penele dex - definiţie, sinonime, conjugare
PÁNĂ1, pene, s.f. I. 1. Fiecare dintre formaţiile epidermice cornoase care acoperă corpul păsărilor, servind la protecţia lui şi la zbor, compusă dintr-un cotor pe care sunt aşezate simetric, de-o parte şi de alta, fire (pufoase). ♢ Expr. Uşor în pene = îmbrăcat subţire, sumar; p. ext. prost îmbrăcat, zdrenţăros. Smuls de pene = ruşinat, umilit. A lua (pe cineva) în (sau prin) pene = a certa, a mustra (pe cineva). ♢ Compuse: pana-zburătorului = plantă erbacee cu frunze păroase, şi cu flori mari, violete sau albe, fără miros (Lunaria annua); pana-gâştei = specie de muşchi cu tulpina dreaptă, cu ramuri arcuite şi inegale, formând tufe mari, verzi sau gălbui (Hylocomium triquetrum). ♦ Smoc de pene1 (I 1) sau aripă care serveşte la diverse scopuri practice gospodăreşti. 2. (La pl.) Pene1 (I 1) de pasăre sau fire pufoase desprinse de pe cotoarele acestora, care servesc la umplerea pernelor, a saltelelor etc.; p. ext. aşternut (moale) de pat (cu pene), fulgi etc.). 3. Pană1 (I 1) de gâscă, ascuţită şi despicată la vârf, întrebuinţată altădată ca instrument de scris cu cerneală; p. gener. toc de scris, condei; ceea ce serveşte la scris. ♦ Fig. Scriere, scris; stil, fel de a scrie al unui scriitor; arta de a scrie; p. ext. scriitor. 4. Dispozitiv făcut din cotor de pană1 (I 1), care serveşte să ţină cârligul undiţei la adâncimea dorită. 5. Podoabă din pene1 (I 1), care se poartă la pălărie, în păr etc. ♦ (Pop.) Podoabă pentru pălărie făcută din flori (naturale sau artificiale); p. restr. floare. 6. (În sintagma) Categorie pană = categorie în care intră boxerii între 54 şi 57 kg, luptătorii între 57 şi 63 kg etc. II. 1. Piesă de lemn sau de metal (de forma unei prisme), întrebuinţată la despicarea lemnelor, la detaşarea unor bucăţi dintr-un material, la fixarea sau la înţepenirea unor piese, la asamblarea sau la solidarizarea unor organe de maşini, a unor elemente de construcţie etc. ♦ (Tipogr.) Piesă care se intercalează între matriţele de linotip, pentru a le spaţia. ♦ Felioară de slănină cu care se împănează carnea ce urmează să fie friptă. 2. Partea ciocanului, opusă capului, prelungită şi subţiată spre vârf. ♦ Partea lată, plată a unor obiecte, instrumente etc.; lamă. 3. Beţişor cu care se strânge frânghia ferăstrăului pentru a întinde pânza; cordar. 4. (În sintagma) Pana căpăstrului sau pană de căpăstru = ştreang sau curea cu care se priponeşte calul. 5. Parte a cârmei unei nave, care poate fi rotită în jurul unui ax vertical şi asupra căreia se exercită presiunea apei când se schimbă direcţia de mişcare a navei. 6. Placă mică de os, de celuloid etc. cu care se ating coardele la unele instrumente muzicale. ♦ Ancie (la un instrument muzical de suflat). 7. (În sintagma) Pană de somn = carnea de la pântece sau de la coada somnului. [Var.: (înv. şi reg.) peánă s.f.] – Lat. pinna.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÁNĂ2, pene, s.f. 1. Oprire accidentală a funcţionării unei maşini, a unui mecanism, a unui vehicul. ♢ Expr. (Fam.) A fi (sau a rămâne) în pană = a nu putea continua o activitate, a duce lipsă de ceva; a rămâne fără bani. 2. Situaţie în care se află o navă cu vele care are vânt din faţă şi nu poate înainta. – Din fr. panne.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PEÁNĂ s.f. v. pană1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÉNĂ, pene, s.f. (Înv.) Pedeapsă. – Din lat. poena, fr. peine.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÁN//Ă1 péne f. 1) (la păsări) Formaţie cornoasă alcătuită dintr-un cotor tubular, pe care este aşezat simetric fire subţiri şi pufoase şi care are funcţie protectoare şi de realizare a zborului. ♢ A se umfla în pene a se îngâmfa. 2) la pl. Fulgi smulşi de pe aceste formaţii şi folosiţi pentru umplutul pernelor şi a perinelor. 3) înv. Unealtă de scris cu cerneală constând dintr-o astfel de formaţie cornoasă (în special de gâscă), ascuţită şi despicată la vârf. 4) fig. Arta de a scrie. 5) Simbol al muncii scriitoriceşti. ♢ A lăsa (sau a părăsi) ~a a înceta să mai scrie. [G.-D. penei] /<lat. pinna
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PÁN//Ă2 péne f. 1) tehn. Piesă (de lemn, metal etc.) de forma unei prisme triunghiulare, folosită la detaşarea sau fixarea unor obiecte. ♢ ~a căpăstrului frânghie sau curea legată de căpăstru care serveşte la priponirea calului. 2) Beţişor cu care se strânge frânghia ferăstrăului, întinzându-i pânza; cordar. 3) Placă mică (de celuloid) cu care se pun în vibraţie coardele unor instrumente muzicale (chitară, balalaică etc.); plectru. 4) Lamă elastică (de metal sau de lemn), folosită la unele instrumente de suflat, pentru a produce un anumit fel de sunete; ancie. 5) Bucată de slănină care se introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în legume (în vederea preparării). [G.-D. penei] /<lat. pinna
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PÁNĂ3 péne f. Oprire accidentală a funcţionării unui mecanism sau a unui autovehicul (din cauza unei defecţiuni sau a lipsei de combustibil). ~ de motor.A fi (sau a rămâne) în ~ a) a fi oprit dintr-o activitate printr-o piedică; b) a rămâne fără bani. [G.-D. penei] /<fr. panne
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

