parodonțiu
PARODÓNŢIU s.n. (Anat.) Complex morfologic funcţional care asigură fixarea dinţilor în osul maxilar. ♢ Parodonţiu moale = ţesut marginal moale, cu formaţiuni fibroase, care înconjură dintele şi alvelola dentară; ţesut parodontal. Parodonţiu osos = porţiune osoasă în care sunt săpate alveolele dentare şi pe care se inserează parodonţiul moale. – Din germ. Parodontium.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PARODÓNŢIU ~ri n. Ţesut în care se ţine dintele; periodont. /<germ. Paradontium
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PARODÓNŢIU s.n. Patul în care sunt fixaţi dinţii în osul maxilar. [Pron. -ţiu, var. paradenţiu s.n. / < germ. Parodontium].
(Dicţionar de neologisme)
PARODÓNŢIU s. n. ansamblu de ţesuturi în care sunt fixaţi dinţii în osul maxilar; parodont. (< germ. Parodontium)
(Marele dicţionar de neologisme)
parodónţiu s. n. (sil. mf. par-) [-ţiu pron. -ţiu], art. parodónţiul
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PARODÓNŢIU ~ri n. Ţesut în care se ţine dintele; periodont. /<germ. Paradontium
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
PARODÓNŢIU s. n. ansamblu de ţesuturi în care sunt fixaţi dinţii în osul maxilar; parodont. (< germ. Parodontium)
(Marele dicţionar de neologisme)
parodónţiu s. n. (sil. mf. par-) [-ţiu pron. -ţiu], art. parodónţiul
(Dicţionar ortografic al limbii române)