perorație

PERORÁŢIE, peroraţii, s.f. Parte finală, concluzie a unui discurs, a unei cuvântări, rostită de vorbitor pe un ton însufleţit (şi emfatic); p. gener. vorbire însufleţită (si emfatică), care caută să convingă. – Din lat. peroratio. Cf. fr. p é r o r a i s o n.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PERORÁŢI//E ~i f. 1) v. A PERORA. 2) Parte de încheiere a unei cuvântări, rostită pe un ton patetic. /<lat. peroratio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PERORÁŢIE s.f. 1. Încheiere a unui discurs în care toate argumentele prezentate anterior sunt reluate într-o formă restrânsă şi cu un ton emfatic. 2. Expunere amplă, bombastică, incoerentă; perorare. [Gen. -iei, var. peroraţiune s.f. / < lat. peroratio, fr. péroration].
(Dicţionar de neologisme)

PERORÁŢIE s. f. partea finală a unui discurs, a unei cuvântări, rostită pe un ton însufleţit şi emfatic; (p. ext.) vorbire însufleţită. (< lat. peroratio)
(Marele dicţionar de neologisme)

peroráţie s. f. (sil. mf. per-), pl. peroráţii
(Dicţionar ortografic al limbii române)