percuție
PERCÚŢIE, percuţii, s.f. 1. Metodă de a diagnostica o afecţiune după sunetul rezultat din lovirea uşoară şi repetată a unei regiuni a corpului. ♦ Masaj care constă din aplicarea unor lovituri rapide asupra unei regiuni a corpului. 2. Procedeu de producere a sunetelor prin lovirea cu un ciocănel a unei membrane, a unei lame, a unei placi metalice de la un instrument muzical. ♢ Instrument de percuţie = instrument muzical care produce sunete prin percuţie (2). 3. Izbire cu percutorul a capsei, a focosului unui proiectil, pentru a provoca aprinderea încărcăturii. [Var.: percuţiúne s.f.] – După fr. percussion.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PERCÚŢI//E ~i f. 1) Metodă de detectare şi diagnosticare a unei afecţiuni pe baza sunetului rezultat prin lovirea uşoară şi repetată a unei părţi a corpului. 2) Procedeu de producere a sunetelor, prin lovirea unei membrane, a unei lame sau a unei plăci metalice cu un ciocănel. ♢ Instrument de ~ instrument muzical la care sunetul se produce prin lovirea unei piese întinse (timpane, diferite tipuri de tobe) sau prin lovirea instrumentului însuşi (talere, clopote, xilofon etc.). [G.-D. percuţiei; Sil. -ţi-e] /Din fr. percussion
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PERCÚŢIE s.f. 1. Metodă de diagnosticare a unor boli după sunetul rezultat prin lovirea înceată şi repetată a regiunii examinate. 2. Lovire, ciocnire, izbire. ♦ Instrument de percuţie = instrument la care se cântă prin lovirea unei membrane, a unei lame, a unei coarde etc. 3. Lovire, izbire a capsei unui cartuş, a unui focos. [Gen. -iei, var. percuţiune s.f. / < fr. percusion, lat. percutere – a lovi].
(Dicţionar de neologisme)
PERCÚŢIE s. f. 1. metodă de explorare clinică care permite diagnosticarea după sunetul rezultat prin lovirea înceată şi repetată a regiunii examinate. 2. lovire, ciocnire, izbire. o instrument de ~ = instrument muzical care emite sunete prin lovirea unei membrane, lame etc. ♢ grupă din orchestră din astfel de instrumente. 3. lovire de către percutor a capsei unui cartuş, a unui focos. (după fr. percussion, lat. percussio)
(Marele dicţionar de neologisme)
percúţie (muz., med., mil.) s. f. (sil. -ţi-e), art. percúţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. percúţiei; pl. percúţii, art. percúţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PERCÚŢI//E ~i f. 1) Metodă de detectare şi diagnosticare a unei afecţiuni pe baza sunetului rezultat prin lovirea uşoară şi repetată a unei părţi a corpului. 2) Procedeu de producere a sunetelor, prin lovirea unei membrane, a unei lame sau a unei plăci metalice cu un ciocănel. ♢ Instrument de ~ instrument muzical la care sunetul se produce prin lovirea unei piese întinse (timpane, diferite tipuri de tobe) sau prin lovirea instrumentului însuşi (talere, clopote, xilofon etc.). [G.-D. percuţiei; Sil. -ţi-e] /Din fr. percussion
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
PERCÚŢIE s. f. 1. metodă de explorare clinică care permite diagnosticarea după sunetul rezultat prin lovirea înceată şi repetată a regiunii examinate. 2. lovire, ciocnire, izbire. o instrument de ~ = instrument muzical care emite sunete prin lovirea unei membrane, lame etc. ♢ grupă din orchestră din astfel de instrumente. 3. lovire de către percutor a capsei unui cartuş, a unui focos. (după fr. percussion, lat. percussio)
(Marele dicţionar de neologisme)
percúţie (muz., med., mil.) s. f. (sil. -ţi-e), art. percúţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. percúţiei; pl. percúţii, art. percúţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)