impresia, a-şi închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înşela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÂRÎ́, pârăsc, vb. IV. Tranz. (Folosit şi absol.) 1. A se plânge de faptele cuiva; a reclama. ♦ A acuza, a învinui. ♦ A da pe faţă în mod răutăcios faptele cuiva, adesea exagerând sau minţind; a vorbi de rău; a denunţa. 2. (Înv.) A da pe cineva în judecată, a intenta (cuiva) proces. – Din sl. p(ĩ)rĕti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PAR1 ~i m. 1) Bucată din tulpina sau din ramurile mai groase ale unui copac, ascuţită la un capăt, care se bate în pământ, servind ca element de fixare sau de susţinere. ♢ A i se apropia (sau a i se strânge) funia de (sau la) ~ v. FUNIE. 2) Băţ gros folosit în diferite scopuri (ca pârghie, ciomag etc.). ♢ Cu ~ul în mod forţat; cu de-a sila. /<lat. palus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PAR2 ~ă (~i, ~e) (despre numere întregi) Care este divizibil cu doi. /<lat. par
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PÁRĂ1 f. 1) Ansamblu de flăcări apărut în procesul arderii în mediu aerian; văpaie. ♢ A se face foc şi ~ a se înfuria. 2) Emanaţie fierbinte a unui izvor puternic de căldură; văpaie; dogoare. [G.-D. perei] /<sl. para
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PÁRĂ2 pére f. 1) Fruct al părului. ♢ A-i cădea (sau a-i pica) cuiva para în gură a obţine ceva fără eforturi. Când va face plopul pere şi răchita micşunele niciodată. 2) Obiect care are forma unui asemenea fruct. [G.-D. perei] /<lat. pira
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PÂR//Ă ~e şi ~i f. 1) Informare a unor organe sau persoane în drept despre comiterea unei infracţiuni; denunţ. 2) înv. Proces judiciar. [G.-D. pârei] /v. a pârî
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PARÁ ~le f. 1) înv. Monedă măruntă egală cu a suta parte dintr-un leu. 2) înv. Monedă turcească de argint care a circulat şi în Ţara Moldovei. 3) Monedă divizionară iugoslavă egală cu a suta parte dintr-un dinar. 4) Ban de valoare neînsemnată. ♢ Nu face nici o ~ (chioară) sau nu face nici două ~le (sau nici doi bani) nu are nici o valoare; nu costă nimic. A nu avea nici o ~ (sau leţcaie) chioară a nu avea nici un ban. A face pe cineva de două ~le a batjocori tare pe cineva; a face de nimic. 5) la pl. Bani în număr nedeterminat. ♢ Până într-o ~ până la ultimul ban. A lua pe cineva la trei ~le a-i cere cuiva socoteală; a lua din scurt pe cineva. Face ~le e de preţ; nu e lipsit de valoare. [Art. paraua; G.-D. paralei] /<turc. para
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A PAR//Á ~éz tranz. (lovituri ale adversarului la duel, la scrimă etc.) A evita printr-o contralovitură. /<fr. parer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A PĂREÁ par intranz. 1) A avea aparenţa; a fi în aparenţă; a se arăta. Pari bolnav. 2) v. A SE PĂREA. /<lat. parere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE PĂREÁ pers. 3 se páre intranz. (de regulă, urmat de o propoziţie introdusă prin conjuncţia ) A face impresia; a se crea aparenţa. Mi se pare că plouă. Cum ţi se pare? /<lat. parere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A PÂR//Î ~ăsc tranz. A prezenta ca vinovat de înfăptuirea unor acţiuni reprobabile ţinute în taină, dând în vileag, cu intenţii rele (în faţa unor persoane sau organe oficiale); a denunţa; a declara. /<sl. p[â]rĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

