para

HÁRA-PÁRA s.f., adv. (Fam.; în expr.) A face (o) hara-para = a face, a provoca o învălmăşeală, o vânzoleală; a face harcea-parcea. – Formaţie onomatopeică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PARA¹- Element de compunere care înseamnă: a) „foarte”, „tare”, „puternic” şi serveşte la formarea unor adjective şi a unor substantive; b) (depr.) „mult”, „prea numeros” şi serveşte la formarea unor substantive folosite la plural. – Din ngr. pará, fr. para-.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PARA²- Element de compunere care înseamnă „apără”, „contra” şi serveşte la formarea unor substantive. – Din fr. para-.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

pára- pref. – Subliniază ideea de repetiţie obositoare: legi, paralegi (Jipescu); leşinuri, paraleşinuri (Stăncescu). Ngr. πάρα „mai mult”. Nu se foloseşte decît în repetarea cuvîntului simplu, ca în cazurile citate.
(Dicţionarul etimologic român)

PARA- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „în afara, pe lângă”, „contra”. {< fr., it. para-, cf. gr. para – lângă, vecin].
(Dicţionar de neologisme)

PARA¹- elem. 1. „în afara, pe lângă”, „contra”. 2. (chim.) „derivat aromatic disubstituit”. 3. „a apăra, a proteja”. (< fr. para-, cf. gr. para, lângă)
(Marele dicţionar de neologisme)

hára-pára adv., s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)