parapon

PARÁPON s.n. (Înv., reg. şi fam.) Supărare; tristeţe; necaz, ciudă. [Acc. şi: parapón] – Din ngr. paráponon.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PARÁPON n. înv. fam. Dispoziţie rea; indispoziţie; supărare. /<ngr. paráponon
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

parapón (-oáne), s.n. – Supărare, ceartă, motiv de discordie. – Mr. parapun. Ngr. παράπονον (Cihac, II, 683; Gáldi 220). – Der. paraponisi, vb. refl. (a se plînge, a se supăra), din ngr. παραπονῶ, aorist παραπόνησα (Graur, BL, IV, 107).
(Dicţionarul etimologic român)

parápon s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
PARAPÓN s. v. ciudă, gelozie, invidie, necaz, nemulţumire, neplăcere, pică, pizmă, pornire, ranchiună, supărare.
(Dicţionar de sinonime)