perfectiv

PERFECTÍV, -Ă, perfectivi, -e, adj. (Despre aspectul, sensul verbelor) Care exprimă acţiunea verbului eliminând noţiunea de durată şi de desfăşurare, insistând asupra începutului şi sfârşitului ei, a rezultatului ei; (despre verbe) care are acest aspect. – Din fr. perfectif, germ. perfektiv.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PERFECTÍV ~ă (~i, ~e) (despre verbe) Care are forma ce indică începutul şi sfârşitul acţiunii, neindicând durata ei. /<fr. perfectif, germ. perfektiv
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PERFECTÍV adj.n. (Despre aspectul verbelor) Care exprimă acţiunea însăşi a verbului, eliminând noţiunea de durată şi insistând mai mult asupra începutului şi a sfârşitului, a rezultatului acţiunii; (despre verbe) care are acest aspect. [Cf. fr. perfectif].
(Dicţionar de neologisme)

PERFECTÍV, -Ă adj. (despre verbe) care exprimă acţiunea, eliminând noţiunea de durată şi de desfăşurare şi insistând asupra începutului şi sfârşitului ei. (< fr. perfectif, germ. perfektiv)
(Marele dicţionar de neologisme)

perfectív adj. n., f. perfectívă; pl. n. şi f. perfectíve
(Dicţionar ortografic al limbii române)