perima

PERIMÁ, pers. 3 perimează, vb. I. Refl. (Despre idei, concepţii, teorii) A înceta să mai fie actual, să mai corespundă; a ieşi din uz; a se demoda, a se învechi, ♦ (Jur.; despre procese, acţiuni etc.) A se stinge (în faţa unei instanţe) din cauza depăşirii termenului legal. – Din fr. périmer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE PERIM//Á pers. 3 se ~eáză intranz. 1) (despre idei, concepţii) A-şi pierde valoarea o dată cu trecerea timpului; a deveni neactual. 2) (despre acţiuni judiciare) A se anula în mod automat din cauza depăşirii termenului prevăzut de lege. /<fr. périmer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PERIMÁ vb. I. refl. (Despre idei, teorii etc.) A se învechi, a se demoda, a ieşi din uz. ♦ (Jur.; despre un proces) A se stinge, a se anula pentru lipsa de activitate din partea reclamantului în termen legal. [< fr. périmer, cf. lat. perimere – a anula].
(Dicţionar de neologisme)

PERIMÁ vb. refl. (despre idei, teorii etc.) a se învechi, a se demoda, a ieşi din uz. ♢ (jur.; despre un proces) a se stinge, a se anula pentru lipsa de activitate din partea reclamantului în termen legal. (< fr. périmer, lat. perimere)
(Marele dicţionar de neologisme)

perimá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. perimeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
PERIMÁ vb. v. învechi.
(Dicţionar de sinonime)