paralelă dex - definiţie, sinonime, conjugare
PARALÉL, -Ă, paraleli, -e, adj., s.f., (5, 7) paraleluri, s.n. 1. Adj., s.f. (Dreaptă, plan) care are toate punctele la aceeaşi distanţă de o altă dreaptă sau de un alt plan cu care nu se întretaie, oricât s-ar prelungi. ♢ Legătură (electrică) în paralel = ansamblu de două sau de mai multe conductoare electrice, acumulatoare, pile etc. care au aceeaşi tensiune electrică la borne. 2. Adj. Care există, se produce, evoluează concomitent cu altceva. ♦ (Adverbial) În acelaşi timp, concomitent. 3. S.f. Comparare a două fiinţe, a două opere, fenomene etc. (pentru a stabili asemănările şi deosebirile dintre ele); paralelism (2). ♢ Loc. vb. A (se) pune în paralelă (sau, n., în paralel) (cu...) = a se compara. ♦ (Lit.) Variantă a portretului, care constă în prezentarea simultană a două personaje şi în compararea lor în scopul stabilirii trăsăturilor specifice fiecărui personaj. 4. S.f. Fiecare dintre cercurile imaginare care unesc punctele cu aceeaşi latitudine de pe suprafaţa Pământului şi care rezultă din intersectarea suprafeţei Pământului cu un plan paralel cu planul ecuatorial. 5. S.n. (Mat.) Cerc situat pe o suprafaţă de rotaţie, obţinut prin intersecţia acestei suprafeţe cu un plan perpendicular pe axa ei de rotaţie. ♢ (Astron.) Paralel ceresc = cerc mic de pe sfera cerească descris de o stea în mişcarea ei diurnă. 6. S.f. (La pl.) Aparat de gimnastică format din două bare orizontale şi paralele aşezate (la înălţimi diferite sau identice) pe stâlpi verticali; (la sg.) fiecare dintre cele două bare ale acestui aparat. 7. S.n. Instrument folosit la trasarea (pe o piesă a) unor distanţe sau a unor linii paralele (1) cu un plan dat. – Din lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallèle, germ. Parallele.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PARALÉL ~ă (~i, ~e) 1) (despre drepte sau planuri) Care nu se întretaie oricât s-ar prelungi. 2) şi adverbial (despre fenomene, acţiuni etc.) Care are loc în acelaşi timp cu altceva; produs concomitent cu altceva. Mişcări ~e. 3) (despre lucruri) Care pot fi comparate. Concluzii ~e. /<lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallele
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PARALÉL//Ă ~e f. 1) geogr. Linie imaginară de intersecţie a suprafeţei globului pământesc cu un plan paralel cu ecuatorul. 2) Comparaţie urmărită între două lucruri sau fiinţe pentru a le reliefa trăsăturile comune sau/şi specifice. 3) la pl. Aparat de gimnastică constând din două bare paralele fixate pe patru stâlpi. 4) Instrument folosit la trasarea pe o piesă a unor linii paralele cu un plan dat /<lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallele
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PARALÉL, -Ă adj. 1. (Mat.; despre drepte, planuri) Care se află la o distanţă constantă unul de altul şi care nu se pot întîlni oricât ar fi prelungite. 2. Care se produce concomitent şi se desfăşoară în mod similar cu altceva. // s.n. Dispozitiv pentru trasarea unor linii paralele. [< fr. parallèle, lat., gr. parallelos < para – alături, allelon – unul cu altul].
(Dicţionar de neologisme)

PARALÉLĂ s.f. 1. Linie sau suprafaţă situată în toată întinderea ei la egală distanţă de altă linie sau de altă suprafaţă cu care nu se întretaie oricât de mult s-ar prelungi. ♦ Fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egală latitudine de pe suprafaţa Pământului. 2. (La pl.) Aparat de gimnastică format din două bare paralele susţinute de stâlpi. 3. (Fig.) Comparaţie, apropiere făcută între două persoane, între două lucruri etc., în care se scot în relief asemănările şi deosebirile. [Cf. fr. parallèle, lat. parellelus].
(Dicţionar de neologisme)

PARALÉL1, -Ă I. adj. 1. (mat.; despre drepte, planuri) care se află la o distanţă constantă unul de altul şi care nu se pot întâlni oricât ar fi prelungite. 2. care se produce concomitent şi se desfăşoară în mod similar cu altceva. 3. (inform.; despre operaţii) în care ansamblul de biţi este tratat simultan; (despre maşini, organe) unde mai multe operaţii se efectuează simultan. II. s. n. dispozitiv pentru trasarea unor linii paralele. III. s. f. 1. linie, suprafaţă situată în toată întinderea ei la egală distanţă de altă linie sau suprafaţă cu care nu se întretaie oricât de mult s-ar prelungi. ♢ fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egală latitudine de pe suprafaţa Pământului. 2. (pl.) aparat de gimnastică din două bare paralele susţinute de stâlpi. 3. comparaţie, apropiere între două fiinţe, lucruri, fenomene etc., în care se scot în evidenţă asemănările şi deosebirile; paralelism (2). (< fr. parallèle, lat. paralelus, gr. parallelos, /II/ germ. Parallele)
(Marele dicţionar de neologisme)

PARALEL2(O)- elem. „paralel, echidistant”. (< fr. parallél/o/-, cf. gr. parallelos)
(Marele dicţionar de neologisme)

paralél adj. m., pl. paraléli; f. sg. paralélă, pl. paraléle
(Dicţionar ortografic al limbii române)

paralél (cerc în mat., geogr.) s. n., pl. paraléle
(Dicţionar ortografic al limbii române)

paralél (instrument pentru trasat) s. n., pl. paraléluri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

paralélă (dreaptă, plan, cerc în astron. comparaţie) s. f., g.-d. art. paralélei; pl. paraléle
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PARALÉL adj., adv. 1. adj. v. concomitent. 2. adv. v. concomitent.
(Dicţionar de sinonime)

PARALÉLĂ s. comparare, comparaţie, confruntare, paralelism. (O ~ între cele două caractere.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: pa par para paral parale

Cuvinte se termină cu literele: la ela lela alela ralela