par (pári), s.m. – Băţ, stîlp, nuia. – Mr., megl. par. Lat. pālus (Puşcariu 1260; Candrea-Dens., 1324; REW 6182), cf. alb. palë, it., sp. palo, fr. pieu, cat. pal, port. pao, ngr. παλοῦϰι. – Der. împăra, vb. (a bate pari; a trage în ţeapă; refl., a se lovi, a se înţepa cu un par), pe care Candrea-Dens., 1325; Densusianu, Rom., XXXIII, 70 şi DAR îl derivă direct din lat. impālāre; părui, vb. (a bate pari).
(Dicţionarul etimologic român)

páră s.f. – Flacără, flamă. – Mr. piră. Sl. para „fum, abur” (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 243), cf. bg., sb., cr., pol. para „abur”, cf. şi opări. Schimbul semantic, destul de ciudat, nu a fost explicat; dar pare să fie sl., cf. pîrli. De asemeni, este posibilă o încrucişare cu păli „a arde”, cf. ceh. pala „flacără”.
(Dicţionarul etimologic român)

pará (parále), s.f. – 1. Veche monedă divizionară turcă, cu valoare de 2 aspri, 3 bani sau 1/40 dintr-un piastru. – 2. Monedă divizionară rom., valorînd 1/40 dintr-un leu vechi. – 3. Centimă. – 4. (Pl.) Bani. – Mr., megl. pară. Tc. para (Roesler 601; Şeineanu, II, 283; Loebel 74; Lokotsch 1626), din per. parä, cf. ngr. παρᾶ, alb., bg., sb. para. – Der. părăleşte, adv. (în numerar); părălet, s.n. (bănet); părăleală, s.f. (extorcare, pagubă); părăli, vb. (a jecmăni); paralîc, s.n. (bănet; mărunţiş); părăluţă, s.f. (centimă, ban; bănuş, Bellis perennis).
(Dicţionarul etimologic român)

pára- pref. – Subliniază ideea de repetiţie obositoare: legi, paralegi (Jipescu); leşinuri, paraleşinuri (Stăncescu). Ngr. πάρα „mai mult”. Nu se foloseşte decît în repetarea cuvîntului simplu, ca în cazurile citate.
(Dicţionarul etimologic român)

păreá (par, – rút), vb. – A da impresia, a crea iluzia, a avea aerul. – Mr. (am)par, (am)părui, păreare. Lat. pārēre (Puşcariu 1261; Candrea-Dens., 1331; REW 6235), cf. it. parere, prov. parer, v. fr. paroir, sp., port. parecer. – Der. părere, s.f. (opinie, aviz; iluzie, viziune, fantasmă); părelnic, adj. (imaginar, fictiv); parcă (var. ortografică par’că), adv. (s-ar zice, s-ar crede, într-o măsură, cam), în loc de pare că, cf. calabr. parca; dispărea, vb. (a pieri), format după fr. disparaître; dispariţie, s.f. (pieire), din fr. disparation; compărea, vb., după fr. comparaître; comparent, adj. (care compare); comparaţi(un)e, s.f. (prezentare).
(Dicţionarul etimologic român)

PAR adj. (Mat.; despre numere întregi, puteri etc.) Divizibil cu doi. ♦ (Despre funcţii) Care nu-şi schimbă valoarea atunci când argumentul îşi schimbă semnul. [< lat. par].
(Dicţionar de neologisme)

PARA- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „în afara, pe lângă”, „contra”. {< fr., it. para-, cf. gr. para – lângă, vecin].
(Dicţionar de neologisme)

PARÁ vb. I. tr. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului. ♦ (P. ext.) A face faţă, a evita. [< fr. parer].
(Dicţionar de neologisme)

PAR1- pref. „prin”. (< fr. par)
(Marele dicţionar de neologisme)

PAR2, -Ă adj. (mat.; despre numere întregi, puteri etc.) divizibil cu 2. ♢ (despre funcţii) care nu-şi schimbă valoarea atunci când argumentul îşi schimbă semnul. (< lat. par)
(Marele dicţionar de neologisme)

-PAR3(Ă) elem. „care naşte, care produce”. (< fr. -pare, cf. lat. parere, a zămisli)
(Marele dicţionar de neologisme)

