perfect dex - definiţie, sinonime, conjugare

perfect

[Sinonime]
PERFÉCT, -Ă, perfecţi, -te, adj., s.n. I. Adj. 1. Care întruneşte în gradul cel mai înalt toate calităţile cerute; desăvârşit. ♢ Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile faţă de distanţele dintre ele, nu exercită forţe de atracţie una asupra alteia şi care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. Număr perfect = număr întreg egal cu suma divizorilor lui pozitivi. 2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total. ♦ (Adverbial; eliptic) Îmi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent. II. S.n. Timp al verbului care exprimă o acţiune petrecută şi încheiată în trecut; trecut. ♢ Perfectul compus = timp trecut care exprimă acţiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepărtat. Perfectul simplu = timp trecut care exprimă acţiunea fără a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o acţiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut. – Din lat. perfectus, germ. perfekt.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PERFÉCT1 n. lingv. Ansamblu de forme verbale care exprimă o acţiune efectuată şi terminată până la momentul vorbirii; trecut. /<lat. perfectus, germ. Perfekt
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PERFÉCT2 adv. 1) Foarte bine; excelent. 2) (în replici) De acord; aşa este; exact. /<lat. perfectus, germ. Perfekt
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PERFÉC//T3 ~tă (~ţi, ~te) Care corespunde tuturor cerinţelor; lipsit de defecte; desăvârşit; ireproşabil; absolut; complet; impecabil. ♢ Număr ~ număr întreg egal cu suma divizorilor lui pozitivi. A avea ~tă dreptate a avea dreptate deplină. /<lat. perfectus, germ. Perfekt
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

perféct (perféctă), adj. – Desăvîrşit, fără defecte. Lat. perfectus (sec. XIX). – Der. (din fr.) perfecţiu(un)e, s.f.; perfecţiona, vb.; perfectibil, adj.; imperfect, adj.; imperfecţiune, s.f.
(Dicţionarul etimologic român)

PERFÉCT, -Ă adj. Care are toate calităţile; desăvârşit. // adv. De acord; foarte bine, excelent. // s.n. (Gram.) Timp al verbului care arată o acţiune petrecută şi încheiată în trecut. [< lat. perfectus, cf. it. perfetto, fr. parfait].
(Dicţionar de neologisme)

PERFÉCT, -Ă I. adj. 1. care întruneşte toate calităţile; desăvârşit, ireproşabil, impecabil. 2. deplin, complet; absolut. o (mat.) număr ~ = număr natural egal cu suma divizorilor săi. II. adv. cu desăvârşire. ♢ (afirmativ) de acord! foarte bine! excelent! III. s. n. timp al verbului care exprimă o acţiune petrecută şi încheiată în trecut. (< lat. perfectus, germ. perfekt)
(Marele dicţionar de neologisme)

mai mult ca perféct s. n., art. mai mult ca perféctul
(Dicţionar ortografic al limbii române)

perféctul compús s. n. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

perféct adj. m., pl. perfécţi; f. sg. perféctă, pl. perfécte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

perféct s. n., pl. perfécte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

perféctul símplu s. n. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PERFÉCT adj., interj., s. 1. adj. desăvârşit, excepţional, extraordinar, formidabil, ideal, magistral, minunat, splendid, sublim, superb, (înv.) săvârşit. (O interpretare ~.) 2. adj. v. ireproşabil. 3. adj. desăvârşit, sfânt. (~ nevinovăţie!) 4. adj. v. absolut. 5. interj. v. bravo! 6. s., adj. (GRAM.) v. trecut. 7. s. (GRAM.) perfectul simplu = (înv.) timpul săvârşit.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Perfect ≠ imperfect, nedesăvârşit
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: pe per perf perfe perfec

Cuvinte se termină cu literele: ct ect fect rfect erfect