pánă (péne), s.f. – 1. Formaţie epidermică de consistenţă cornoasă care acoperă corpul păsărilor. – 2. Penuş, instrument de scris din pană (1). – 3. Pănuşă de porumb. – 4. (Trans.) Bucheţel. – 5. Căpăstru. – 6. Ic, grindei. – 7. Şină de roată, opritoare. – 8. Slănină pentru împănat carnea. – 9. Partea abdominală a somnului. – 10. (Maram.) Marginea pălăriei. – Mr., megl. peană, istr. pęnę. Lat. pinna (Puşcariu ZRPh., XXVIII, 682; Puşcariu 1252; Candrea-Dens., 1315; REW 6514), cf. alb. pëndë, it. penna, prov., port. pena, fr. penne. Forma normală, peană, este înv. Der. peniş, s.n. (penaj); peniţă, s.f. (pană mică); împenat, adj. (cu pene); pănuşe, s.f. (fiecare dintre foile care înfăşoară ştiuletele de porumb; peritoneu, burtă, pentru ultimul său sens cf. pană 9 se explică semantic drept „parte care acoperă organele interne”, după cum foaia acoperă ştiuletele); pănuş, s.n. (Banat, burtă); pănuşiţă, s.f. (plantă, Stipa capillata), probabil formaţie artificială după germ. Federgrass; împăna, vb. (a da penele; a împodobi cu pene; a orna, a împodobi, a se găti; a bate pene; a băga bucăţelele de slănină în carne; a umple, a îndopa) pe care Candrea-Dens., 1316 şi DAR îl reduce la lat. *impinnāre; împănuşa, vb. (a face pănuşi); penal (var. penar), s.n. (cutiuţă cu ustensile de scris), din lat. Pennal (Candrea); panaş, s.n. (mănunchi de pene), din fr. panache; penişoară, s.f. (ciupercă, Agaricus cinnamomeus). – Din rom. provine bg. pana „puf” (Capidan, Raporturile, 223).
(Dicţionarul etimologic român)

PÁNĂ s.f. 1. Oprire accidentală a funcţionării unei maşini, a unui autovehicul, determinată de defectarea unei piese, de lipsa combustibilului etc. ♢ A rămâne în pană = a fi împiedicat într-o activitate, a se găsi într-o situaţie (materială) jenantă; a nu avea bani. 2. (Mar.) Orientare a velelor unei nave cu pânze astfel încât să se opună vântului şi să rămână pe loc; oprire a unei corăbii. [Pl. pane, pene. / < fr. panne].
(Dicţionar de neologisme)

PÁNĂ s. f. 1. nefuncţionare accidentală a unei maşini, a unui autovehicul. ♦ a rămâne în ~ = a fi împiedicat într-o activitate, a se găsi într-o situaţie (materială) jenantă. 2. poziţie a unei nave cu pânze care nu înaintează, având velele orientate invers, astfel încât efectul vântului se anulează. 3. grindă longitudinală rezemată pe elementele transversale de rezistenţă ale acoperişului. (< fr. panne)
(Marele dicţionar de neologisme)

pána-zburătórului s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pánă (de pasăre, de lemn sau metal, de motor) s. f., g.-d. art. pénei; pl. péne
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pénă s. f., g.-d. art. pénei; pl. péne
(Dicţionar ortografic al limbii române)

peánă s.f. (înv.; în loc prep.) în peana (cuiva sau a ceva) = în paguba, în dauna.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

penéle s.f. pl. (reg.) fâşii de tei din care se fac funii, odgoane.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
PÁNĂ s. 1. v. plectru. 2. v. ancie. 3. v. ic. 4. (TEHN.) măsea. (~ la grindeiul de la piuă.) 5. (MAR.) safran. (~ la cârma unei nave.)
(Dicţionar de sinonime)

PÁNĂ s. v. ascuţiş, bor, cordar, floare, întinzător, lamă, limbă, margine, pănuşă, penel, strună, tăiş.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: pe pen pene penel

Cuvinte se termină cu literele: le ele nele enele