parc dex - definiţie, sinonime, conjugare

parc

[Sinonime]
PARC, parcuri, s.n. 1. Suprafaţă întinsă de teren, de utilitate publică, cu plantaţii, alei şi diferite construcţii, amenajată pentru agrement. ♢ Parc naţional = suprafaţă întinsă de teren, păzită şi îngrijită, în care exploatările (silvică, minieră, vânătorească etc.) sunt interzise, pentru a se păstra neschimbat mediul natural. Parc sportiv = complex sportiv dotat cu mai multe terenuri şi amenajări, situat într-un parc (1). ♦ Teren împrejmuit, unde vânatul este crescut şi îngrijit pentru vânătoare. ♦ Parc (1) situat în jurul unei clădiri şi depinzând de aceasta. ♦ Teren parcelat cu locuinţa şi cu numeroase spaţii verzi. 2. Loc de staţionare şi de garare mai îndelungată a vehiculelor sau de depozitare a materialelor; p. ext. vehiculele şi materialele aflate în acest loc. ♦ Totalitatea vehiculelor unei întreprinderi, ale unei instituţii etc. ♦ Totalitatea instalaţiilor mecanice aflate pe un teren de unde se extrage minereu sau pe care sunt amenajate sonde. – Din fr. parc.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PARC ~uri n. 1) Teren cu vegetaţie naturală sau plantată, cu alei, adesea cu lacuri sau bazine, care serveşte drept loc de plimbare şi odihnă. ♢ ~ naţional suprafaţă de teren, unde flora şi fauna sunt supuse protejării. ~ sportiv complex sportiv amenajat în mijlocul unor spaţii verzi. 2) Spaţiu împrejmuit în care sunt crescute şi îngrijite animale pentru vânat. 3) Loc pentru staţionarea şi repararea vehiculelor. 4) Totalitate a vehiculelor de care dispune o instituţie sau o întreprindere. /<fr. parc
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

parc (párcuri), s.n. – Grădină de agrement, rezervaţie, loc de staţionare a vehiculelor. Fr. parc. – Der. parca, vb. (a închide animalele sau oamenii într-un ţarc mare; a aşeza autovehiculele într-un loc), din fr. parquer; parchet, s.n. (pardoseală de lemn în forme geometrice; instituţie judiciară; curătură), din fr. parquet, popular în Olt. şi Munt.; cu ultimul sens, datorită folosirii lui în silvicultură.
(Dicţionarul etimologic român)

PARC s.n. 1. Grădină publică mare, amenajată special cu arbori, cu peluze etc. ♦ Grădină mare plantată cu arbori în jurul unei locuinţe. 2. Suprafaţă de teren închisă (plantată cu arbori) unde se îngrijeşte şi se creşte vânatul. 3. Loc unde se garează vehiculele; loc unde se depozitează materialele unei instituţii. ♦ Totalitatea vehiculelor unei instituţii, ale unei unităţi. 4. Parc electric = reţea centrală de distribuire a curentului electric. [Cf. fr. parc, it. parco, germ. Park < lat. t. parcus].
(Dicţionar de neologisme)

PARC s. n. 1. grădină publică mare, amenajată cu arbori, peluze etc. ♢ grădină mare plantată cu arbori în jurul unei locuinţe. 2. suprafaţă de teren închisă unde se îngrijeşte şi se creşte vânatul. 3. loc de staţionare a autovehiculelor sau de depozitare a utilajelor şi materialelor unei instituţii, unei unităţi. ♢ totalitatea autovehiculelor unei întreprinderi, instituţii etc.. 4. ~ electric = reţea centrală de distribuire a curentului electric. (< fr. parc)
(Marele dicţionar de neologisme)

parc s. n., pl. párcuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PARCUL-ÁPELOR s. v. clean.
(Dicţionar de sinonime)

PARC s. 1. grădină. (~ public.) 2. parc zoologic v. grădină zoologică.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: pa par

Cuvinte se termină cu literele: rc arc