perete dex - definiţie, sinonime, conjugare

perete

[Sinonime]
PERÉTE, pereţi, s.m. 1. Element de construcţie aşezat vertical (sau puţin înclinat), făcut din zidărie, din lemn, din piatră etc., care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele sau de exterior şi care susţine planşeele, etajele şi acoperişul. ♢ Loc. adj. De perete = care este fixat, prins de perete. Lampă de perete. ♢ Loc. adj. şi adv. Perete în perete = cu unul din pereţi comun sau lipit de cel al încăperii vecine; p. ext. (care este) în imediata vecinătate a (locuinţei) cuiva. ♢ Expr. A da (sau a deschide, a lasa, a izbi etc.) uşă (sau poarta) de perete = a deschide larg, la maximum uşă, poarta. A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de pereţi (sau de toţi pereţii) = a fi deznădăjduit; a regreta enorm o greşeală făcută. De când (se) scria musca pe perete = de demult. Între patru pereţi = a) la adăpost; b) în secret; izolat. Pereţii au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage cuiva atenţia să fie precaut, să se ferească atunci cînd spune ceva (secret). A vorbi la pereţi = a vorbi zadarnic, fără să fie ascultat. 2. Masiv pietros care se înalţă (aproape) vertical. 3. Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc. care se aseamănă cu un perete (1), mărginind, izolând, protejând; piesă dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa între ele anumite spaţii sau sistemul tehnic de spaţiile înconjurătoare. ♦ Element anatomic, membrană etc. care înconjură o cavitate a corpului. [Var.: (reg.) păréte s.m.] – Lat. paries, -tis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PERÉ//TE ~ţi m. 1) Parte verticală a unei clădiri sau a unei încăperi. ♢ ~ în ~ având un perete comun. De ~ care se poate pune, atârna pe perete. Între patru ~ţi a) la adăpost; b) în taină; în secret. A se da cu capul de ~ţi (sau de toţi ~ţii) a fi în stare de disperare extremă. A spune cai verzi pe ~ţi v. CAL. A strânge la ~ (pe cineva) a forţa pe cineva să spună sau să facă ceva. A vorbi la ~ţi a vorbi zadarnic; a nu fi ascultat. 2) Obstacol natural sau artificial care se ridică vertical. 3) Element care mărgineşte sau împarte ceva în două sau în mai multe spaţii. 4) Membrană care înconjoară o cavitate internă a unui organism. /<lat. paries, ~tis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

peréte (peréţi), s.m. – Zid. – Var. părete. Istr. parete. Lat. părĕtem, forma. pop. în loc de păriĕtem (Puşcariu 1268; Candrea-Dens., 1334; REW 6242), cf. it. parete, prov. paret, fr. paroi, sp. pared, port. parede. Pnetru fonetism, cf. Rosetti, I, 51. – Der. păretar(iu), s.n. (tapiţerie, draperie); supărete, s.m. (Trans., balcon, terasă), în loc de sub părete.
(Dicţionarul etimologic român)

cai verzi pe pereţi expr. lucruri imposibile / de necrezut / fanteziste. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

peréte s. m., pl. peréţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

gazétă de peréte s. f. + prep. + s. m., pl. gazéte de peréte
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PERÉTE s. zid. (~ al unei camere.)
(Dicţionar de sinonime)

PERÉTE s. v. bor, catapeteasmă, iconostas, margine, tâmplă.
(Dicţionar de sinonime)

PĂDUCHE-DE-PERÉTE s. v. păduche-de-lemn, ploşniţă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: pe per pere peret

Cuvinte se termină cu literele: te ete rete erete