patenta dex - definiţie, sinonime, conjugare
PATÉNT1, -Ă, patenţi, -te, adj. (Despre sisteme şi obiecte tehnice) Construit în chip special pentru a prezenta garanţii de soliditate, de bună funcţionare sau pentru a putea fi folosit uşor; care funcţionează perfect. ♢ Cleşte patent (şi substantivat, n.) = cleşte special cu care se pot executa diferite operaţii de apucare, de tăiere etc. ♦ (Substantivat, f.) Capsă, buton de încheiat. ♦ (Substantivat, n.) Un fel de târnăcop, folosit în mine. – Din germ. Patent.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PATÉNT2, -Ă, patenţi, -te, adj. (Despre acţiuni sau manifestări ale omului) Care nu se poate tăgădui; de netăgăduit, evident; autentic. – Din fr. patent.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PATÉNT3 s.n. v. patentă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PATENTÁ, patentez, vb. I. Tranz. 1. A acorda (cuiva) o patentă (1); a breveta o invenţie. 2. (Înv.) A supune pe cineva la plata unei patente (2). 3. (Tehn.) A aplica unei sârme de oţel un tratament termic pentru a-i asigura o rezistenţă mai mare. – Din fr. patenter, germ. patentieren.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PATÉNTĂ, patente, s.f. 1. Drept exclusiv pe care îl are un inventator de a pune în fabricaţie şi în vânzare produsul invenţiei sale; act, diplomă prin care se acordă acest drept; brevet de invenţie. ♦ Fig. (Ir.) Sistem, procedeu (propriu cuiva). ♦ Certificat, dovadă. ♢ Patentă de sănătate = act eliberat conducerii unui vas maritim, la plecarea dintr-un port, prin care se adevereşte starea sanitară bună a echipajului. Patentă consulară = scrisoare de acreditare a unui consul. ♦ Drept de a profesa, de a exercita (pe cont propriu) o activitate sau o acţiune comercială. 2. (Înv.) Impozit anual plătit de negustori şi de liberii-profesionişti; act prin care se confirma plata acestui impozit şi dreptul de exercitare a comerţului sau a profesiunii libere. [Var.: patént s.n.] – Din fr. patente, germ. Patent.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PATÉN//T1 ~tă (~ţi, ~te) (despre manifestări ale oamenilor) Care exclude orice contestare; de netăgăduit; incontestabil. /<fr. patent
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PATÉN//T2 ~tă (~ţi, ~te) (despre sisteme tehnice) Care exclude defectele în procesul de funcţionare; cu garanţii de funcţionare bună. ♢ Cleşte ~ cleşte special pentru apucat şi tăiat sârma, tabla etc. /<germ. Patent
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A PATENT//Á1 ~éz tranz. 1) (invenţii, descoperiri etc.) A recunoaşte în mod oficial (prin acordare de patentă); a breveta. 2) (sârme de oţel) A supune unui tratament termic (în vederea obţinerii unei rezistenţe mai mari). /<fr. patenter, germ. patentieren
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A PATENT//Á2 ~éz tranz. (negustori sau liber-profesionişti) A impune la plata unei patente. /<fr. patenter, germ. patentieren
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PATÉNT//Ă ~e f. 1) Document care adevereşte dreptul unui inventator asupra invenţiei sale; brevet. 2) Certificat pentru dreptul de a face comerţ sau de a exercita o profesie liberă. 3) Impozit anual plătit de negustori sau de liber-profesionişti pentru acest drept. [Var. patent] /<fr. patente, germ. Patent
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PATÉNT1, -Ă adj. (Despre acţiuni sau manifestări ale oamenilor) De netăgăduit; autentic, evident. [< fr. patent, it. patente].
(Dicţionar de neologisme)

PATÉNT2, -Ă adj. (Despre încuietori, lacăte) Construit în chip special pentru a prezenta garanţii de soliditate, de bună funcţionare. ♢ Cleşte patent (şi s.n.) = cleşte pentru tăiat şi lucrat sârmă. // s.f. Capsă. [< germ. Patent].
(Dicţionar de neologisme)

