perfectare

PERFECTÁ, perfectez, vb. I. Tranz. A duce la bun sfârşit, a desăvârşi, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacţie etc.). – Din perfect.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PERFECTÁRE, perfectări, s.f. Acţiunea de a perfecta şi rezultatul ei. – V. perfecta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A PERFECT//Á ~éz tranz. (acorduri, tranzacţii etc.) A aduce la o formă definitivă; a definitiva. /Din perfect
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PERFECTÁ vb. I. tr. A definitiva, a încheia (o înţelegere, un act, o tranzacţie). [Cf. it. perfettare, fr. parfaire].
(Dicţionar de neologisme)

PERFECTÁRE s.f. Acţiunea de a perfecta şi rezultatul ei; definitivare, încheiere. [< perfecta].
(Dicţionar de neologisme)

PERFECTÁ vb. tr. a definitiva, a încheia (o înţelegere, un act, o tranzacţie). (< perfect)
(Marele dicţionar de neologisme)

perfectá vb., ind. prez. 1 sg. perfectéz, 3 sg. şi pl. perfecteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

perfectáre s. f., g.-d. art. perfectării; pl. perfectări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
PERFECTÁ vb. a încheia. (A ~ un acord.)
(Dicţionar de sinonime)

PERFECTÁRE s. încheiere. (~a unui acord.)
(Dicţionar de sinonime)