PARA1- elem. 1. „în afara, pe lângă”, „contra”. 2. (chim.) „derivat aromatic disubstituit”. 3. „a apăra, a proteja”. (< fr. para-, cf. gr. para, lângă)
(Marele dicţionar de neologisme)

PARÁ2 vb. tr. a evita o lovitură a adversarului; ♢ (p.ext.) a face faţă, a evita. (< fr. parer)
(Marele dicţionar de neologisme)

când o face plopul pere (şi răchita micşunele) expr. niciodată. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

par adj. m., pl. pari; f. sg. páră, pl. páre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

par s. m., pl. pari
(Dicţionar ortografic al limbii române)

páră (flacără) s. f., g.-d. art. párei
(Dicţionar ortografic al limbii române)

páră (fruct) s. f., g.-d. art. pérei; pl. pére
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pâră s. f., g.-d. art. pârei; pl. pâre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pará s. f., art. paráua, g.-d. art. parálei; pl. parále
(Dicţionar ortografic al limbii române)

hára-pára adv., s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pará vb., ind. prez. 1 sg. paréz, 3 sg. şi pl. pareáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

păreá vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém; conj. prez. 3 sg. şi pl. páră; ger. părând; part. părút
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pârî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pârăsc, imperf. 3 sg. pârá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pâráscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

páră s.f. (pop.) 1. flacără, vâlvătaie, dogoare. 2. (fig.; înv.) tărie, intensitate. 3. (fig.; înv.) sentiment puternic; înflăcărare, chin sufletesc, dorinţă chinuitoare, foc. 4. (adv.; pe lângă verbul a roşi) foarte intens, foarte tare. 5. (înv.) emanaţie puternică, exalaţie. 6. (înv.) sul de fum. 7. (reg.) trăznet. 8. (reg.) tăişul toporului.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

părá, par, vb. I (înv.) a (se) apăra.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
PAR s. 1. prăjină, (pop.) prepeleac, (reg.) beldie, paliţă, pătăchie, prăştinaş, prăştină, rudă, (Olt.) colvă, dârjală, (Transilv.) palţău, (înv.) şiric. (L-a lovit cu un ~.) 2. parmac, (înv. şi pop.) pociumb, (pop.) şarampoi, (reg.) verdete, (Maram.) şaranţ, (Maram., Transilv., Ban. şi Olt.) şteamp, (Olt., Ban. şi Transilv.) ştenap. (~ la un gard.) 3. v. stâlp.
(Dicţionar de sinonime)

PÁRĂ s. 1. v. flacără. 2. v. vâlvătaie. 3. v. dogoare.
(Dicţionar de sinonime)

PÁRĂ s. v. bec, cartof, con.
(Dicţionar de sinonime)

PÂRĂ s. v. acţiune, acuzare, acuzaţie, animozitate, bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cauză, ceartă, cleveteală, clevetire, clevetit, conflict, defăimare, denigrare, denunţ, denunţare, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discreditare, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, învinovăţire, învinuire, învrăjbire, judecată, litigiu, neînţelegere, plângere, ponegreală, ponegrire, proces, reclamaţie, şoaptă, vrajbă, zâzanie.
(Dicţionar de sinonime)

PARÁ s. v. ban.
(Dicţionar de sinonime)

PARÁ s. v. ban, monedă, piesă.
(Dicţionar de sinonime)

PARÁLE s. pl. v. avere, avut, avuţie, bogăţie, bun, mijloace, situaţie, stare.
(Dicţionar de sinonime)

PARÁ vb. v. eschiva.
(Dicţionar de sinonime)

PĂREÁ vb. 1. a arăta, a semăna. (~ a fi mai mult o proză versificată.) 2. a crede, a-şi imagina, a-şi închipui, a i se năzări, (înv. şi pop.) a i se năluci. (Ţi s-a ~ numai că l-ai văzut.)
(Dicţionar de sinonime)

PÂRÎ vb. v. denunţa.
(Dicţionar de sinonime)

PÂRÎ vb. v. certa, învrăjbi, judeca, supăra.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Parimpar
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: pa par

Cuvinte se termină cu literele: ra ara