PATÉNT3, -Ă adj. (Bot.; despre părţi similare ale unui organ) Bine distinct şi răsfirat. [< lat. patens].
(Dicţionar de neologisme)

PATÉNT s.n. Punct, ochi de tricotaj care permite o elasticitate mai mare. [< germ. Patent].
(Dicţionar de neologisme)

PATENTÁ vb. I. tr. 1. A acorda (cuiva) o patentă (1); a breveta. 2. A căli un metal în plumb. ♦ A trata termic o sârmă de oţel pentru a-i da o rezistenţă mecanică mare. [< fr. patenter].
(Dicţionar de neologisme)

PATÉNTĂ s.f. 1. Drept exclusiv acordat unui inventator sau unei autorităţi de a folosi şi de a comercializa o invenţie, o inovaţie etc.; act, diplomă care conferă acest drept; brevet. ♦ (Înv.) Brevet, autorizaţie de a exercita un anumit comerţ. ♦ Patentă de sănătate = document care se dă unui vas la plecarea dintr-un port şi prin care se confirmă starea sanitară a portului. ♦ (Fig.; ironic) Sistem, procedeu (propriu cuiva). 2. Impozit care se plătea în trecut pentru un anumit comerţ sau o anumită industrie. [< fr., it. patente].
(Dicţionar de neologisme)

PATÉNT1 s. n. punct, ochi de tricotaj care permite o elasticitate mai mare. (< germ. Patent)
(Marele dicţionar de neologisme)

PATÉNT2, -Ă adj. (despre acţiuni, manifestări ale oamenilor) de netăgăduit; autentic, evident. (< fr. patent)
(Marele dicţionar de neologisme)

PATÉNT3, -Ă I. adj. (despre încuietori, lacăte) construit în chip special pentru a prezenta garanţii de soliditate, de bună funcţionare. o cleşte ~ (şi s. n.) = cleşte pentru tăiat şi lucrat sârmă. II. s. f. capsă. (< germ. Patent)
(Marele dicţionar de neologisme)

PATENTÁ vb. tr. 1. a acorda (cuiva) o patentă (1); a breveta. 2. (tehn.) a trata termic o sârmă sau o bandă de oţel pentru a-i da o rezistenţă mecanică mare. (< fr. patenter, germ. patentieren)
(Marele dicţionar de neologisme)

PATÉNTĂ s. f. 1. drept exclusiv acordat unui inventator, unei autorităţi de a folosi şi de a comercializa o invenţie, o inovaţie etc.; act, diplomă care conferă acest drept; brevet. o ~ de sănătate = document care se dă unui vas la plecarea dintr-un port şi prin care se confirmă starea sanitară a portului. ♢ (fig.) sistem, procedeu (propriu cuiva). 2. (în trecut) impozit care se plătea pentru un anumit comerţ sau o anumită industrie. ♢ licenţă (pentru exercitarea unui anumit comerţ). (< fr. patente, germ. Patent)
(Marele dicţionar de neologisme)

patént (care prezintă garanţii, evident) adj. m., pl. paténţi; f. sg. paténtă, pl. paténte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

patént (cleşte) s n., pl. paténte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

patént s. n. /paténtă s. f. (brevet de invenţie, dreptul de a profesa o meserie), pl. paténte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

patentá vb., ind. prez. 1 sg. patentéz, 3 sg. şi pl. patenteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

paténtă (capsă) s. f., pl. paténte
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PATÉNT adj. v. evident.
(Dicţionar de sinonime)

PATÉNT adj. v. autentic, bun, curat, veritabil.
(Dicţionar de sinonime)

PATENTÁ vb. v. breveta.
(Dicţionar de sinonime)

PATÉNTĂ s. brevet, (astăzi rar) licenţă (~ de invenţie.)
(Dicţionar de sinonime)

PATÉNTĂ s. v. adeverintă, capsă, certificat, dovadă, mărturie.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: pa pat pate paten patent

Cuvinte se termină cu literele: ta nta enta tenta atenta