paradigmă
[Sinonime]
PARADÍGMĂ, paradigme, s.f. 1. Totalitate a formelor flexionare ale unui cuvânt. ♦ Tablou al formelor unui cuvânt, dat ca model pentru flexiunea unei părţi de vorbire sau a unei clase din cadrul unei părţi de vorbire. 2. (Înv.) Exemplu, model; pildă; învăţătură. – Din lat. paradigma, ngr. parádigma.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PARADÍGM//Ă ~e f. lingv. 1) Ansamblu asociativ de elemente ale limbii aparţinând aceleiaşi clase morfo-sintactice sau/şi semantice, care posedă între ele relaţii virtuale de substituţie. 2) Totalitatea formelor flexionare ale unui cuvânt. 3) Model de declinare sau de conjugare. /<lat. paradigma, ngr. parádigma
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
paradígmă (paradígme), s.f. – Model, exemplu, tip. – Mr. paradigmă. Mgr. παράδειγμα. Sec. XVIII, cf. Gáldi 518.
(Dicţionarul etimologic român)
PARADÍGMĂ s.f. 1. Totalitatea formelor flexionare ale unui cuvânt. ♦ Ansamblu de termeni, aparţinând aceleiaşi categorii gramaticale, care se pot substitui unul cu altul. 2. (Rar) Exemplu, model. [< fr. paradigme].
(Dicţionar de neologisme)
PARADÍGMĂ s. f. 1. (la Platon) lumea ideilor, prototip al lumii sensibile în care trăim. ♢ principiu care distinge legăturile şi opoziţiile fundamentale între câteva noţiuni dominante cu funcţie de comandă şi control al gândirii. ♢ caz exemplar, model, prototip, situaţie ideală. 2. totalitatea formelor flexionare ale unui cuvânt. ♢ ansamblu de termeni, aparţinând aceleiaşi clase morfosintactice sau semantice, care se pot substitui unul cu altul. (< fr. paradigme, lat. paradigma, gr. paradeigma)
(Marele dicţionar de neologisme)
paradígmă s. f., g.-d. art. paradígmei; pl. paradígme
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PARADÍGMĂ s. v. exemplu, învăţătură, model, pildă.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PARADÍGM//Ă ~e f. lingv. 1) Ansamblu asociativ de elemente ale limbii aparţinând aceleiaşi clase morfo-sintactice sau/şi semantice, care posedă între ele relaţii virtuale de substituţie. 2) Totalitatea formelor flexionare ale unui cuvânt. 3) Model de declinare sau de conjugare. /<lat. paradigma, ngr. parádigma
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
PARADÍGMĂ s.f. 1. Totalitatea formelor flexionare ale unui cuvânt. ♦ Ansamblu de termeni, aparţinând aceleiaşi categorii gramaticale, care se pot substitui unul cu altul. 2. (Rar) Exemplu, model. [< fr. paradigme].
(Dicţionar de neologisme)
PARADÍGMĂ s. f. 1. (la Platon) lumea ideilor, prototip al lumii sensibile în care trăim. ♢ principiu care distinge legăturile şi opoziţiile fundamentale între câteva noţiuni dominante cu funcţie de comandă şi control al gândirii. ♢ caz exemplar, model, prototip, situaţie ideală. 2. totalitatea formelor flexionare ale unui cuvânt. ♢ ansamblu de termeni, aparţinând aceleiaşi clase morfosintactice sau semantice, care se pot substitui unul cu altul. (< fr. paradigme, lat. paradigma, gr. paradeigma)
(Marele dicţionar de neologisme)
paradígmă s. f., g.-d. art. paradígmei; pl. paradígme
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PARADÍGMĂ s. v. exemplu, învăţătură, model, pildă.
(Dicţionar de sinonime)