personalism

PERSONALÍSM s.n. 1. Atitudine a cuiva care ia în consideraţie numai punctele de vedere şi interesele personale; subiectivism. 2. Doctrină socială care pune la baza existenţei o pluralitate de entităţi spirituale înzestrate cu atributele personalităţii (1) şi subordonate lui Dumnezeu ca fiinţă supremă. – Din fr. personnalisme. Cf. Germ. P e r s o n a l i s m u s.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PERSONALÍSM n. 1) Atitudine subiectivă; subiectivism. 2) Curent filozofic care susţine că persoana este valoarea supremă. /<fr. personnalisme
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PERSONALÍSM s.n. 1. Curent filozofic care pune la baza existenţei o pluralitate de entităţi spirituale înzestrate cu atributele personalităţii şi subordonate lui Dumnezeu ca persoană supremă. ♢ Personalism energetic = variantă a filozofiei personaliste, elaborată în România în perioada dintre cele două războaie mondiale de C. Rădulescu-Motru, cu elemente preluate din teoriile energetiste. 2. Atitudine a celui care ia în consideraţie numai interesele şi punctele de vedere personale; subiectivism. [< fr. personnalisme].
(Dicţionar de neologisme)

PERSONALÍSM s. n. 1. atitudine a celui care ia în consideraţie numai interesele şi punctele de vedere personale; subiectivism. 2. curent în filozofia contemporană, cu o tendinţă pronunţat fideistă, care pune la baza existenţei o pluralitate de entităţi spirituale înzestrate cu atributele personalităţii şi subordonate lui Dumnezeu. o ~ energetic = variantă a filozofiei personaliste, creată între cele două războaie mondiale de C. Rădulescu-Motru, cu elemente preluate din teoriile energetiste. (< fr. personnalisme)
(Marele dicţionar de neologisme)

personalísm s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
PERSONALÍSM s. subiectivism.
(Dicţionar de sinonime)