perora
[Conjugare]
PERORÁ, perorez, vb. I. Intranz. A vorbi mult, pe un ton însufleţit şi emfatic. ♦ Tranz. (Rar) A dezbate, a susţine cu înflăcărare o problemă, o teză etc. – Din fr. pérorer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A PEROR//Á ~éz 1. intranz. A vorbi mult şi cu emfază. 2. tranz. rar (idei, probleme, teze etc.) A susţine cu multă ardoare. /<fr. pérorer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PERORÁ vb. I. intr. A vorbi îndelung şi cu emfază. [< fr. pérorer, it., lat. perorare].
(Dicţionar de neologisme)
PERORÁ vb. intr. a vorbi mult, însufleţit şi cu emfază. (< fr. pérorer, lat. perorare)
(Marele dicţionar de neologisme)
perorá vb., ind. prez. 1 sg. peroréz, 3 sg. şi pl. peroreáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A PEROR//Á ~éz 1. intranz. A vorbi mult şi cu emfază. 2. tranz. rar (idei, probleme, teze etc.) A susţine cu multă ardoare. /<fr. pérorer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
PERORÁ vb. intr. a vorbi mult, însufleţit şi cu emfază. (< fr. pérorer, lat. perorare)
(Marele dicţionar de neologisme)
perorá vb., ind. prez. 1 sg. peroréz, 3 sg. şi pl. peroreáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)