PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mişcări oscilatorii (lente) de o parte şi de alta a poziţiei de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mişcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre fiinţe sau părţi ale corpului lor) a se legăna, a se mişca alternativ într-o parte şi alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece uşor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PENDULÁRE, pendulări, s.f. Acţiunea de a pendula şi rezultatul ei; oscilaţie a unui pendul sau a unui obiect asemănător cu un pendul faţă de poziţia de echilibru; legănare. ♦ Variaţie lentă, oscilantă a valorii unei mărimi în jurul unei valori medii sau al unei valori de referinţă. ♦ Fig. Trecere (periodică) de la o stare la alta. – V. pendula.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PENDULÁR, -Ă, pendulari, -e, adj. Care are o mişcare (ca) de pendul; specific pendulului; oscilant, oscilatoriu. ♦ Fig. Care trece (periodic) de la o stare la alta. – Pendul + suf. -ar. Cf. fr. p e n d u l a i r e.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A PENDUL//Á ~éz intranz. 1) (mai ales despre obiecte în mişcare) A se mişca alternativ dintr-o parte în alta (ca un pendul); a oscila; a se balansa. 2) fig. (despre persoane) A nu se putea hotărî; a sta la îndoială; a şovăi, a ezita; a oscila; a balansa. /Din pendul
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PENDULÁR ~ă (~i, ~e) (despre mişcări) Care ţine de pendul; propriu pendulelor. /pendul + suf. ~ar
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PENDULÁ vb. I. intr. A avea mişcări oscilatorii; a se balansa, a oscila. ♦ (Fig.) A fi nehotărât. [Cf. it. pendolare].
(Dicţionar de neologisme)
PENDULÁRE s.f. Acţiunea de a pendula şi rezultatul ei; oscilare. [< pendula].
(Dicţionar de neologisme)
PENDULÁR, -Ă adj. Care are o mişcare ca de pendul; oscilant, oscilatoriu. [Cf. fr. pendulaire].
(Dicţionar de neologisme)
PENDULÁ vb. intr. a avea mişcări oscilatorii; a se balansa, a oscila în raport cu poziţia de echilibru. ♢ (despre valoarea unei mărimi) a varia în jurul unei valori medii. ♢ (fig.; despre oameni) a fi instabil, nehotărât. (< it. pendolare)
(Marele dicţionar de neologisme)
PENDULÁR, -Ă adj. care are o mişcare ca un pendul; oscilant. (< fr. pendulaire)
(Marele dicţionar de neologisme)
pendulá vb., ind. prez. 1 sg. penduléz, 3 sg. şi pl. penduleáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
penduláre s. f., g.-d. art. pendulării; pl. pendulări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pendulár adj. m., pl. pendulári; f. sg. penduláră, pl. penduláre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PENDULÁ vb. v. balansa.
(Dicţionar de sinonime)
PENDULÁRE s. v. balansare.
(Dicţionar de sinonime)
PENDULÁR adj. v. oscilatoriu.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PENDULÁRE, pendulări, s.f. Acţiunea de a pendula şi rezultatul ei; oscilaţie a unui pendul sau a unui obiect asemănător cu un pendul faţă de poziţia de echilibru; legănare. ♦ Variaţie lentă, oscilantă a valorii unei mărimi în jurul unei valori medii sau al unei valori de referinţă. ♦ Fig. Trecere (periodică) de la o stare la alta. – V. pendula.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A PENDUL//Á ~éz intranz. 1) (mai ales despre obiecte în mişcare) A se mişca alternativ dintr-o parte în alta (ca un pendul); a oscila; a se balansa. 2) fig. (despre persoane) A nu se putea hotărî; a sta la îndoială; a şovăi, a ezita; a oscila; a balansa. /Din pendul
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PENDULÁR ~ă (~i, ~e) (despre mişcări) Care ţine de pendul; propriu pendulelor. /pendul + suf. ~ar
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PENDULÁ vb. I. intr. A avea mişcări oscilatorii; a se balansa, a oscila. ♦ (Fig.) A fi nehotărât. [Cf. it. pendolare].
(Dicţionar de neologisme)
PENDULÁRE s.f. Acţiunea de a pendula şi rezultatul ei; oscilare. [< pendula].
(Dicţionar de neologisme)
PENDULÁR, -Ă adj. Care are o mişcare ca de pendul; oscilant, oscilatoriu. [Cf. fr. pendulaire].
(Dicţionar de neologisme)
PENDULÁ vb. intr. a avea mişcări oscilatorii; a se balansa, a oscila în raport cu poziţia de echilibru. ♢ (despre valoarea unei mărimi) a varia în jurul unei valori medii. ♢ (fig.; despre oameni) a fi instabil, nehotărât. (< it. pendolare)
(Marele dicţionar de neologisme)
PENDULÁR, -Ă adj. care are o mişcare ca un pendul; oscilant. (< fr. pendulaire)
(Marele dicţionar de neologisme)
pendulá vb., ind. prez. 1 sg. penduléz, 3 sg. şi pl. penduleáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
penduláre s. f., g.-d. art. pendulării; pl. pendulări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pendulár adj. m., pl. pendulári; f. sg. penduláră, pl. penduláre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PENDULÁ vb. v. balansa.
(Dicţionar de sinonime)
PENDULÁRE s. v. balansare.
(Dicţionar de sinonime)
PENDULÁR adj. v. oscilatoriu.
(Dicţionar de sinonime)