permanență dex - definiţie, sinonime, conjugare
PERMANÉNT, -Ă, permanenţi, -te, adj. Care există, care durează mereu sau mult timp fără a se schimba, care se petrece fără întrerupere; necontenit, neîntrerupt. ♢ Ondulaţie permanentă (şi substantivat, n.) = ondulaţie a părului făcută printr-un procedeu special, pentru a se menţine mai multă vreme. Păr permanent (şi substantivat, n.) = păr cu ondulaţie permanentă. ♦ Care funcţionează neîntrerupt o perioadă de timp determinată, exercitând anumite atribuţii. Comisie permanentă. ♦ (Despre salariaţi) Care este angajat definitiv în schema unei întreprinderi sau instituţii sau care este asimilat salariaţilor din schemă. ♢ Armată permanentă = armată întreţinută neîntrerupt de un stat prin recrutări periodice. ♦ (În vechea armată) Care presta serviciul militar fără întrerupere. – Din fr. permanent.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PERMANÉNŢĂ, permanenţe, s.f. 1. Stare, însuşire a unui lucru, a unei acţiuni, a unui fenomen care durează fără întrerupere; (calitate a) ceea ce este durabil, permanent; caracter permanent; durată lungă a anumitor lucruri, fenomene etc. ♢ Loc. adv. În permanenţă = fără întrerupere, în mod permanent; mereu. 2. (Concr.) Organ sau serviciu însărcinat la anumite instituţii sau întreprinderi cu asigurarea funcţionării permanente a unor secţii (de obicei a celor care lucrează cu publicul). – Din fr. permanence.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PERMANÉNT1 ~e n. Ondulaţie a părului, făcută printr-un procedeu special, pentru a se menţine o perioadă îndelungată. /<fr. permanent
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PERMANÉN//T2 ~tă (~ţi, ~te) 1) Care există fără întrerupere; cu durată lungă; neîntrerupt; continuu. Relaţii ~te. 2) Care funcţionează în permanenţă. Consiliu ~. /<fr. permanent
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PERMANÉNŢ//Ă ~e f. 1) Caracter permanent; continuitate. ♢ În ~ fără întrerupere; continuu; neîncetat. 2) (la unele întreprinderi sau instituţii) Secţie care funcţionează permanent. /<fr. pemanence
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PERMANÉNT, -Ă adj. 1. Stabil; neîntrerupt; statornic, imuabil. 2. Ondulaţie permanentă (şi s.n.) = ondulaţie a părului făcută printr-un procedeu special şi care se menţine mult timp. [< fr. permanent, cf. lat. permanere – a rămâne mereu].
(Dicţionar de neologisme)

PERMANÉNŢĂ s.f. Durată constantă, neîntreruptă a unui lucru; neîntrerupere; statornicie. ♦ În permanenţă = permanent, fără întrerupere. ♦ Birou, serviciu în unele întreprinderi care funcţionează fără întrerupere. [Cf. fr. permanence, it. permanenza].
(Dicţionar de neologisme)

PERMANÉNT, -Ă adj. 1. stabil, neîntrerupt; statornic, imuabil. 2. ondulaţie ~ă (şi s. n.) = odulaţie a părului făcută printr-un procedeu special şi care se menţine mult timp. (< fr. permanent, lat. permanens)
(Marele dicţionar de neologisme)

PERMANÉNŢĂ s. f. însuşire a unui lucru, a unei acţiuni etc. de a fi permanent(ă). o în ~ = permanent, continuu. ♢ birou, serviciu în unele întreprinderi care funcţionează fără întrerupere. (< fr. permanence)
(Marele dicţionar de neologisme)

permanént adj. m., pl. permanénţi; f. sg. permanéntă, pl. permanénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

permanént s. n., pl. permanénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

permanénţă s. f., g.-d. art. permanénţei; pl. permanénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PERMANÉNT adj., adv. 1. adj. v. stabil. 2. adj. v. constant. 3. adj. v. continuu. 4. adv. v. continuu. 5. adv. v. întotdeauna.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Permanent ≠ efemer, sezonier, temporar, trecător, vremelnic, provizoriu, schimbător
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: pe per perm perma perman

Cuvinte se termină cu literele: ta nta enta nenta anenta